Bărbat bătut cu bestialitate pe treptele Unității de Primire Urgențe

20 iunie 2013 | 0 comentarii

bataie spital satu mareScandal în fața Spitalului Județean de Urgențe. Un bărbat a fost bătut cu bestialitate cu o bâtă de baseball, azi noapte, în jurul orei 23.30, chiar pe treptele de la Urgențe.

Ștefan P., din Satu Mare, a alergat până în fața spitalului încercând să scape de grupul de persoane care îl urmărea, din care făceau parte și cumnații săi, Iosif V. și Sandor V. Pe treptele UPU, cei doi bărbați l-au lovit cu bestialitate pe cumnatul lor, folosind și o bâtă de baseball, amenințând că îl omoară, totul petrecându-se sub privirile îngrozite ale persoanelor care așteptau la Urgențe.

Au intervenit un ambulanțier și agentul de pază, care a dat cu spray lacrimogen. Cei doi s-au retras, fiind așteptați la colțul străzii de mai multe persoane, spunându-i victimei că oricum nu va scăpa. Unul dintre agenții de pază a chemat forțele de ordine, la scurt timp ajungând o echipă de intervenție de la Jandarmerie, după care au venit și două echipaje de poliție.

Ștefan P. s-a ales cu capul spart, personalul medical acordându-i îngrijiri medicale. Victima a declarat că a fost amenințată cu moartea de cumnații săi, din cauza unor neînțelegeri cu nevasta sa. Acesta a precizat că i-a spus și polițistului de proximitate din zonă despre amenințări, însă nimeni nu a luat măsuri.

Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe pe numele celor doi cumnați.

 

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest