Scoala de Arte Satu Mare, Consiliul Judetean Satu Mare, Primaria Satu Mare, Casa de Cultura a Sindicatelor si Royal Dance Club au organizat la acest sfarsit de saptamana, in sala LPS, a treia editie a concursului national de dans sportiv Cupa Satmarului.
La cea de-a treia editie au fost prezenti cei doi vicepresedinti ai Federatiei Romane de Dans Sportiv si patru membrii ai Biroului Federal.
Scoala de Arte Satu Mare s-a implicat in organizarea evenimentului pentru a integra in circuitul national de dans si cursantii Scolii de Arte care in cadrul evenimentului danseaza alaturi de sportivii de performanta.
La a III-a editie a concursului au participat peste 350 de perechi de la cele mai puternice centre de dans sportiv din tara (Oradea, Cluj, Timisoara, Baia Mare, Sighet, Arad), din partea carora s-au inscris concurenti pentru concursurile de la categoriile neoficial si precompetitional iar din partea Scolii de Arte din Satu Mare au concurat 20 de perechi.
La deschiderea oficiala si la premierea dansatorilor de sambata seara, au participat si oficialitatile judetului printre care presedintele Consiliului Judetean, Adrian Stef, viceprimarul, Roca Radu si directorul Scolii de Arte, Mircea Deac.
Perechile de la Royal Dance Club si Scoala de Arte au obtinut urmatoarele rezultate la diferitele categorii de varsta si clasa:
- Ignat Eduard – Nyiki Nadia – locul I la open-latino si locul II la open- standard la categoria de varsta 12-13 ani
- Mediesan Luca- Lazar Ioana – locul I la clasa D, locul VI la open basic latino, varsta 14-15 ani
- Opre Mihnea – Chereji Iulia – locul I la clasa D, locul III la open basic latino, locul V la open latino, varsta 12-13 ani
- Burciu Razvan-Varga Diana – locul I la open standard, locul III la clasa B, locul IV la open latino, varsta 16-18 ani
- Koskocsak Raul – Pop Valentina – locul I open basic latino si locul III la open basic standard, varsta 16-18 ani
- Bochis Calin – Stefan Roxana -locul I la open latino, varsta 16-35 ani, pereche mixta Quasar Oradea – Royal Dance Satu Mare
- Maskulik David – Roatis Iris – locul II la open basic latino si open basic standard, varsta 14-15 ani
- Szollosi Thomas – Jurcut Luiza – locul II la clasa D, locul V la open basic latino, varsta 14-15 ani
- Horvath Marc – Botis Larisa – locul II la clasa E, varsta 6-9 ani
- Ocian Laurentiu – Iagher Ioana – locul III la open basic standard si latino, varsta 14-15 ani
- Popa Raul – Savianu Silvia – locul III open latino, varsta 16-35 ani, pereche mixta Stelele Dansului Oradea – Royal Dance Satu Mare
- Pandi Alex – Roman Cristina – locul III la clasa E, varsta 14-15 ani
- Stef Armand – Ruba Antonia – locul IV la clasa E, varsta 10-11 ani
- Marita Ciprian – Dana Anamaria – locul IV la clasa D si open basic latino, locul VI la open basic standard, varsta 12-13 ani
- Denis Cosarca – Torja Cerasela – locul V la clasa E, varsta 10-11 ani
- Branga Andrei – Ocian Denisa – locul V la clasa E, varsta 14-15 ani
- Cordea M Patrick – Stef Astrid – locul II la neoficial si precompetitional, varsta 4-7 ani
- Sabau Tudor – Catona Maya – locul II la precompetional si locul IV la neoficial, varsta 8-9 ani
- Gratian Mircea – Bontea Madalina – locul II la precompetitional si neoficial, varsta 14-15 ani
- Dehenes Denis – Por Larisa – locul III la neoficial, locul IV la precompetitional, varsta 8-9 ani
- Ilie Adrian – Bot Denisa – locul III la neoficial, varsta 12-13 ani
- Borota Marc – Finta Iulia – locul IV la neoficial, varsta 10-11 ani
- Zima Octavian – Marginean Ana – locul V la neofical, varsta 16-35 ani
- Silaghi Vlad – Silaghi Anca – locul VI la neoficial, varsta 8-9 ani
- Bici Hanna – locul III la solo fete, varsta 5-8 ani
- Florescu Teodora – locul V la solo fete, varsta 5-8 ani
- Faur Selena – locul II la solo fete, varsta 12-15 ani
- Bot Denisa – locul V la solo fete, varsta 9-11 ani
Organizatorii multumeasc oficialitatilor, sponsorilor si mai ales parintilor care au contribuit la organizarea acestui concurs cu mentiunea ca meritele apartin sportivilor si antrenorilor: Ignat Ovidiu, Otto Varga, Cordea Cristian si Marius Iepure.