Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Ziua Imnului, marcată la Satu Mare (FOTO)

ziua imnului national (4)Ziua Imnului Național al României a fost marcată astăzi pe platoul din Piața 25 Octombrie, în prezența prefectului Eugeniu Avram, senatorului Pataki Csaba, președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, primarului Dorel Coica și a șefilor de instituții publice deconcentrate.

Manifestările dedicate Zilei Imnului Național au început prin întâmpinarea prefectului județului Satu Mare, Eugeniu Avram, după care a avut loc serviciul religios efectuat de preotul militar Cristian Silaghi. De asemenea, acesta a prezentat simbolistica versurilor imnului național al României.

Imnul de stat a fost intonat de Alexandru Iuhas, absolvent al Liceului de Artă „Aurel Popp” Satu Mare şi câştigător a mai multor premii internaţionale. În program au fost cuprinse mai multe momente muzicale susțiunte de Grupul folk Emilian Onciu, de la Palatul Copiilor, coordonat de profesorul Sorin Berindei, de folkiștii Sorin Bălaj, Ionel Bledea, care au cântat „Doamne, ocroteşte-i pe români” și interpretul George Negrea, care a prezentat o compoziție proprie.

Totodată, directorul Teatrului de Nord Satu Mare, Sorin Oros, a recitat poezia ”Doina” de Mihai Eminescu, iar actrița Adriana Vaida a recitat ”Deşteptarea României”  de Vasile Alecsandri.

La final, imnul național al României a fost intonat de întreaga asistență, pe acordurile fanfarei din Cămin.

11 comentarii

  1. dr. Ciomu Răspunde

    Foto 12…Giurca cu mana la inima :)))

  2. Vasile Răspunde

    Maimutareala degeaba. Ei sunt interesati de furat nu de imn.

  3. Satmarean Răspunde

    Jalnic!!!

  4. Daniel Răspunde

    Ce penibil e Govor asta, vrea sa par a asa a mare mafiot, la cums e imbraca el, ce smecher e, insa e penibil. Pai in fituica lui de ziar apare ca senatorul Marian l-a santajat mai demult pe primarul din Odoreu si de aia l-au pus atunci cu capul in jos in poza. Pai mai baiate, pe portalsm.ro la vremea respectiva era un interviu cu primarul din Odoreu care nu pomenea nimic de Valer, ci culmea, zicea ca Govor l-a santajat. A doua chestiune, Govor asa pampalau e ca se da de gol cu fituica lui, el crede ca suntem prosti, ca reclamele de la Tehnic Asist si inca o firmade canalizari drumuri poduri borduri care face reclama in fituica lui, sunt de fapt reclame pt a primi bani mascat, ca doar nu face reclama pt bade Ioan din Stana si Suput sa-si asfalteze curtea. E pt favorurile lui Govor care nu face altceva la servici decat sa aranjeze licitatii si alte smecherii. Ca altceva nu face. Iar interviul cu primarul din Socond, iar bani mascati sub forma de comision pt Govor.

  5. Fidelia Răspunde

    Intrebari pentru Valer Marian:

    1. ce s-a intamplat cu cele 500.000.000.000 datorii la buget ale “amicului” Govor?
    2. aveti vreo contributie la prescrierea faptelor dlui govor?
    3. ati facut interventii pe langa procuror de caz?
    4. cunoasteti averea pe persoane interpuse ale lui govor? si la cat se ridica?
    5. recent ati facut trafic de influenta la inalti functionari pentru schimbarea anumitor directori?
    6. impreuna cu prefectul sunati in fiecare zi la bucuresti ptr schimbarea anumitor oameni?
    7. este adevarat ca l-ati implicat si pe relu fenechiu?
    8. este adevarat ca ati intervenit ptr angajarea anuitor persoane la anumite institutii?

    asta nu este tot.

  6. Relu Răspunde

    Numai eminente cenusii, uselisto-pedeliste, in primul rand , la oficialitati.Numai Babut,saracu -cum ar zice directorul DJTS SM, nu a avut loc sa-si etaleze statura de tatic de doi feciori, insa ochelarii sunt de firma, iar el emana prin toti porii o inteligenta greu de descoperit, sub aura arogantei ce a focusat-o exact unde trebuie…

  7. Traian Răspunde

    Cand s-a intonat imnul, unul dintre maimarii autoritatilor a avut mancarimi in zona prohapului.Urat sa nu te poti abtine, cand cinsteam Imnul National.

  8. Ivascescu Răspunde

    Lingaii pupincuristi experimentati sau începători ca sasu sau stef mari sifonatorii ai banilor publici si ai fondurilor europene.jalnic Ruginos.

  9. Radu Răspunde

    Ce compozitie a fost cea a lui George Negrea,protejatul lui Feli X! Ce legatura a fost intre piesa acestuia si Ziua Imnului? Niciuna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.