Primăria orașului Negrești-Oaș a efectuat vineri recepția tehnică a Centrului social de zi pentru vârstnici amenajat în fosta centrală termică din Cartierul Decebal, valoarea investiției realizată din fonduri europene și de la bugetul local fiind de aproximativ 647.000 lei. La recepție au fost prezenți viceprimarul Ioan Cicio, reprezentantul constructorului Universal Construct SRL, Ionel Varga, și specialiști din primărie.
Proiectul a presupus consolidarea structurii de rezistenţă a clădirii, amenajări exterioare, finisaje interioare, finisaje exterioare, instalaţii exterioare şi interioare de apă, canalizare, gaz şi instalaţii electrice, precum şi amenajarea spaţiului verde din jur. Clădirea are sistem de electricitate și încălzire alternativ, fiind prima clădire publică din Negrești-Oaș dotată cu panouri fotovoltaice. Centrul pentru vârstnici are o suprafaţă utilă de 330,69 mp şi cuprinde bibliotecă şi sală de lectură, sală de activităţi audio-video, sală de mese, bucătărie, magazie de alimente, birou asistent social şi birou administrativ, grupuri sanitare şi garaj. Lucrarea a fost realizată de SC Universal Construct SRL Satu Mare.
Inaugurarea obiectivului va avea loc în perioada următoare, după ce imobilul va fi dotat cu mobilier.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că Centrul este unul deosebit de important pentru vârstnicii din Negrești-Oaș, care vor avea un loc în care să se întâlnească și să-și petreacă timpul liber în mod plăcut.
Centrul va putea deservi aproximativ 100 de persoane vârstnice aflate în dificultate. Tot de aici va putea fi oferită o masă caldă la domiciliu persoanelor aflate în dificultate de a se deplasa.
Sursa: Primăria Negrești Oaș