Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare. Ponta, interimar la Transporturi

relu fenechiuMinistrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ”Transformatorul” la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.

În plus, Fenechiu a mai primit o pedeapsă de trei ani în care îi vor fi interzise anumite drepturi.

Fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian au primit aceeaşi pedeapsă ca şi Relu Fenechiu.

Procurorii DNA au cerut joi instanţei supreme condamnarea lui Fenechiu la închisoare cu executare.

De asemenea, procurorul de şedinţă a cerut ca inculpaţii să plătească despăgubiri în valoare de 13 milioane de lei.

Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2004, şi Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004 – 2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale.

Deciziile instanţei supreme nu sunt definitive, putând fi atacate cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Procurorii DNA au cerut între 5 şi 15 ani de închisoare cu executare pentru Fenechiu în dosarul “Transformatorul”, în care este acuzat de 39 de infracţiuni.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca “Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Premierul Victor Ponta a anunţat că va prelua interimatul la Ministerul Transporturilor pentru următoarele 45 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.