Ultima actualizare: azi, 18:11
biserica Calvaria, Satu Mare
Locale

Novena Preasfintei Inimi a lui Isus la biserica Calvaria

biserica Calvaria, Satu MareHramul diecezan va fi precedată şi anul acesta cu celebrarea novenei în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus.

Vineri va începe perioada de pregătire pentru hramul diecezan de 9 Iunie. Timp de nouă zile, enoriaşii se vor ruga pentru înnoirea inimii lor, după modelul Inimii lui Isus.

Sfintele liturghii a novenei vor avea loc în biserica Calvaria, cu orele de începere 19:30, iar predicile vor avea de fiecare dată un subiect specific: vineri, 31 mai, Pr. Fromhertz Attila, paroh a comunităţii din Huta Certeze, va predica cu tema „Râuri de apă vor curge din inima Lui”; sâmbătă, Pr. Vass Lorand, capelan a parohiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus, cu titlul “Inima lui Isus ne-o dăruieşte pe Mama Sa”; duminică, Pr. Seffer Daniel, spiritual a Liceului Sfântul Iosif de Calasanz din Carei, pornind de la ideea “Cristos cel înviat ne dăruieşte Spiritul lui Dumnezeu”; luni, Pr. Czibere Zsolt din Gyöngyös Ungaria, cu tema “Inima lui Isus ne dăruieşte Biserica”; marţi, Pr. Buna János, preot a comunităţii din Halmeu, cu titlul “Inima lui Isus ne dă credinţa”; miercuri Pr. Veres Attila, parohul comunităţii din Baia Sprie, cu tema “Inima lui Isus este izvorul îndurării”; joi, Pr. Ilyés Csaba, protopop de Ugocea, pornind de la gândul “Inima lui Isus ne dă pâinea vieţii veşnice”; vineri, 7 iunie, Pr. Bogdan István, din Valea lui Mihai, cu titlul “Inima lui Isus este izvorul dragostei frăţeşti”; iar sâmbătă, 8 iunie, Pr. Fagea László, parohul comunităţii din Botiz, va rosti predica cu tema “Inima lui Isus ne călăuzeşte la Tatăl”.

Enoriaşii sunt invitaţi să participe la slujbele de pregătire, ca sărbătoarea din 9 iunie să le găsească cu inima înnoită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.