Ultima actualizare: azi, 11:24
DRM
Locale

Conducerea Apaserv: Preţul la apă este întemeiat. Proiectul de 100 milioane euro, în întârziere

Dan Stegerean, Cristian Zaha

Dan Stegerean, Cristian Zaha

Managerul Apaserv, Dan Stegerean, şi managerul Unităţii de Implementare a Proiectelor (UIP), Cristian Zaha, au susţinut astăzi o conferinţă de presă axată pe două subiecte: preţurile la apă-canal sunt întemeiate, iar proiectul de 100 milioane de euro este în întârziere, urmând să se ceară decalarea termenului final.

Dan Stegerean a răspuns acuzaţiilor aduse de către senatorul Valer Marian, explicând că ultima majorare s-a produs începând cu 1 ianuarie 2013, după un grafic stabilit, în urma mai multor negocieri.

Este un preţ întemeiat pe care suntem obligaţi să-l punem în practică”, a spus Stegerean.

Preţul apei este de 2,91 lei/mc, iar al canalizării de 1,96 lei, existând inclusiv avizul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Șeful UIP, Cristian Zaha, a prezentat stadiul implementării proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare” în valoare de 100 de milioane de euro.

Potrivit acestuia, din cele 15 contracte de lucrări sunt atribuite trei, unul este în evaluare iar două sunt lansate ca şi procedură pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, iar în perioada următoare mai trebuie organizate 12 licitaţii pentru atribuirea unor contracte de lucrări.

Avem o mică întârziere faţă de colegii noştri la nivel naţional. Sperăm s-o recuperăm pe parcurs. Nu putem să estimăm întârzierea. Termenul de finalizare este iulie 2015, avem în intenţie să-l prelungim până în decembrie 2015“, a declarat Zaha.

Conforma cestuia, până în august – septembrie se vor finaliza toate licitaţiile.

Managerul Apaserv, Dan Stegerean, a precizat că întârzierile au fost cauzate din cauza unei sincope apărută în Programul Operaţional Sectorial de Mediu. 

Stegerean a mai anunțat că în acest an vor fi efectuate 1.500-2.000 de branșamente noi din fondul de investiții. Astfel, Apaserv va suporta cheltuielile cu țevile și contoarele, urmând ca beneficiarii să plătească doar căminele. Pentru a beneficia de această facilitate, doritorii trebuie să se adreseze primăriilor care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă.

13 comentarii

  1. Horea Răspunde

    Cum sa fie intemeiat pretul la apa? E absurd! Mai putem noi satmarenii sa suportam majorarile tarifelor la utilitati. Stejerean si Zaha nu stiu pe unde ati lucrat inainte sa fiti pusi de partide, inca daca nu ma insel Zaha e fostul administrator politic al cimitirului de pe Amatiului,loc unde nu cred ca se castiga decent, asa ca ar trebui sa inteleaga ca ne descurcam nicicum!

  2. Claudiu Răspunde

    Paradoxul Romaniei-toate scumpirile la utilitati sunt justificate!

  3. Radu Răspunde

    Toate scumpirile sunt justificate acum cind sint la putere! Rusine PSD, PNL!!!

  4. constantin Răspunde

    Sa ne justifice si noua, cetatenilor, care este baza legala a acestor tarife !!! este umilitor de scump !!! facem economie la gaz, la curent, acum sa facem si la apa, sa lasam igiena pe planul secund !!! cei care lucreaza in regii, apa, gaza, electricitate, au facilitati nerusinate, pentru ei nu e scump, o spun ptr ca stiu din sistem !!! a plati canalizare ptr aceeasi catitate de apa potabila este cat se poate de absurd si neintemeiat: in primul rand, transpiram, nu eliminam toata apa la WC !!! iar pretul ar trebui sa fie mult, mult mai decent: cel mult 30 % din valoarea apei potabile !!! dar noi vorbim aici aiurea, nu ne baga nimeni in seama !!!

  5. Sorin Răspunde

    Suntem mereu furati!

  6. Simon Răspunde

    Haosul domneste in tara. Ponta o da pe toate partile!Crin nu se lasa!Oamenii lor din teritoriu, chiar si cei doi de la Apaserv sint neconvingatori,neexpliciti, nefiind in masura sa justifice afirmatiile cum ca apa la noi are un pret corect.

  7. Maria Răspunde

    Unde-i Valer Marian sa clarifice situatia de la Apaserv?

  8. Nicoleta Răspunde

    O conferinta de presa a domnului senator si problema e gata rezolvata!

  9. Bula Răspunde

    Pretul apei nu-i intemeiat, dar ce sa astepti in tara asta! Explicaia e mai departe…
    Un viermisor care tocmai a iesit dintr-un cacat o intreaba pe maica-sa: – Mama, noi putem trai intr-un mar? – Da, fiule. – Dar intr-o banana? – Da, fiule. – Atunci de ce traim intr-un cacat? – Pentru ca asta-i tara noastra fiule!

  10. Irina Răspunde

    Nu e corect pretul apei!

  11. DRAGOS Răspunde

    BRAVO!!!!!
    doi handicapati la conducerea Apaserv
    Stegerean: un betiv notoriu si un curvar…….interesati-va pe unde a lucrat numai la dresa lui vezi …..BOMAX
    Zaha: un administrator desavarsit…a ramas pe drumuri dupa ce a fost om de afaceri 4 ani….fratii Tantas i-au luat vila…

  12. DRAGOS Răspunde

    PS: scuzati-ma de ce credeti ca se numesc sefi oameni expusi…cu foamea-n gat???????…nu cumva sa-i poate controla Coica???? o sa se convinga satmarenii cine sant astia…

  13. Bella Răspunde

    Apaserv pe urmele SNIF-ului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Jandarmii sătmăreni au sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române

Jandarmii sătmăreni au marcat astăzi Ziua Jandarmeriei Române,  în prezența prefectului Eugeniu Avram, primarului Dorel Coica, respectiv a şefilor structurilor...

Închide