Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Satu Mare va deveni cea mai mare uzină Draxlmaier din România

draxlmaier satu mareCompania germană Draxlmaier va investi 25-30 de milioane de euro la Satu Mare, pentru fabricarea unor componente Mercedes-Benz, potrivit capital.ro.

Dräxlmaier, companie aflată pe locul 67 în clasamentul mondial al producătorilor de componente auto, a transformat România în cel mai puternic pol industrial al său. Compania a investit din 2003 până în 2011 peste 150 de milioane de euro și a deschis cinci uzine (Satu Mare, Pitești, Timișoara, Hunedoara și Codlea) care produc cablaje, sisteme electrice, piese din cauciuc și plastic și sisteme pentru interior pentru mărci prestigioase precum Mercedes-Benz, Audi, Porsche, BMW, Maserati, Jaguar, Land Rover, Volkswagen sau Fiat.

Potrivit capital.ro, numărul angajaților Dräxlmaier din România va crește în 2014, la aproximativ 13.600 de persoane. Această majorare a personalului va fi urmarea directă a creșterii capacităților de producție de la Satu Mare, unde sunt în curs de derulare investiții de 25 – 30 milioane de euro.

Oficialii Dräxlmaier mizează pe România, compania derulând, în afară de dezvoltarea uzinei din Satu Mare, o altă  investiție importantă, de 20 de milioane de euro la Codlea, pentru linia destinată Maserati.

În luna aprilie 2013, compania Draxlmaier a avut 5.210 angajați la Satu Mare, cel mai mare număr dintre cele cinci uzine din țară. Uzina din Pitești are 3.720 de angajați, Codlea – 844 angajați, Timișoara – 1.325 angajați, iar Hunedoara – 1.452 angajați.

Edilul șef Dorel Coica a declarat pentru PortalSM că Primăria Satu Mare a sprijinit compania germană pentru a deschide o nouă unitate de producție, urmând să fie create în jur de 700-800 de noi locuri de muncă.

”Am ajutat firma Draxlmaier pentru a-şi putea deschide o altă unitate de producţie şi în felul acesta, prin crearea facilităţilor de către noi, ei au creat în jur de 700-800 de locuri de muncă. Chiar acum sunt în perioada de angajare a cetăţenilor şi noi am cerut în mod exclusiv să aibă prioritate cei din municipiul Satu Mare”, a precizat Dorel Coica.

 

31 comentarii

  1. adriansm Răspunde

    Minciune!!! Cu ce a ajutat Dorel Coica? Concret? A dat ceva autorizatie pentru drumul din spate si ATÂT! Ajutorul de stat pentru construirea halei noi a venit din 2012 aprilie, de la guvernul Boc! Coica se laudă din nou cu ceva la care a avut un aport mărunt.

  2. pentru adriansm Răspunde

    Ce vorbesti ? Dar cine poate sa-I ajute ?
    Pe investitori ii ajuta Primarul si cei de la Judet.Dl. Coica si Dl. Govor au avut,au si vor avea contributii merituoase in atragerea/incurajarea venirii/stabilirii/dezvoltarii ,investitiilor in judetul Satu Mare.
    Asa ca sa nu fim Gigi contra.
    In loc sa blamam mai bine a fie sprijiniti in proiectele lor ,fara precedent in acest judet.
    Asa ca …HAI LA TREABA !!!!!!!!!!!

    • satmarean Răspunde

      Intradevar, ziua judetului e fara precedent. Si e un maaare proiect

    • sa comentam.. Răspunde

      Domnule “pentru…”, sa nu vorbesti tu mare prostii. Eu lucrez la firma respectiva de cativa ani buni, investitia pentru noua hala in care deja se desfasoara productia, era inceput deja din 2012 primavara, ma refer la constructia halei, iar atunci sa nu vorbim de tot ceea ce insemna contractele, autorizatiile si tot sprijinul primariei si judetului care au fost facute inca de mult. Deci lasa tu pe Coica, deoarece absolut nici o contributie nu a avut ceea ce e in legatura cu Draexlmaier. Drumul de legatura despre care vorbea colegul inainte e un nimic. Se lauda Coica? cu ce se lauda? nemernicul!
      Conducerea veche, si mai ales D-l Ilyes a contribuit cel mai mult la tot ceea ce inseamna Draexlmaier in Satu Mare. Asta sa nu uiti desteptule.

      • precizare Răspunde

        O devoltare a unui investitor deja existent – este foarte importanta !
        Trebuie incurajat ca sa o faca tot acolo,altfel poate sa deschinda in alta parte ,si sa nu mai dezvolte investitia ce o are acolo.
        Nu stiu in ce functie lucrezi, dar esti paralel….
        Nu intelegi mecanismele si rolul relatiilor si comunicarii la nivel de ….

        • sa comentam Răspunde

          eu ce am zis desteptule? dezvoltarea firmei s-a relizat tot aici, dar astfel de lucruri dureaza nu un an sau cateva luni. eu am zis ca se lauda Coica, cu ceva ce n-a avut legatura cu el.
          De acum inainte cu ce ajuta firma, se poate lauda. Iar tu paralele nu mai comenta daca tu nu stii ceva.
          ”Am ajutat firma Draxlmaier pentru a-şi putea deschide o altă unitate de producţie..” – asta-i minciuna lui!

      • vasi Răspunde

        salut ma poti ajuta cu ceva cum as putea ajunge sa lucrez la drexi in satu mare ia emailu meu si contacteazama [email protected] ms mult

    • satmarean adevarat Răspunde

      Tu nu stii ce vorbesti. Terenul, autorizatia DRM-ul are inca din 97-98 cand a venit in Satu Mare , si mai are teren daca vrei sa stii, nu numai cea ingradita. Este meritul lui Anderco nu a lui Coica si Stef. Lucrarile la a treia hala au fost incepute cu mult inaintea lor, pe vremea lui Iles.Informeaza-te daca nu stii ceva. Salut.

      • adrian_sm Răspunde

        Să clarificăm: este vorba de extindere, nu despre capacitatea initială de producție. Inainte de construirea acestei hale noi, in februarie-martie 2012 firma Draexlmaier a depus proiect si a primit ajutor de stat in valoare de cca 11 milioane de euro, proiectul fiind aprobat de primul ministru al României, domnul Emil Boc. Atunci era ajutat si de Iles si de Csehi!

        Cu ce se laudă Coica este o valoare de cca 1% din acest proiect imens.

  3. realist, Răspunde

    Corect-hai la treaba !
    Ce e de recunoscut -trebuie recunoscut.
    Dl. Coica si Dl Govor doresc dezvoltarea serioasa ,puternica si cat mai repede a judetului.
    Am inteles ca Dl. Govor candideaza la functia de Presedinte.
    Bravo lui ca nu sta doar “pe margine”…sa priveasca si sa critice…asa cum fac altii…
    Daca toti am astepta….”para malaiata in gura lui Natafleata”…atunci unde vom ajunge ?
    Stim doar sa ne plangem de mila si sa clevetim….
    Sa terminam odata cu aceste atituni nefaste ,pentru acest judet ,dar si pentru fiecare dintre noi.
    Vrem dezvoltare ?
    Vrem o viata mai buna ?
    Vrem respectul celorlalte tarisoare ?
    Aunci sa sprijinim personalitatile cu initiativa,luptatorii – sa-i ajutam cum putem fiecare.
    D-le Govor -andideaza ,sa nu te descurajeze niminiciile unora.
    Ne punem mari sperante in Dvs.,Domnule Govor.

    • economist Răspunde

      Câteva intrebări simple:
      -ce limbi străine vorbeşte Govor? Niciuna. Nici româna nu vorbeşte corect, doar cu acel accent codrenesc de care orice investitor pică pe spate 🙂
      -ce limbi străine vorbeşte Coica? Niciuna. Cum va putea să participe la o discuţie cu un investitor german, care nu se interesează de poveştile Marcelei şi ale lui Băbuţ?
      -ce pregătire are Coica sau Govor in macroeconomie, dezvoltare infrastructurală, în acel domeniu “urban economics” (dezvoltat de econmistii Muth-Mills) despre care nimeni nu are habar la Primarie, sau in administratie publica? Nimic.

      Hai la treabă, hai promovarea, hai Satu Mare, hai la distracţie. Nişte slogane postate din sediul USL pentru a menţine o imagine care scade în fiecare zi…

      • ptr.economist, Răspunde

        Stimabile,
        numai economist nu poti sa fii! Sau ti-ai facut studiile undeva….
        Ca sa fii un “bun gospodar”,un bun administrator- ca sa dezvolti in tara ta ….de ce e neaparat nevoie de”cate limbi straine stie “?
        Sun persoane care vorbesc 4-5 limbi,3/4 facultati – dar sunt niste nulitati in viata de zi cu zi.
        Pe noi cei din jud. satu Mare ne intereseaza faptele ,realizarile efective,rezultatele.
        Majoritatea suntem oameni de rezultat-in asteptarile noastre.
        Dl. Govor ,este un astfel de om -intreprinzator ,cu initiativa, cu framantari sa faca cat mai multe ,bune si in scurt timp.Un bun gospodar,antreprenor,sufletist,cu frica de Dumnezeu.
        Vrem rezultate!!!!!!!!!
        Deci sa-l sprijinim pe Dl Govor.
        Iar tu,economistule -daca esti atit de intelectual de ce nu iesi in fata sa-ti pui umarul si spinarea in sprijinul comunitatii ?
        Nu vrei sa vezi cat de dulce este aceasta pita ?
        sau E mai simplu sa stati pe margine sa mitraliezi, desi maninci doar o coaja de pita.

        • satmarean Răspunde

          Framantari are… si multe clic-uri

        • economist Răspunde

          Stimabile,
          aceste texte populiste de categoria OTV sunt arhidepășite.
          De ce ar trebui să vorbească cineva limbi străine: de ce se poartă cravată, costum și nu șlapi cu maiou?

          Despre Govor, te rog să enumeri 3 businessuri de succes și legale ale stimabilului domn: afacerea cu alcool în anii 90? sau binecunoscutul bar striptease care ii poartă numele și a fost incendiat după semnarea unei asigurări stufoase? fotbal club Olimpia? sau construcțiile din care nu prea se vede nimic?
          asteptam cu interes.

        • Adriana Răspunde

          Doamne, nu-mi vine sa cred ce citesc si ca sunt asemenea oameni in Satu Mare (ma refer la ptr.economist).
          Faptele, realizari efective, rezultate?? as vrea sa enumeri cateva din ultimul an….
          Zilele orasului si zilele judetului sunt o mare bataie de joc si nu de asta are nevoie orasul. Cu banii cheltuiti pe ele se pot face alte fapte bune.
          Laudati Olimpia dar pe fetele de la baschet DIVIZIA A care au avut realizari mult mai importante cand le-ati urcat pe vreo scena?! De ce nu le dati salariile? De ce nu va mai fi baschet de calitate?

          Rusine ca va bateti joc de banii contribuabililor!

      • lilic Răspunde

        Ma economistule cu limbile,
        Te pricepi la limbi ? Crezi ca numai cu astea aduci prosperitate in judet ?
        Un bun conducator are specialisti in toate domeniile ,inclusiv in limbi ,daca se impune,care il ajuta in activitate.
        Doar cu un singur om nu se poate realiza – ce trebuie realizat !
        Govor este un bun conducator,coordonator si stie se si cum sa ceara fiecarui specialist – realizarea segmentului in cauza.
        Dar tu stii doar sa “gavaresti” – in rest ,cam toate te depasesc.

        • economist Răspunde

          Domnilor din sediul PSD, degeaba postați aceste texte goale, dar pentru a vă convinge despre prostia voastră, vă rog să-l întrebați în privat pe șeful vostru:
          -unde a terminat distinsul domn Govor facultatea?
          -ce temă avea lucrarea de diplomă?
          -să enumere 3 profesori de la acea facultate.
          Veți fi surprinși.

        • alex Răspunde

          Asa-i,lilic, aduce a Lenin! Cu capacitatea lui organizare ne-a pus pe butuci de cateva ori. Va amintiti de fosta Olimpia?!

  4. marius, Răspunde

    Dl. Govor este omul momentului !
    Trebuie sprijinit ! Judetul va avea de castigat F F mult !
    Ne place de el sau nu ne place – asta este adevarul.
    Este persoana indicata sa ajute judetul,sa atraga fonduri europene etc.,etc.
    Este un om cu initiativa, deschis la toate problemele,
    Merita si TREBUIE sprijinit !
    Bafata cu zilele judetului ! O premiera.
    Asa te vrem D-le Govor !

    • dr. Ciomu Răspunde

      Marius….
      Se pare ca nu poate produce Govor atata rahat cat poti manca tu…
      Asa ca eu zic sa iei o pauza….sa mai si rumegi.

    • Simion Răspunde

      Govor, la fel ca Stef, nu-si merita loculin fruntea judetului. Ce exemplu sunt ei pentru tinerii satmareni?!

  5. membru usl vicepresedinte usl Răspunde

    mai oameni buni uni dintre voi ori sinteti timpiti ori prosti pe bune aici e vorba de un lucru voi criticati altceva lasati edili sa isi faca treaba Coica asa Govor asa ce a facut Ileis in 8ani? la voi nimeni nu e bun adiă da internetul pt a vorbi uni ca voi toate prostiile din lume cit despre DREXLMAER lucrez de 14ani si stiu tot ce misca si se va face acolo si pe linga asta sint alaturi de primar si incet se va vedea si realizari asa ca cei care doar stiti sa comentati doar prosti stati deoparte ca ar fi mai bine

    • satmarean adevarat Răspunde

      Am sa te vad peste 3 ani fraiere cu ce te vei lauda in privinta Usl -ului, cand vor ajunge si ei tema de dezbatere publica cu toate ilegalitatile facute, cu excese si delapidari, isi baga peste tot lingai prosti de doi bani, iar cei competenti…. nu se stie.Coica- dr. de doi bani folosit de Psd pentru spalare de bani; Govor- nu merita sa mai scriu.

    • @ membru-vicepresedinte Răspunde

      nu stiu ce ai putea stii despre ce misca intr-o companie in care lucrezi de 14 ani si nici macar sa ii pronunti corect denumirea nu stii…

    • Relu Răspunde

      Stimabile vicepresedinte USL, tu esti o dovada vie ca USL Satu Mare promoveaza oameni nescoliti. Habar nu ai de limba romana!Mai invata sa scrii corect si apoi te rog sa-ti arati atasamentul fata de cei pe care-i ridici in slavi,daca mai simti nevoia!

  6. astax Răspunde

    “Dl. Govor este omul momentului !” WTF LOL :)))))))))

  7. eu Răspunde

    cum adica prioritate au cei din municipiu? si cei de la tara unde sa se duca sa munceasca? le oferiti ceva acolo in satele judetului? ma indoiesc de asta

  8. Pavel Catalin Răspunde

    Cei din Germania cu mult timp inainte sa fie Coica primar aveau deja toate planurile si socotelile incheiate legate de noile locuri de munca. Coica si Govor nici o treaba nu aveau, Nastase a fost care a adus Drexi in SM. Toata lumea vorbeste aici politica, nimeni nu vb defapt ca firma e cea care a hotarat sa vina aici, nu primarul sau govor. Habar nu au nici unde e sediul mama

  9. Anonim Răspunde

    Poate sa fie ori cat de mare daca nu respecta personalul care lucra zilnic in 8 ore.Aici sunt respectaate cei care au pila la conducere.

  10. Anonim Răspunde

    Ce este cel mai mare rusine a fabricii DRM Satu Mare?Un angajat sa fie prins in timpul programului de lucru sau in incinta DRM sa faca sex si in loc sa fie lichidat de la loc de munca este numit mastra.Rusine doamna Ildiko Cz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.