Bani de la Guvern: 10 milioane lei pentru 10 proiecte din Satu Mare

14 iunie 2013 | 9 comentarii

primari semnare finantare (9)În sala mică de şedinţe a Consiliul Judeţean Satu Mare a avut loc astăzi semnarea Contractelor de finanţare aferente Listei obiectivelor de investiţii aprobată pentru finanţare pe anul 2013 prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Contractele de finanţare au fost încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Satu Mare şi Unităţile Administrativ Teritoriale.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef și vicepreședintele Mircea Govor au dat asigurări că acesta este doar începutul, urmând să mai fie alocate fonduri prin grija vicepremierului Liviu Dragnea.

Ștef a declarat că se face lobby la București de la începutul anului pentru alocarea banilor, foarte importată fiind suma pentru continuarea investiției de la Luna Șes.

Subprefectul Cristian Sasu a afirmat că acum se deschide un nou ciclu, precizând că beneficiari sunt de fapt locuitorii județului Satu Mare. El și-a exprimat convingerea că banii vor fi cheltuiți cu chibzuință.

Judeţului Satu Mare i-a fost alocată suma de 10,2 milioane lei pe anul 2013, obiectivele finanţate fiind următoarele:

1.Comuna Bixad: Alimentare cu apă potabilă a satelor Boineşti, Trip şi Bixad; suma alocată 128 mii lei;

2.Comuna Beltiug: Alimentare  cu apă; suma alocată 727 mii lei;

3.Comuna Călineşti Oaş:- Reţea de canalizare şi staţie de epurare; suma alocată 500 mii lei;

- Modernizare DC 80 Coca-Păşunea Mare; suma alocată 161 mii lei;

4.Comuna Certeze: Reţea de canalizare şi staţie de epurare; suma alocată 173 mii lei;

5.Comuna Gherţa Mică: Reţea de canalizare şi staţie de epurare; suma alocată 500 mii lei;

6.Comuna Turulung: Modernizare DC 7 Turulung-Gherţa Mare; suma alocată 34 mii lei;

7.Comuna Craidorolţ: Asfaltare drum DC141 Eriu Sâncrai-Satu Mic-Mihăieni; suma alocată 387 mii lei;

8.Comuna Andrid: Reabilitare DC124 Dindeştiu Mic – Dindeşti; suma alocată 833 mii lei;

9.Comuna Homoroade: Reabilitare drum comunal DC20 Chilia; suma alocată 35 mii lei;

10.Oraşul Negreşti Oaş: Dezvoltarea zonei turistice Luna Şes – modernizare DC 75 şi drum de acces (etapa I, inclusiv stratul de bază din mixtură asfaltică AB2), canalizare şi aducţiune apă; suma alocată 6.722 mii lei;

 

Primarul Aurelia Fedorca a spus că acești bani reprezintă „o gură de oxigen” pentru Negreşti Oaş, putând fi continuat proiectul pârtiei de schi.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (9)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Daniel spune:

    Normal ca da Dragnea bani, insa nu va agitati ca tot lui ii vin inapoi, lui si celorlalti, Govor Stef Silaghi etc, asfaltari cu Tehnic Asist, apa canal cu firme preferentiale lui Dragnea Govor etc. Ce mai, pai Govor si Stef sunt cel mai bun exemplu ca in politica nu conteaza ca faci parte din partide diferite, mai ales acum ca sunt in alianta, banii nu au culoare. Asadar sa vina baniiii..fara numar fara numar.

    • gino spune:

      cand nu sunt bani sunt politicienii de vina,cand rezolva ei bani ptr judet ii fura!!nici cum nu e bine,natia romana isi dau in cap unii altora de aceea suntem codasii europei.hai sa-i lasam sa-si faca munca si peste trei ani putem sa-i sanctionam la vot

  2. Elefteriu spune:

    Yes! Sint bani de Ziua Judetului! O mica deturnare de fonduri si ne distram pe cinste pana la Revelion!Nu ne trebe pod peste Somes, doar am invatat sa inotam! Nu ne trebuie centura de ocolire, daca mergem ca racul!

  3. cocojumbo spune:

    ia uitativa si in alte judete. si altele au primit bani. deci fraierilor astia doi, govorica si stefulica sa nu se mai lauide ca numai satu mare a primit bani. cum ziceai mirciulica? ca ai vorbit cu dragnea cind a fost congresul psd? atunci cind lai dat in git pe cel cu care ai mincat din acelasi valau dar el grohaia mai tare? lasa ca acuma o sa grohai de unul singur sau impreuna cu ucigasul de femei gravide, vasile ciocan

  4. matrozul spune:

    Unchiu Steeeef:vrei sa spui ca daca Dragnea nu va da,voi nu sunteti in stare sa aduceti?

  5. Satmarean spune:

    Desi s-au deblocat banii pentru proiectele Ministerului Transportului, Satu Mare nu figureaza pe acea lista. Sa inteleg ca nu s-au alocat bani pentru cele doua proiecte satmarene, al treilea pod peste Somes si centura de ocolire a orasului Satu Mare? Sa fi fost anunturile cu obtinerea finantarilor doar de ochii lumii? Domnul Silaghi am inteles ca va fi europarlametar in locul lui Busoi, cine va mai face lobby pentru cele doua proiecte?Silaghi, Stef, Govor, Coica, Petric si alti uselisti au castigat voturile noastre pentrua ceste promisiuni.Cu ce ne alegem, cu alte promisiuni la alegerile parlamentare din mai 2014?

    • gino spune:

      esti foarte nemultumit nici o prpblema,la viitoarele alegeri poti sa candidezi si rezolvi tu bani ptr judet.Ha ha sunt tare curios

  6. Mihai bledea prafosu spune:

    Cocojambo îți trimit niște vazelina sa îți satisfaci șeful partar si vb cu cotica sa îți mai dea o linie sa fi in forma.vezi ca îți pute gura a fund de Castor nespalat si vazelinar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest