Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Vitraliile din Consiliul Județean, făcute în grabă și pline cu greșeli

vitralii palat administrativ 0(5)Vitraliile din Consiliul Județean au fost făcute în grabă pentru a putea fi sfințite pe 24 iunie, când s-a sărbătorit ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, declarat protectorul județului Satu Mare, astfel că au scăpat mai multe greșeli, care nu au fost remediate de Consiliul Județean. Conducerea judeţului pare revoltată când televiziunile centrale scriu că Satu Mare este în judeţul Maramureş, dar nu este atât de vehementă când vine vorba de comunele din judeţ.

Vitraliile amplasate în holul Palatului Administrativ, la etajul întâi, la fereastra dintre Consiliul Județean și Prefectură, îl înfățișează pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, iar de o parte și de alta a sa se află harta României (în stânga) și harta județului Satu Mare (în dreapta). Lucrările au fost realizate de o societate de profil din Iași, la recomandarea reprezentanților de la mănăstirea Scărișoara.

În ceea ce privește harta județului, aceasta are mai multe greșeli, denumirile unor comune și localități fiind scrise greșit. De asemenea, unele comune nu sunt reprezentate pe harta județului.

Pe hartă apare localitatea ”Boltiug” (în loc de Beltiug), ”Căpieni” (corect e Căpleni), ”Cohăluț” (corect: Cehăluț), ”Tama Mare” (corect: Tarna Mare) sau ”Tărșolt” (corect: Târșolț). Totodată pe hartă nu apar reprezentate comunele Racșa, Agriș, Cămin, Ciumești și Porumbești.

Am încercat să aflăm mai multe informații legate de valoarea lucrărilor realizate şi dacă se vor face corecturile necesare, însă purtătorul de cuvânt al instituţiei nu a putut fi contactat. PortalSM a mai solicitat informaţii de la Consiliul Judeţean referitoare la alt subiect, dar purtătorul de cuvânt nu a oferit detalii, motivând atunci că președintele Adrian Ștef e plecat în concediu. 

15 comentarii

  1. Manta Bogdan Răspunde

    Cea mai "frumoasa" localitate : Capieni :)))

  2. Manta Bogdan Răspunde

    Cea mai "frumoasa" localitate : Capieni :)))

  3. Anda Tarța Răspunde

    ca la noi la nimenea… 🙁

  4. Anda Tarța Răspunde

    ca la noi la nimenea… 🙁

  5. Manta Bogdan Răspunde

    Pai daca sunt niste "capiati" , ce sa le faci? :))

  6. Satmarean Răspunde

    “Felicitări” Consiliului Județean Satu Mare! Pentru pitoresc, erau imperios necesare greșelile! În lipsa președintelui Ștef, nimeni nu este în stare sau nu îndrăznește să se pronunțe în vreo problemă! Asta dovedește capacitatea aparatului administrativ județean, mai exact incapacitatea lui Sulea,directorul de cabinet al lui Ștef, de a gestiona probleme curente, obișnuite. Așa se întâmplă când faci selecția personalului pe criterii politice! Indivizii din preajma președintelui și-au pierdut personalitatea, fiind simple marionete, altfel nu înțeleg de ce în lipsa lui Ștef, nimeni nu explică nimic, chiar dacă unele probleme sunt chiar stringente.

  7. Attila Csókási Răspunde

    Iată acordul perfect între conţinut şi formă

  8. Anna Sal Răspunde

    U-SELUSTI . DATI BANI PE PROSTII

  9. Bry Răspunde

    Haide mã asta-i stire!? Numai cine nu munceste nu greseste,o sa stearga Govor cu scuipat si o sa corecteze Stef cu markeru si gata s-a rezolvat problema.Bine ca nu au gresit moaca sfantului daca aparea Beny Hill in loc de Botezatoru?

  10. Zsolt Nagy Răspunde

    Nu ajunge că "Artistul" suferă de lipsă de fantezie, mai este şi analfabet …

  11. satmarean Răspunde

    Deci au copiat de pe net o harta veche la rezolutie proasta :))

  12. satmarean Răspunde

    Ca de exemplu prima fotografie pe care o da google cand scrii harta judet satu mare :))

  13. Restauratoru Levi Răspunde

    terbuia sa lucrati cu sc indarta srl cei mai buni din zona noastra in domeniul vitraliilor

  14. vasi Răspunde

    daca tot s-au facut vitraliile, macar sa faca corectiile necesare, la toate comunele, ca ne facem de ris cand vine o delegatie.. si nu inteleg de ce Racsa nu a fost trecuta??

  15. satmarean Răspunde

    S-au reparat greselile de pe termopanele sfintite?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.