Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Sute de sătmăreni au participat la înmormântarea fostului protopop Alexandru Tincu

inmormantare protopop Alexandru Tincu (8)Sute de sătmăreni l-au condus astăzi pe ultimul drum pe fostul protopop Alexandru Tincu, care a trecut duminică, 28 iulie, la cele veşnice.

Timp de câteva ore soborul de preoţi a petrecut în rugăciune având alături sicriul cu trupul celui care a fost protopop ortdox de Satu Mare, Alexandru Tincu. În semn de preţuire pentru dragostea care a manifestat-o faţă de credincioşi şi biserică, sicriul părintelui a fost aşezat în mijlocul catedralei ortodoxe Adormirea Maicii Domnului.

Slujba înmormântării a început la ora 14.00 şi a fost oficiată de PS Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu un sobor de peste 60 de preoţi din judeţ.

Trupul neînsufleţit a fost înmormântat la cimitirul de pe strada Botizului.

Părintele Alexandru Tincu, născut la 25 septembrie 1941, în Odoreu, a absolvit Colegiul Național “Mihai Eminescu”, iar apoi a terminat Facultatea de Teologie la Sibiu, în anul 1963. A fost ales protopop al Sătmarului după pensionarea părintelui protopop Ioan Țolescu.

Din momentul alegerii sale, părintele și-a continuat activitatea la Protopopiat, activitate pe care a început-o în anul 1977. Întrucât activitatea de la parohie s-a împletit cu cea de la protopopiat, părintele Tincu a participat la toate sfințirile, resfințirile de biserici, dar și la sfintirea a șapte pietre de temelie, pentru noile biserici din municipiul Satu Mare.

A făcut parte din conducerea locală şi judeţeană încă de sfârşitul lui decembrie 1989, fiind consilier judeţean, până la Hotărârea Sfântului Sinod care a interzis asemenea activităţi de către clerici. De asemenea, a fost vicepreşedinte al Societătii de Cruce Roşie – filiala Satu Mare şi membru în Comitetul Judetean al Asociaţiei Cultul Eroilor.

Activitatea editorială se reflectă în publicarea unor articole, ştiri, reportaje despre viaţa bisericească în cotidienele sătmărene. A publicat patru cărţi de predici, pentru care Directia Judeţeană de Cultură Culte şi Patrimoniu Naţional i-a acordat Diploma “pentru promovarea literaturii religioase”.

A slujit până în prezent la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din Satu Mare fiind alături de sătmăreni şi problemele lor.

 

5 comentarii

  1. Nicolae Ilea Răspunde

    un sfant al satmarului , nu am cuvinte BUNUL D-ZEU SAIL ODIHNEASCA !!! cu mare drag am citit in inf. zilei tot ce scria in zile de sarbatori oare cine o sa ne mai scrie acele sa ne mai inbuneze sufletele noastre ratacite…

  2. toma Răspunde

    a avut si biserica asta de cacao un OM adevarat… Dumnezeu sa-l odihneasca si pe noi sa ne aiba in paza cu socolan si gasca de farisei avizi de bani…

  3. Radu Răspunde

    Daca a fost atat de bun, de ce l-au schimbat din functia de protopop?! Comanda politica sau ceva arginti …Despre morti, numai de bine! Dumnezeu sa-l odihneasca!

  4. Costel Răspunde

    Nu l-au schimbat, l-au pensionat !

  5. Maria Miclaus Răspunde

    Dzeu sa-l odihneasca in pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.