Alte 22 de persoane intoxicate la un botez. Restaurantul Romantic care trebuia închis va fi sigilat

15 iunie 2013 | 20 comentarii

romanticAlte 22 de persoane care au participat seara la un botez la restaurantul Romantic au ajuns azi noapte la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare cu toxiinfecţie alimentară. Autorităţile par să fi fost depășite de situație. S-a anunţat public că Direcţia de Sănătate Publică a dispus suspendarea activităţii firmei, însă patronul a mai organizat botezul programat. Probabil dacă ar fi intervenit cu fermitate incidentul nu s-ar fi repetat.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, Dorina Dragoş Guran, azi noapte au ajuns la spital 22 de persoane, mai fiind internate şase persoane, trei copii şi trei adulţi. Starea acestora s-a ameliorat după administrarea medicamentelor.

Directorul DSP a explicat că patronul restaurantului a deschis pe proprie răspundere, urmând să-i fie aplicată o nouă amendă în valoare de 40.000 de lei pentru că nu a respectat dispoziția privind suspendarea activității.

Proprietarul firmei, Augustin Bontea, a explicat în direct la Antena 3 că de fapt deține două restaurante în aceeași curte și l-a închis temporar doar pe cel la care a avut loc incidentul cu cei 50 de copii care sărbătoreau banchetul şi care au fost intoxicaţi.

Autorităţile par să fi fost depăşite de situaţie. Redacţiei PortalSM i-a fost sesizat vineri seara faptul că la restaurantul respectiv are loc un botez cu toate că în presă s-a anunţat suspendarea activităţii acestuia.

Reprezentanţii instituţiilor abilitate s-au deplasat la faţa locului i-au readus patronului la cunoştinţă faptul că i-a fost suspendată activitatea restaurantului.

În urma repetării episodului cu toxiinfecţie la faţa locului au ajuns specialişti care au recoltat probe dar şi comisari ai Protecţiei Consumatorului care la finalul anchetei vor aplica sigilii la intrarea în restaurant, astfel încât nici proprietarul să nu mai aibă acces.

Pentru sâmbătă seara a fost programată o nouă nuntă, însă cel mai probabil aceasta nu va mai avea loc la Romantic.

Deocamdată nu se ştie de la ce provine infecţia, fiind posibil să fie de la alimente, de la bucătari sau de la ospătari.

Vom reveni cu detalii.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (20)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. maria spune:

    Bravo, Portal SM! Ati tratat subiectul cu profesionalitate si aveti informatii de ultima ora. <3

  2. Pop Ioan spune:

    Felicitari Portal SM pentru profesionalismul de care dati dovada!

  3. Supermanul spune:

    Si in mod normal acuma patronul ar trebui sa intre direct la puscarie!!!

  4. Satmarean spune:

    Bâlbâiala de ieri dimineață a autorităților sătmărene și apoi sancțiunea modică aplicată arată cât de mult respect au față de consumator.

  5. andrei spune:

    Bravo PortalSM dar degeaba ca coruptia ii mare se va repeta si nu dureaza mai mult de o saptamana si se redeschide banii vorbesc nu legea:(

    • ovidiu spune:

      Unde scrie asta?daca de ex era carnea stricata sau branza unde ii vina patronului?actele si factura au fost ok pt informarea ta….daca esti din sm atunci stii ca rest are 2sali..comentati doar sa fie comentat…

  6. Palmolive spune:

    Din punctul meu de vedere autoritatile trebuiau sa retraga de la consum toate alimentele aflate in restaurant sa le plaseze sub sigiliu pana la comunicarea rezultatelor analizelor.Asa era corect si legal.Restaurantul are doua sali insa doar o bucatarie si acelasi personal.Si bucataria trebuia sigilata pana la comunicarea analizelor privind sanitatia.Personalul trebuia verificat cu privire la carnetele de sanatate iar pana la confirmarea rezultatelor trebuiau trimisi in carantina.Patronul a crezut ca a identificat sursa contaminarii ,chipurile a indepartat-o si a continuat activitatea,iar rezultatul sunt inca 20 de nenorociti pe banii lor,de aici tot ce este posibil ca toxinfectia sa provina de la labele nespalate ale unuia dintre angajati,doar este cunoscut faptul ca la capitolul consum de sapun Romania este pe ultimul loc in UE.

    • ducu spune:

      absolut orice restaurant este la mana furnizorilor de produse alimentare.desi fiecare aliment vine insotit de certificat de calitate nu se poate identifica eventuala problema ,
      Igiena se respecta in general custrictete la fiecare local serios din sm.
      asta o spun fiind in aceasi bransa .

  7. maria spune:

    Du-te, Ovidiu, ca esti pe langa subiect!

  8. ariadna spune:

    Da cine e patron la Romantic, pana la urma?
    O fi filmat cineva la banchet sau la petrecerea de botez?

    • Roma antica spune:

      Cred ca mai important decat cine este patron la Romantic este sa ne aducem aminte unde au fost sarbatorite femeile PSD ,unde a baut vedre de vin tineretul PSD,unde chefuiesc cei din USL.Oare nu cumva chiar la Romantic?Oooo ,ba da! Ei atunci nu mai intrebati de ce nu au luat autoritatile masuri.Politica bate tot pana si salmonela.Sa vedem daca in urma scandalului zboara Ceica,ca asta nu era credincios USL ului,iar din diareea unora o sa puna Govoride pe cine trebuie la DSV.

  9. Bella spune:

    Eu zic ca e facatura.

  10. Bella spune:

    Angajatii nu au patit nimic? Ciudat.

  11. nicu spune:

    Intr-o tara normala patronul era deja in arest avand in vedere ca a deschis localul dupa suspendarea activitatii de catre DSP cu o zi inainte si a mai atentat la sanatatea si viata altor 21 de oameni pe langa cei 70 de joi.Ori legislatia noastra e prea blanda in domeniu ori institutiile statului sunt corupte.Avand in vedere cate chefuri a tinut USL SM in acest local inclin spre a doua varianta.

  12. Mircea spune:

    Nu vi se pare curios ca autoritatile nu au verificat furnizorii de alimente, si nici macar nu pomenesc de acestia?Sau e mai simplu sa scoti tapi ispasitori doua-trei bucatarese?
    Si nu vi se pare curios ca familiile sau colegii personalului nu au nici un fel de problema medicala?

  13. Nico spune:

    Sunt mamica unui copil de la Avram Iancu care a avut banchetul la restaurantul groazei si imi pun intrebarea care este motivul pentru care se intarzie atat de mult cu rezultatele analizelor de laborator. Se musamalizeaza ceva, se protejeaza o anumita persoana sau o afacere? Asteptam totusi un raspuns real de la autoritati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest