Ultima actualizare: azi, 20:09
kereskenyi gabor
Locale

Kereskenyi Gabor critică modul în care Marcela Papici administrează sistemul de învăţământ

kereskenyi gaborDeputatul UDMR Kereskenyi Gabor a criticat astăzi, într-o conferinţă de presă, modul în care viceprimarul Marcela Papici se ocupă de supravegherea sistemului de învăţământ din municipiu, precizând că prin măsurile impuse Satu Mare se întoarce în timp cu cel puţin 20 de ani.

Fostul viceprimar a explicat că începând cu anul 2003 în municipiul Satu Mare a fost implementat un sistem de finanţare a şcolilor în funcţie de numărul de elevi, ideea având-o social democratul Viorel Solschi.

Chiar dacă a funcţionat bine ani de zile acest sistem, Kereskenyi a afirmat că în momentul de faţă Primăria nu plăteşte decât utilităţile, iar consumabilele se decontează doar cu aprobarea actualului viceprimar Marcela Papici.

„Nu este normal ca hârtia igienică, hârtia A4, sau un capsator, să se poată cumpăra de către directori doar dacă au aprobare de la doamna vice. Ne întoarcem în urmă cu 10 chiar 20, 30 de ani. A fost o măsură liberală, acum aş putea spune că este chiar comunistă. Fac apel să se termine cu bătaia de joc la adresa directorilor de instituţii”, a spus deputatul.

 Acesta a mai afirmat că a depus o interpelare adresată Ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, prin care solicită luarea unor măsuri în privinţa problemei privind decontarea abonamentelor elevilor navetişti.

Membru în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, Kereskenyi a declarat că a fost sesizat de mai mulţi părinţi că sunt restanţe de 7-8 luni la decontul abonamentelor de transport a elevilor, dând exemplul unei familii cu trei copii din localitatea Vama, care plăteşte anual 5.400 de lei cu transportul.

“Aceste restanţe cu cheltuielile de transport a elevilor sunt o cauză a fenomenului abandonului şcolar. Din nefericire acest abandon şcolar se datorează în mare parte lipsei resurselor financiare a părinţilor care nu pot să asigure transportul. Inclusiv raportul UNICEF precizează că un român din patru trăieşte într-o familie aflată sub pragul naţional al sărăciei. Obiectul interpelării este să ştim şi noi exact şi opinia publică să ştie când vor fi achitate aceste cheltuieli, dacă există suport în bugetul de stat şi când se va sfârşi calvarul acestor elevi navetişti”, a spus deputatul.

16 comentarii

  1. profesor Răspunde

    Nu inteleg , cine este doamna profesoara, unde a predat? Doar oameni cu titula , fara a avea legatura cu invatamantul, legaturi cu unul, cu altul, comentarii , poate are dreptate profesorul ungur.Curvasaraiul este in floare la acel partid Stef.

  2. Satmarean Răspunde

    E doar o invatatoare, nu e profesoara doamna vice. Domnul presedinte Stef e profesor “emerit” de educatie,fizica si sport,adica prof de sport.

  3. Careianul Răspunde

    nu inteleg cum de se revolta acest domn cand la Carei ,primarul kovacs procedeaza mult mai dur si deconteaza cheltuielile pentru scolile romanesti dupa luni si luni de zile iar la seminarul maghiar se fac instantaneu!!!!observati cum arata scolile cu directori maghiari carora li se permite sa acceseze proiecte si apoi sunt laudati pt …capacitati de management iar celor romani lise piun mereu piedici!
    chiar credeti ca e dupa luna Careiul si nu se stie si nu se vede stimabili ipocriti udmristi?!

  4. Smenuri,suse ,susanale Răspunde

    Cu toate ca e doar invatatoare doamna vice stie cel mai bine cum sa foloseasca hartia igienica,la cat vorbeste sau mai bine zis barfeste.

  5. profesor Răspunde

    Pacat de invatamantul din Satu Mare,totusi aveam profesori de calitate, am auzit de directori numiti fara aprobarea colectivului, unii cu probleme psihice, CN Doamna Stanca, elevii povestesc> Incercati o ancheta!! In alte scoli fara pregatire, decat ,, INvatator”, ciudat, fara facultate.

  6. Om Răspunde

    Atunci sa se depuna o interpelare la Ministrul Educatiei si in privinta aspectelor de la Carei…daca tot face pe corectul bagator de seama..

  7. profesor Răspunde

    Cel din Carei nu te supara, nu a fost decat sa- i dau dreptate colegului ungur> Nu ai inteles nimic. Invatamantul este pentru toti , nu apartine unei categori privilegiata, fara pregatire in domeniu. Il cunosc foarte bine pe deputat, provine din familie de profesori. Putem discuta despre cei cu 3 facultati, Mare presedite de Consiliu. Sunt roman dar nu accept incultura,parvenitii. Somnul ratunii, naste monstii!!

    • zsolti Răspunde

      “Patriotismul este ultimul refugiu al ticălosului” (definiţie de Samuel Johnson).

    • Ion Răspunde

      @profesor: Un roman care isi mai spune si profesor ar trebui sa stie sa vorbeasca si sa scrie corect romaneste. Tu esti ori un ungur care se crede smecher ori un roman prost.

  8. vasile Răspunde

    deputatul Kereskenyi are dreptate.

  9. Beizadea Răspunde

    Propaganda ieftina, auzi ce zice dl. Gabor : ca nu e normal, ca ne intoarcem inapoi cu nu stiu cati ani. Pe de alta parte e bine ca face o interpelare ministrului referitor la trei familii din localitatea Vama. Nu face o interpelare si unei prietene, profesoara de muzica, careia nu ii ajunge salarul si trebuie sa cante la filarmonica pentru a supravietui?? Se pare ca avem de a face cu un parlamentar (UDMR) caruia ii place sa de-a indicatii functionarilor din Primaria Satu Mare. Oare cine ii este mentor si de la cine a preluat acest comportament?

  10. Fanica Răspunde

    la Carei au trimis omul pregatit de Ileys adica pe Levente Varna care a dat concurs timp de o luna de zile….ca nu se potrivea orarul lui de consilier de primar de satmar cu cel al organizatorilor concursului din primaria CAREI unde acum este..Directorul Directiei de invatamant si sanatate!
    mai ceva ca pe vremea comunistilor daca tot a venit kovacs in Carei cu numire de la PCR pt postul de director la Crasna in anii 80.Asa ca are cu cine face echipa primarul de Carei.Si metehnele de Don Juan le-a preluat rapis levi ca e baiat istet si ildiko stie sa …se dea ..pe unde treebe ca sa ramana directoare de gradinita!
    In concluzie,rechizite si alte acareturi pt scolile din Carei primes in ordine maghiarii si abia la distanta de cateva luni…romanii.Spre stiinta lui kereskenyi gabor!Faceti curat intai la voi in curte si apoi criticati pe altii!

  11. RSI Răspunde

    Pt. Careianul si Fanica: Incep sa ma satur de idioti care comenteaza pe langa subiect! SI NU MA INTERESEAZA CE SE INTAMPLA IN CUIBUL DE SOBOLANI DENUMIT “CAREI”. Mergeti si f….. in c.. pe Eugen Kovaci si lasati-ne in pace!

  12. adisor Răspunde

    Papici este o habarnistă în domeniu, doar papagalul este bun (cazuri similare: Băbut, Stef, etc). A fost învătătoare, după care a făcut comert cu textile și plapume aduse cu autocarul din Polonia, pe urmă a făcut organizat si a condus o agentie de turism cu 3 angajati. Iar acum conduce un oraș.

  13. careian Răspunde

    RSI obsedat de sex…numa asa va stiti voi rezolva problemele cu …gaura maro…daca de bibilica diceti lipsa…sovini inculti ce sunteti in frunte cu Gaboru vost sef peste evazionistu de kovacs…macar sa platiti pt el datoriile pe care le are la stat ca sta de 5 ani cu poprire pe salar de mai mare rasu pt un primar de municipiu!
    si vezi ca eugen e numai in campanie pt romanii care musca momeala ca de fapt se prezinta ca jeno!!!

  14. Bella Răspunde

    Multumim Domnului ca exista doamna Papici! Fara ea, nu mergea circulatia in oras, CSM era retrogradata, scolile erau inchise, apa calda si gaura de la covrig nu erau inventate! Apropo, doamna Papici, daca tot nu costa nimic, de ce nu ati facut gaura de la covrig mai mare? Sunt geloasa pe realizarile dumneavoastra. Va rog sa-mi intelegeti “rautacismele”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.