Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

EVZ. Ovidiu Silaghi, în locul lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor

silaghiPotrivit surselor EvZ, PNL a luat deja în calcul posibilitatea ca Relu Fenechiu să fie condamnat în primă instanţă, pe 4 iulie, în dosarul „Transformatorul”.

Surse liberale au declarat pentru EVZ, că în situaţia în care Fenechiu va fi condamnat, chiar şi cu suspendare, acesta va demisiona din funcţie, urmând ca locul de ministru al Transporturilor să-i revină lui Ovidiu Silaghi. El a mai ocupat această funcţie în Guvernul Ponta I, până în decembrie 2012.

În noiembrie 2012, Silaghi a fost declarat incompatibil de ANI, după ce s-a stabilit existenţa unei diferenţe între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate şi nu a mai fost susţinut de USL pentru un nou mandat la Transporturi. În aprilie însă, Silaghi a anunţat că a câştigat procesul cu ANI.

EVZ.ro

23 comentarii

  1. Ion Răspunde

    Doamne ajuta!

  2. Adrian_sm Răspunde

    Silaghi a mai fost ministru de doua ori. Ce a făcut pentru județ? Nimic. Drumuri? nici un kilometru. Vreun proiect pentru Satu Mare? Nimic.

    • laurentiu Răspunde

      ce sa zic…. esti prost informat(a)…inainte sa lasi un comentariu de acest gen, ar fi bine sa intrebi pe unul, pe altul… eu iti stau la dispozitie cu niste lamuriri, daca vrei.

    • UE Răspunde

      A obtinut o finantare de 15 milioane de euro pentru aeroportul din Satu Mare care va fi unul din cele mai tari din Romania. Finantarea aeroportului va aduce dupa ea construirea drumului de ocolire a orasului si drumul expres Nyiregyhaza – Baia Mare care va trece prin apropiere de Satu Mare.
      Silaghi a facut deja pentru Satu Mare mai mult decat toti parlamentarii PDL, UDMR si altii la un loc. Si fii sigur ca va mai face

      • Milka Răspunde

        Si marmota,bla,bla,bla!A facut inseamna ca s-a realizat,o sa faca ,deja e abureala!Da drumu ala decopertat in campanie l-a asfaltat?

      • Satmarean Răspunde

        Prezenta lui Sisi in guvern poate ajuta Satu Mare, dar si citiva satmareni ce de abia asteapta ca Ovidiu sa fie sus,iar ei sa fie consilieri lui, director de cabinet si alti taietori de frunze la caini! Stie cineva ce apropiati de ai lui Silaghi sint la Bucuresti, in functii importante?

        • Liberal Răspunde

          Eu stiu citiva: ing.Roman, Septimiu Buzasu, Cristina Caita, Boldor, Macec Valentin, sefu conservatorilor satmareni, Cristi S., si farmacista aia in varsta,ajunsa director la Bucale…Poate sint si altii.Profitori sint destui. Functii vacante sa fie!

          • Nae

            mdea, da pedeleii su iudemeristii cati oameni au dus la Bucuresti ca sa aiba satmarenii la cine sa mearga cand mai au nevoie de acolo de una-alta???

  3. ioan Răspunde

    Cetăţene prim-ministru,

    Având în vedere că sesiunea parlamentară s-a încheiat săptămâna trecută, vă transmit o scrisoare deschisă cu statut de interpelare, urmând să o înregistrez în acest sens la Senat. Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastră, pe care le voi dezvolta ulterior într-o amplă declaraţie politică intitulată „Victoraş, ai grijă de copii!”, pe care am anunţat-o de altfel. Chiar dacă aspectele mai grave şi interesante din această declaraţie au fost verificate şi răsverificate din mai multe surse, fiind de profesie jurist, inclusiv fost procuror ca şi dumneavoastră, am decis să respect o regulă străveche de drept „Audiatur alter pares” (Ascultă şi cealaltă parte), pe care dumneavoastră nu aţi respectat-o în cazul excluderii mele abuzive din PSD. Consider că după nefastul episod Ceauşescu, românii au dreptul să cunoască părţile mai întunecate din biografia conducătorilor lor.
    Aşadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?
    2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?
    3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?
    4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?
    5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?
    6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?
    7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?
    8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?
    9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?
    10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?
    11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?
    12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?
    13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?
    14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.
    15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!
    16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!
    17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?
    18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?
    19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?
    20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?
    21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?
    22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?

    În rest, nu-mi mai inspiraţi niciun respect şi în niciun caz vreo frică.

    Satu Mare Senator
    1.07.2013 Valer Marian

    • Valer Marian Răspunde

      Mai care esti bou si ma plagiezi?Nu imi pune mie in carca asemenea aberatii pe care le scrie magaru de Bledea.Data viitoare te linsez si iti sparg geamurile la casa daca mai scrii aberatii

    • Vasile Răspunde

      O mica interpelare facuta senatorului gay Marian Valer:
      1.Daca in timpul studentiei ati avut relatii homosexuale si daca ati fost cercetat pentru aceastea?
      2.Daca in urma cercetarii penale ati fost racolat ca si informator al securitatii?
      3.Daca va-ti turnat la securitate fostii colegi procurori de la Satu Mare?
      4.Cand si cine v-a cumparat primul dumneavoastra autoturism marca Opel Vectra?
      5.Cati bani ati luat de la numitul Chivari Gheorghe?Specificati sumele reale
      6.Cati bani i-ati platit numitului Chivari Gheorghe pentru reparatiile de la casa parinteasca din localitatea Dabaca?.Sa ne prezentati chitanta
      7.Daca in timp ce erati directorul si administratorul ziarului GNV a-ti primit in repetate randuri sume mari de bani de la SC.Roxalcom SRL?Sa specificati sumele
      8.Daca ia-ti rupt mana baiatului concubinei dumneavoastra?
      9.Daca ia-ti aplicat in repetate randuri concubinei dumneavoastra corectii fizice(batai crunte)?
      10.Care este motivul pentru care concubina dumneavoastra a fugit cu copiii in Baia Mare si nu mai vrea sa auda de persoana dumneavoastra?
      11.Daca in campaniile electorale in care a-ti canditat,a-ti primit bani la negru? Sa ne specificati sumele
      12.Daca a-ti pretins si primit bani de la directorul directiei silvice Satu Mare?Sa specificati sumele.
      13.Dca a-ti pretins si primit bani de la directorul ocolului silvic Satu Mare?Sa specificati sumele.
      14.Dca a-ti pretins si primit bani in repetate randuri de la numitul Crisan Mihai?Specificati sumele.
      15.De unde provin cei 5oooo(cinzecimii)euro cu care pretindeti ca a-ti achitat apartamentul din centru nou care pe urma la-ti transcris pe numele ficei?Dorim dovada provenientei banilor.
      16.De unde aveti autoturismul marca Audi A6 care actualmente se afla la fosta concubina si care a costat 20000(douazecimii)euro?Specificati provenienta sumei.
      17.De unde aveti costumele Hugo Boss si Zegnya(marci de renume nu ca si cele pe care le clamati ca le purtati adica autohtone)?

      18.Cand va-ti inscris in cursa ptr functia de senator in campania din toamna lui 2012 a trebuit sa achitati la caseria PSD suma de 5000(cincimii)euro.Va rugam sa specificati provenienta banilor(real)
      19.Cati bani ati primit in decursul a sapte ani de la o firma din alt judet pe care o atacati in mod vieros? Vrem motivul rel al atacurilor si sumele primite(real)
      20.Cand a-ti fost corect si sincer fata de satmareni?
      PS.Dupa ce ve-ti raspunde corect la toate aceste intrebari,satmarenii v-or vedea ce corect sunteti,o sa vada adevarata fata a unui pungas,santajist si profitor,care s-a aciuat pe meleaguri satmarene cu ganduri de capatuiala.
      Fara pic de respect fata de acest senator care nu recunoaste ca este GAY chiar daca a aparut dovada si el stie ca este cat se poate de reala.Este un mare mincinos.RUSINE
      GHERTAN VASILE
      03.07.2013

  4. satmarean Răspunde

    Ba s-a terminat prostia aia deja valurita de pasarela inutila si periculoasa (iarna) peste calea ferata dinainte de Moftin. Na ca te-am ajutat, laurentiu

  5. ion Răspunde

    Marianu nost so stracat de cap,il ataca pa premieru nost si poate astia lo-r ascunde,apoi ce om face cu invitatii la nunta,a trabui sa-i trimetem la el in ascunzatoare pa rand,mai ales ca o facut invitatii pa http://www…Ase ca Marianu nost linistestete

  6. vasi Răspunde

    Ase mare om homalau de stat ca Marianu nost nu avem in judet.Ase ca va rugam lasatil inpace

  7. culio Răspunde

    In sfarsit avem pile in Bucuresti. IN SFARSIT.
    Asteptam fonduri, proiecte pentru centura , pod, etc. Sau ma bucur prea repede..

  8. nutu Răspunde

    Degeaba il tot aduceti in discutie pe Valer M.Nu faceti decat sa va exprimati frica de ce se va intampla .Si aici chiar aveti de ce sa va temeti.
    Se aude zdrangat de fier prelucrat.Succes!

    • vasile Răspunde

      Nutule ai dreptate se aude clinchet de catuse de aceea umbla senatorul gay de nebun tremura de frica stai linistit se pise pe el.Ca sa stii nu stiu cui crezi ca ii este frica de el dar mie unuia nu.Cand v-a da raspuns corect la intrebarile puse mai stam de vorba pana atunci ramane tot un homosexual fara demnitate.Uite la Remus Cernea bravo lui a recunoscut ca este gay.
      Ghertan Vasile

  9. vasi Răspunde

    Ma care esti ala de crezi ca ni frica de senatoru homalau,frica i dracului de el cand il vede cu dintii aia iesiti afara si deformati.Pai noi osenii il tat chemam sa zie la birou senatorial,ca neam cumparat boconci cu varf ascutit ca are curu mai tare.Apoi noi nu lom pute mangaie ca si colegii lui de pat,noi iom traje spituri in cur,de a trabui sa cante la trompeta o vreme,ca nu a mai pute folosi c..ru.Ase ca sa vezi ca nu ni frica de tine Marianu nost te asteptam in Oas.

  10. ion Răspunde

    Ma Vasi ce dracu are senatoru nost, so umflat arpacasu in el.Ma cred ca nom ave cui sa-i facem nunta,ca aista sa sfadeste cu tata lume,ma ii nebun amu sa ie si de clujenii lui,am impresie ca aiste nu lo luat in trustul lor de presa si amu loveste ca si prostu in tate partile.Noi osenii l-am mai mistocarit si asta o fost,da clujenii cred ca lor ascunde catva ani.Ase ca noi a trabui sa anulam nunta.Ce neom face?a trabui sa ne cautam alt senator da care sa nu sie homalau si sa sie si normal la cap.

  11. asta cum e! Răspunde

    Modul în care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, actualmente preşedinte al Organizaţiei judeţene a PSD Satu Mare, a evadat de braţul justiţiei în procesul de evaziune fiscală de 341 de miliarde de lei vechi, dar şi relaţiile pe care Govor le-a dezvoltat în zona magistraturii, cu procurori DNA, prin intermediul unor alţi oameni de afaceri cu probleme de corupţie, aceştia din urmă facilitându-i rămânerea în libertate, au fost puse pe tapet de senatorul Valer Marian, într-o interpelare adresată ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, în şedinţa Senatului din 25 iunie. Senatorul i-a solicitat ministrului Justiţitei să dispună cercetări cu privire la infracţiunile de corupţie semnalate în interpelare, care are ca obiect “Cercetarea şi sancţionarea unor procurori şefi”.

    Mircea Govor, evaziune fiscală de 341 de miliarde de lei vechi

    “În jurul anului 2000, împotriva numitului Govor Mircea Vasile, actualmente vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat de 341 miliarde lei vechi. Ulterior, cu sprijinul şefului de atunci al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, colonelul Alexandru Molnar, şi al procurorului Vasile Costinaş, prieten şi partener de afaceri din tinereţe, pe atunci prim-procuror adjunct al Parchetului Satu Mare, actualmente procuror inspector în Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, învinuitul Govor Mircea Vasile a fost scos de sub urmărire penală, fiind inculpat şi trimis în judecată cumnatul său Chivari Gheorghe, pe care l-a convins să îşi asume răspunderea penală, deşi a fost doar administrator formal al firmei evazioniste. Împotriva cumnatului său a fost emis mandat de arestare preventivă, dar numitul Govor Mircea Vasile a reuşit să scape trecându-l în Ucraina şi asigurându-i acolo o şedere de aproape un an, până ce a fost obţinută revocarea mandatului de arestare, cu concursul preşedintelui de atunci al Curţii de Apel Oradea, Mircea Meşter, care era fratele amantei sale Dana Meşter din Oradea. În schimbul sprijinului acordat, numitul Govor Mircea Vasile l-a ajutat ulterior pe procurorul Vasile Costinaş să-şi construiască o vilă în localitatea Vetiş, situată în apropierea municipiului Satu Mare, la care principalele lucrări au fost realizate de o echipă de constructori condusă de cumnatul său Chivari Gheorghe.

    Implicarea procurorilor

    În perioada 2005 – 2008, Serviciul teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a început urmărirea penală şi apoi a pus în mişcare acţiunea penală împotriva numitului Govor Mircea Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, reţinându-i-se că în perioada 2003 – 2005, în calitate de patron al clubului de fotbal Olimpia Satu Mare a deturnat în scopuri personale o sumă totalizând 12,5 miliarde de lei vechi din sumele alocate clubului Olimpia în anii respectivi de către Consiliul Judeţean Satu Mare. Întrucât procurorul şef al Serviciului teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ioan Moldovan, a intenţionat să-l aresteze, numitul Govor Mircea Vasile a solicitat sprijinul unor lideri naţionali ai PSD, cu concursul cărora a intrat în contact cu avocatul Gheorghe Şuhan, fost procuror şef adjunct al Parchetului Naţional Anticorupţie, şi cu procurorul inspector Ion Burlacu de la Direcţia Naţională Anticorupţie, care l-au convins pe procurorul şef Moldovan să nu mai dispună măsura arestării preventive. Inculpatul Govor a afirmat că pentru a scăpa de arestare a dat suma de 150.000 de euro, pe care ar fi primit-o de la patronul firmei SC Tehnic Asist SRL Botoşani, pe care a sprijinit-o şi anterior şi ulterior să obţină contracte de asfaltare în judeţul Satu Mare, în calitate de consilier judeţean şi apoi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Totodată, a afirmat că discuţiile şi predarea banilor au avut loc într-un hotel din Cluj-Napoca.

    Scăpat prin prietenia cu Florisal

    Cert este că procurorul şef Moldovan nu a mai dispus arestarea sa preventivă, iar ulterior succesorul său în funcţia de procuror şef al Serviciului teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul Marius Iancu, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului Govor. Între numitul Govor Mircea Vasile şi procurorul şef Marius Iancu s-a stabilit o relaţie apropiată, prin intermediul unui prieten comun, avocatul Călin Nistor, susnumitul fiind menajat, protejat şi favorizat în anii următori şi în alte dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie. Susnumitul Govor şi-a făcut un obicei din a se lăuda cu relaţia sa apropiată cu procurorul şef Marius Iancu, cei doi având numeroase întâlniri de taină în judeţul Satu Mare, în municipiul Oradea sau în localitatea balneară Fehergyarmat din Ungaria, dintre care unele au fost monitorizate de SRI. În schimbul sprijinului acordat, susnumitul Govor l-a ajutat şi pe procurorul şef Marius Iancu să-şi construiască o vilă pe un teren aparţinând SC Florisal SA, societate de salubrizare şi spaţii verzi care a câştigat toate contractele în urma licitaţiilor organizate de Consiliul Local Satu Mare şi de Consiliul Judeţean Satu Mare în materie de salubrizare, amenajare spaţii verzi şi deszăpezire în ultimii ani. Susnumitul Govor este prieten cu patronul SC Florisal SA, Vasile Puşcaş senior, care se laudă că îl controlează pe procurorul şef Marius Iancu prin fiul său Vasile Puşcaş junior, cu care a stat în chirie în perioada facultăţii. Cert este că nici la adresa patronului SC Florisal SA nu a fost întocmit niciun dosar penal de către Serviciul teritorial Anticorupţie, deşi au existat numeroase sesizări privind legăturile oneroase şi veroase ale acestuia cu fostul primar al municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, care a deţinut această funcţie în perioada 2004 – 2012. Menţionez că patronul SC Florisal SA i-a oferit teren şi avocatului Călin Nistor şi soţiei acestuia, lucrător la Direcţia judeţeană a SRI, care şi-au construit, de asemenea, o vilă lângă cea a procurorului şef Marius Iancu.

    Având în vedere aspectele semnalate, vă solicit ca, în calitate de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, să solicitaţi efectuarea de cercetări disciplinare de către Inspecţia Judiciară a CSM şi să sesizaţi Direcţia Naţională Anticorupţie pentru infracţiunile de corupţie semnalate.

    Solicit răspuns scris şi verbal. Senator Valer Marian”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.