Ultima actualizare: azi, 07:36
Ovidiu Silaghi
Locale

Valer Marian: Ovidiu Silaghi a umblat cu pâra la Bucureşti!

Ovidiu SilaghiSenatorul Valer Marian, fost președinte al PSD Satu Mare, a dezvăluit astăzi, într-o conferință de presă,  că au fost probleme în interiorul USL Satu Mare, acuzându-l pe copreședintele Ovidiu Silaghi, președinte al PNL Satu Mare, că a vrut să-l discrediteze, și a mers „cu pâra” la Bucureşti.

Deşi au stat la aceeaşi masă timp de mai multe luni şi au declarat că se susţin reciproc, vechile probleme dintre cei doi tot s-au simţit.

„Am auzit că unii lideri liberali au sărbătorit la restaurant că ei au reuşit să mă debarce, am auzit nişte primari de la UDMR că şefii lor le-au spus că şi ei au avut intervenţii pe lângă preşedintele Ponta. Lucrurile nu stau chiar aşa, au avut toţi tentative”, a declarat Valer Marian.

Acesta a precizat că a avut o relaţia foarte bună cu preşedintele Victor Ponta, dar relaţiile s-au răcit după ce şi-a continuat declaraţiile despre şeful SRI, generalul Coldea, stârnind nemulţumiri în America. Prin urmare, s-au înţeles ca Valer Marian să renunţe la funcţiile din partid, ca să-şi poată continua activitatea.

„E adevărat că au încercat şi cei de la PNL, acum pot să-l critic  pentru că nu mai am calitatea de membru al USL şi nu mai poate merge cu pâra. Pe mine nu m-a ameninţat, dar pe alţi colegi, pe Mircea Govor şi pe Gheorghe Ciocan i-a mai ameninţat la şedinţele USL de stabilire a candidaţilor pentru alegerile locale, că merg şi vă spun la Victor. I-am zis de vreo două ori, că poate la d-l preşedinte Victor Ponta. Deşi ar fi avut o relaţie de prietenie, deşi mie premierul mi-a zis săptămâna trecută că nu-i chiar o relaţie aşa strânsă cum se laudă Ovidiu Silaghi. Deci ştiu că a început o campanie de denigrare a mea încă din mai anul trecut. (…) I-a spus premierului în mai că nu se poate colabora cu mine, că sunt dur, fixist, că am avioane în cap pentru că am declarat odată că sunt monitorizat cu avionul, şi acum am dovada de la aeroportul din Cluj. Poate într-o zi o să-l rog să citească şi s-o mestece”, a spus Marian.

Ovidiu Silaghi a umblat cu pâra când am făcut o declaraţie că nu agreem menţinerea ca subprefect a fostului subprefect PDL, Cristian Sasu. A mai umblat cu pâra când am solicitat demisia conducerii Inspectoratului Şcolar General pentru inscripţionarea şcolii din Cărăşeu cu numele generalului Bem Joszef. Atunci chiar am fost sunat de la sediul central al PSD, că vreau să arunc în aer USL la Satu Mare? Şi-a dat demisia Viorel Solschi, n-am insistat să-şi dea demisia şi reprezentanţii lor”.

Tot cu pâra a umblat şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, însă Ponta nu i-a reproşat nimic.

Ar fi greşit ca liderii politici locali sau naţionali din PNL şi UDMR să creadă că m-au redus la tăcere.  Acum am chiar mai multă independenţă şi libertate pentru că nu mai pot fi acuzat că-mi critic partenerii din USL sau partenerii de la nivel local, UDMR. O să mă pot dedica mai mult unor activităţi care vizează inclusiv ilicitul. Nu mai am obligaţia să păstrez aceste mezalianţe pe criterii partinice”, a precizat senatorul.

Totuşi, Marian a precizat că se mai gândeşte dacă va candida pentru un nou mandat de preşedinte al PSD Satu Mare, motivând că are susţinerea celor 64 de organizaţii.

10 comentarii

  1. Ionel M. Răspunde

    Problemele la nivel național din cadrul USL au avut corespondențe și la nivel local.
    În cadrul USL Satu Mare, încă de la constituire, au fost dispute, la fel ca în toată țara, aplanate uneori chiar de la centru. Chiar daca în campaniile electorale reprezentanții PSD și PNL au dat impresia de unitate, au fost și momente de nemulțumire și chiar de revoltă.
    În ultima vreme, senatorul Valer Marian a atacat în mod repetat pe unii reprezentanți ai PNL din administrația locală, cerându-le demisia, ca și când domnia sa ar fi fost în masură să analizeze activitatea fiecăruia. Mai mult, nu a ratat ocazia de a-l ataca pe Ovidiu Silaghi, uneori, cu titlu de glumă, publicând inclusiv imagini în travesti.
    Domnul senator omite cu bună-știință faptul că s-a debarcat singur, prin numeroasele inițiative nefirești pe care le-a avut.

  2. Cristi s. Răspunde

    Domnule castor valer de ce a ți luptat împotriva mea?nu e corect.sunteți bolnav psihic eu sunt un Baiat cinstit sa ți fie RUȘINE domnule senator.subprefect C… tel…. daca aveți ceva cu mine sa mă sunati.

    • Liberal Răspunde

      Nu se cuvine sa folositi un asemenea vocabular, domnule Cristi Sasu! Faptul ca folositi asemenea cuvinte nu are nimic in comun cu PNL. Se pare ca bunul-simt, promovat de PNL, prin Revolutia Bunului-simt, va este inca necunoscut! Traseismul politic nu va face cinste, iar faptul ca ati fost acceptat de liberali, se datoreaza prieteniei cu persoane influiente din PNL, nu altcuiva!

    • Arnold Răspunde

      Adrian Stef hat Liebe mit Crina Babut (die Ehefrau vom Dan Babut) und Brigitte (separat) gemacht!

  3. Satmarean Răspunde

    Domnule subprefect, valoarea unui om se vede si din modul in care scrieti si dupa felul cum va alegeti cuvintele! Nu pot sa inteleg ce va recomandat sa fiti subprefect din partea liberalilor, stiind foarte bine ca ati fost cam instabil politic!

  4. Dascal Răspunde

    Nu va e rusine,domnule Sasu, sa scrieti in asa hal!

  5. ..... Răspunde

    era de stiut si concluzionat ca relatia lui valer cu gelatul sisi nu va dura mult,urmeaza tavalugul…si alianta la satu mare pica!!!
    chiar daca incearca stef cumnatelul si coproprietarul PNL sa mascheze iubirea si devotamnetul fata de ”doru coica’,fata de colegul meu mircea govor…..citez!!!:)

  6. varvara ITM Răspunde

    ati spus crist sasu, cel cu relatii , exttra…..conjugale ? sa va fie rusine ca stati acolo nu sunteti demnoi de respect, demisie… ca de PDL ce sa mai vorbim nu a fost inveci . este pnl si in sange

  7. Ion de la Sadova Răspunde

    Adrian Stef a facut ….; Brigitte de la Consiliul Judetean!

  8. pop Răspunde

    acest maimutoi vopsit pe cap ar trebui sa faca draumul spre odoreu apa , ca acum la ditrus de tot nu se mai poate merge decit cu tancurile,,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.