Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Circulaţia rutieră va fi închisă în Centrul Vechi de Zilele Judeţului. Transurban va avea rute noi

accesul interzis, P-ta Libertatii, Satu MareManifestările dedicate Zilei Judeţului vor avea loc în Piaţa 25 Octombrie şi în Piaţa Libertăţii, în zilele de 21-23 iunie, iar luni, 24 iunie, va fi oficiată o slujbă religioasă când este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul, protectorul judeţului Satu Mare.

Primăriile din judeţ vor avea câte o căsuţă în care îşi vor putea prezenta atât specificul culinar cât şi cultura zonei de unde provin. Potrivit celor declarate de Adrian Ştef „căsuţele vor fi montate în Piaţa Libertăţii încă de vineri, pentru ca sâmbătă şi duminică sătmărenii să poată sărbători în linişte”. Paralel cu acest eveniment vor avea loc şi Festivalul pălincii, respectiv cel al mămăligii.

Circulaţia rutieră va fi închisă în Piaţa Libertăţii începând cu ziua de vineri, 21 iunie, până duminică seara, traficul urmând a fi deviat pe rute ocolitoare.

Transurban a anunţat un program special pentru zilele de 21,22,23 iunie. Liniile 1, 13, 15, 18, Real 2 și cursa specială elevi vor circula dinspre podul Golescu pe Bulevardul Transilvania-Bulevardul Vasile Lucaciu, la întoarcere pe Strada Mihai Viteazul. Vor fi stații temporare pe Strada Retezatului în dreptul Poliției de frontieră, pe Bulevardul Transilvania în dreptul Primăriei, pe Bulevardul Vasile Lucaciu la Liceul CFR iar la întoarcere la Tribunalul Satu Mare.

Liniile 1 barat, 2, 6, 11, 12, 14 și cursa specială elevi vor circula dinspre podul Decebal pe Bulevardul Vasile Lucaciu cu stație temporară pe Bulevardul Vasile Lucaciu la Liceul CFR iar la întoarcere la Farmacie și în dreptul Catedralei Ortodoxe.

Liniile 9 și 17 vor avea capăt de linie la Gară cu stație pe Bulevardul Vasile Lucaciu la Liceul CFR iar la întoarcere la Farmacie și în dreptul Catedralei Ortodoxe.

Liniile 23, 29 vor avea capăt de linie la Piața nr 1. Linia 5 sâmbătă și duminică va avea capăt de linie la Piața nr 1.

Potrivit surselor PortalSM, cap de afiş va fi Horia Brenciu Orchestra. De asemenea, au mai fost invitaţi Vama, Connect-R, Elena Gheorghe, Deepcentral, Akcent şi alţii. Aceste concerte vor avea loc pe scena din Piaţa 25 Octombrie, în vreme ce pentru iubitorii de muzică populară se pregăteşte montarea unei scene în faţa Casei de Modă. De asemenea, va mai fi organizat un concurs de tăiat lemne.

Sursa: Consiliul Judeţean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.