Primarul Dorel Coica a premiat doi elevi olimpici la chimie

20 mai 2013 | 4 comentarii

coica olimpici2Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, i-a premiat astăzi pe doi elevi de la Colegiul Naţional Ioan Slavici care au obţinut premiul I la simpozionul naţional „chimie – prieten sau duşman”, eveniment desfăşurat pe 10 mai.

Sergiu Alec şi Claudiu Ardelean, elevi în clasa a XI-a, s-au prezentat la competiţie cu lucrarea „Mărul – bioreactor anaerob în slujba sănătăţii omului”, fiind în total 73 de lucrări ale unor elevi de la prestigioase colegii din ţară.

Profesorul dr. Paul Atym a declarat că acesta este simpozionul de la cel mai înalt nivel organizat de ministerul Educaţiei şi Societatea de Chimie, amintind şi de alte rezultate notabile ale elevilor de la atelierul de chimie al Colegiului Ioan Slavici, în cei 35 de ani de activitate.

Cei doi elevi au spus că a fost o mândrie pentru ei să participe la o asemenea competiţie şi doresc să concureze din nou în anul viitor.

Primarul Dorel Coica a subliniat că tinerii care fac cinste municipiului trebuie recompensaţi şi sprijiniţi de administraţia locală.

coica olimpici

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. pop c. spune:

    Felicitari , Baieti. Si mult succes mai departe.

  2. satmarean spune:

    Doctorul a venit din concediu! Principalele teme ale conferinţelor de acum incolo, pentru 2 săptămîni:

    - premierea altor 3-4 copii pentru rezultate care nu au nici o legătură cu Primarul dar ei se bucură
    - conferinţă de presă despre monstrul odios Valer Marian, din astea vor fi vreo 3 pe săptămînă. Pînă cînd ajung dosarele lui Valer la DNA (Coica, Stef, Govor)
    - premierea dansatoarelor de la oarecare club necunoscut
    - premierea karatiştilor de la alt club necunoscut
    - informaţii despre zilele oraşului: formaţii, mici, bere, gratuităţi pentru public, pentru pensionari

    Deci NIMIC important, NIMIC constructiv. Felicitări!

  3. bravo felicitari si succes mai departe

  4. raudetot spune:

    Nu cred ca primarul premiaza. El este unul. Cred ca este vorba de un premiu acordat de primarie, o institutie care are o valoare mare in ochii lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest