Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Patru tineri au spart o pălincie

palincieÎn cursul dimineţii trecute, printr-un apel 112, Poliţia a fost sesizată cu privire la comiterea unui furt dintr-o pălincie din Târşolţ, partea vătămată reclamând că i-a fost sustras un capac de la cazanul de fiert ţuică, în valoare de 2.000 lei.

 Poliţiştii Secţiei 8 Gherţa Mică Poliţie Rurală, care au preluat ancheta în acest caz, au reuşit în scurt timp, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 4 Beltiug, ai poliţiştilor rutieri din Ardud şi ai Biroului Poliţiei Transporturi Satu Mare, să-i identifice pe cei 4 tineri suspectaţi de comiterea faptei. Din investigaţiile efectuate a rezultat că Bogdan R., de 20 de ani, Ioan B., de 19 ani, Vasile M., de 21 de ani şi minorul M.I., de 17 ani, toţi din Stâna, cunoscând că în zonă funcţionează pălincii în care se găsesc piese din cupru ce ar putea fi valorificate, au pătruns pe timp de noapte în incintă şi au sustras capacul cazanului. Apoi au transportau bunul furat cu un autoturism până în Satu Mare, unde l-au predat la un centru de colectare a fierului vechi, de unde, de altfel, a şi fost ridicat de poliţişti şi restituit proprietarului.

Mai mult, pe parcursul anchetei a rezultat că maşina condusă de unul dintre suspecţi, Vasile M., de 21 de ani, era radiată din circulaţie, astfel încât în cauză se efectuează cercetări atât pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cât şi pentru punerea în circulaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Poliţiştii continuă investigaţiile pentru a stabili dacă cei patru suspecţi au mai comis şi alte fapte de natură penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.