Marş pentru promovarea valorilor civice la Satu Mare

4 iunie 2013 | 3 comentarii

mars Asociatia SteaMiercuri, 5 iunie, de la ora 13.00, va avea loc marşul organizat de Asociaţia STEA în cadrul proiectului de promovare a valorilor civice finanţat de La Voix de l’Enfant şi Solidarite Enfance Roumanie, în parteneriat cu Popica Onlus din Italia.

La acest  marş, care începe din faţa Catedralei Romano-Catolice, vor participa peste 200 de copii şi tineri de la şcoli şi licee din Satu Mare, care vor parcurge traseul de pe trotuarele din sensul giratoriu până la Pasajul Corneliu Coposu unde vor fi lansate baloane pe ritmurile oferite de renumitul percuţionist Cserey Csaba.

Evenimentul face parte din multiplele acţiuni prin care, coordonaţi de echipa educativă a Asociaţiei STEA, copiii şi tinerii străzii îşi însuşesc valorile de solidaritate, respect, toleranţă, grija pentru aproape şi pentru mediu etc., transformându-se în cetăţeni activi ai comunităţii din care fac parte. Marşul are rolul de a promova tocmai aceste valori.

Partenerii acestei acţiuni sunt: Primăria Satu Mare şi Primaria Ardud, Consiliul Judeţean al Elevilor Satu Mare, CN “Mihai Eminescu”, Colegiul Economic “Gh. Dragoş”, Liceul Teologic “N. Steinhardt”, Clubul LEO – aripa tânară a Clubului Lyons – elevi ai Liceului German.

La marş sunt invitaţi toţi sătmărenii care împărtăşesc aceleaşi valori, să fie solidari cu cauza asociaţiei Stea în această acţiune şi în cele ce vor urma.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. satmarean, pur si simplu... spune:

    Doar un sfert dintre tinerii cu varsta cuprinsa între 15 si 24 de ani sunt activi pe piata muncii, rata de ocupare pe acest segment de varsta fiind de aproape 22%. Rata somajului în randul tinerilor se apropie de 24%-potrivit INS.Desi Romania se lauda cu o rata de somaj de 7,6 %,daca i-am pune la socoteala pe cei 2,5 mil. de persoane active plecate din tara TOCMAI din cauza lipsei locurilor de munca( sau mai bine platite “dincolo”),rata REALA a somajului ar salta bine peste 40 %!!! Dar, tinand cont ca multi incep sa revina in tara datorita dificultatilor”de dincolo”, situatia se poate complica si agrava.Si, mai ales, in randul tinerilor si femeilor!

    In Spania somajul in randul tinerilor este in jur de 56%,in Franta – 45 %,in Grecia – 62%…Nici nu va ganditi sa plecati aiurea in lume, dragi tineri absolventi!…

    Marsul de maine al tinerilor trebuie sa atraga si atentia asupra acestor probleme grave de viata. Principiile si valorile morale,civice, ecologice promovate si sustinute atat de laudabil de Asociatia STEA – si toata lauda pt aceasta echipa minunata si toti tinerii destepti care vor iesi pe strazi si se vor solidariza in jurul acestor valori – din pacate NU TIN DE FOAME SI DE FRIG ! Trebuie sa atrageti atentia autoritatilor si PARLAMENTARILOR SATMARENI si asupra urgentarii in a gandi si cauta solutii pt crearea de locuri de munca , mai ales pt femei si tineri – pt absolventii de 10 clase, de liceu si chiar de facultati, si sa nu-i uitam si pe acesti tineri de sub umbrela STEA !

    Supravietuirea si lupta pentru supravietuire in lumea reala, dincolo de portile ocrotitoare ale scolilor, E CRANCENA ! Intrebati-va parintii! E greu sa fi adult, dar e si mai greu/trist/dezolant sa traiesti pe spinarea parintilor sau bunicilor pt ca nu ai solutii/variante/locuri de munca !…

    Toata lauda si respectul pentru Asociatia STEA si toti cei care o sprijina !

    P.S. Se poate lauda un singur parlamentar macar ca a facut lobby pt Satu Mare pe langa puzderia de investitori/oameni de afaceri straini de la Bucuresti?!…

  2. Ilie spune:

    Interesant! Sa vedem efectele!

  3. Traian spune:

    Sa vedem civismul satmarenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest