Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Micii fermieri pot depune cereri de finanţare pentru modernizarea exploataţiilor agricole

Cosmin Bota

Cosmin Bota

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a lansat o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru Măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole”, adresată celor care vor să dezvolte fermele de familie.

Directorul adjunct al Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare  Rurală şi Pescuit (CRPDRP) Nord Vest, Cosmin Bota, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că proiectele pot fi depuse până în 31 iulie.

Suma totală alocată pentru această sesiune este de 50 milioane de euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va putea depăși 125.000 de euro. Cofinanţarea ce trebuei asigurată de beneficiar este între 40 şi 60 %, în funcţie de mai multe criterii. Procentele de cofinanțare nerambursabilă, precum și criteriile generale de accesare a sprijinului financiar sunt cele specifice investițiilor prin Măsura 121 sunt disponibile gratuit pe pagina de internet a Agenției (www.apdrp.ro).

În ceea ce privește dimensiunea economică a fermei (UDE), aceasta trebuie să fie cuprinsă între minim 2 și maxim 50 UDE. Este vorba atât despre ferme de producție vegetală, de creștere a animalelor, cât și despre fermele mixte.

Ca exemplu, la o fermă mixtă de bovine cu bază furajeră, pentru o dimensiune minimă de 2 UDE, familia ar trebui să dețină 3,5 hectare de teren cultivat cu grâu, orz, porumb, fânețe și plante de nutreț, precum și 3 capete de vaci de lapte.

Tipurile de investiții, pentru care în cel mai scurt timp vor fi disponibile proiecte tip, sunt: ferme de legume ȋn cȃmp (maxim 2 hectare) şi ȋn spaţii protejate (maxim 1.000 de mp),  livezi de pomi și arbuști fructiferi (maxim 5 hectare), ferme de vaci de lapte (maxim 20 capete), ferme de creştere şi ȋngrăşare porcine (maxim 100 de capete) şi ferme de găini ouătoare (maxim 4.000 de capete).

Pentru a veni în sprijinul solicitanților de fonduri europene nerambursabile a fost emisă Ordonanța de Urgență 43/2013 prin care proiectele declarate eligibile vor beneficia de o garantare de 80% a sumelor pentru cofinanţare, prin instituții finanțatoare. Totodată, de la bugetul statului se va facilita acordarea de microcredite de până la 75.000 euro, pe o perioada de maxim 10 ani, tot pentru asigurarea cofinanțării. Aceste microcredite vor fi acordate prin instituții financiare.

Pentru a putea beneficia de fondurile puse la dispoziție, fermierii trebuie să respecte condițiile de accesare și să se încadreze în criteriile de selecție ale măsurii de modernizare a exploatațiilor agricole menționate clar în Ghidul Solicitantului disponibil spre consultare pe pagina de internet a APDRP.

Pot depune proiecte atȃt persoane fizice (cu condiţia autorizării ȋnaintea semnării contractului de finanţare), cȃt şi persoane fizice autorizate, ȋntreprinderi individuale sau familiale, sau alte tipuri de beneficiari eligibili ȋn cadrul Măsurii 121.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.