Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

Campania „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” a ajuns la final

campanie politieCampania de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” a fost demarată de Poliţia Română la nivel naţional în parteneriat cu o societatea de asigurări în luna mai a acestui an, perioada de implementare a acesteia fiind până la sfârşitul lunii iulie.

          La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, poliţiştii din structurile de prevenire şi proximitate au organizat şi susţinut numeroase activităţi de prevenire, cu atât mai mult cu cât prevenirea furturilor din locuinţe reprezintă o prioritate a Poliţiei sătmărene şi în acest an, justificată prin numărul de infracţiuni aflat în creştere în ultimii ani.

          În prima parte a campaniei au fost distribuite 5000 de scrisori cu recomandări pentru creşterea gradului de siguranţă a locuinţei cetăţenilor de la blocuri, în toate oraşele din judeţ. Cele mai multe scrisori (3000)  au fost distribuite de poliţişti în cadrul unor acţiuni punctuale organizate în cartierele din Satu Mare aflate pe malul drept al Someşului ( Micro 14, 15, 16, 17, Carpaţi) precum şi în Centrul Nou, zone aglomerate în care predomină astfel de infracţiuni. De asemenea, şi în municipiul Carei a fost distribuit un număr mare de scrisori la blocuri, dar şi în spaţii publice (1000).

          Campania a continuat apoi cu organizarea în municipiul Satu Mare a unor întâlniri cu grupuri ţintă aparţinând categoriilor vulnerabile (pensionari), dar şi cu acţiuni de prevenire realizate de poliţişti în zone de agrement şi parcuri, în cadrul acestora fiind distribuite peste 1200 de borşuri informative. Pe lângă materialele informative (scrisori, broşuri, afişe) campania a beneficiat şi de spoturi audio, atât în limba română, cât şi în limba maghiară.

Prin intermediul acestor spoturi poliţiştii au încercat să atragă atenţia unui număr cât mai mare de cetăţeni asupra necesităţii de a acorda un interes maxim protecţiei locuinţei.

          Ultimele două acţiuni din cadrul campaniei au fost organizate în judeţ, respectiv la Carei şi Tăşnad. Astfel, marţi, 30 iulie, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii i-au susţinut pe colegii lor din cadrul Poliţiei Municipiului Carei în desfăşurarea unor acţiuni în zona Parcului Dendrologic, dar şi în zona Ştrandului Termal. Poliţiştii au discutat cu cetăţenii despre măsurile de siguranţă a locuinţei, adoptate în mod curent, dar şi despre necesitatea apelării la măsuri suplimentare de protecţie, atunci când proprietarii lipsesc mai multe zile de acasă. Cetăţenii au apreciat iniţiativa Poliţiei, iar prin broşurile primite de la poliţişti mesajul preventiv a fost transmis şi persoanelor apropiate.

          În 31 iulie a.c., campania s-a încheiat printr-o acţiune într-una din cele mai aglomerate locaţii  din judeţ, în perioada estivală, Staţiunea Balneară Tăşnad.

Poliţiştii au interacţionat cu sute de cetăţeni aflaţi în zona ştrandului, recomandându-le să-şi ia toate măsurile de protecţie a locuinţei atunci când sunt plecaţi în concedii şi să cultive relaţii de bună vecinătate care să  le permită supravegherea reciprocă a locuinţelor. Cu această ocazie au fost distribuite peste 300 de broşuri informative, alte câteva sute de materiale urmând a fi distribuite la intrarea în ştrand în perioada următoare prin aportul oferit de conducerea acestei unităţi.

          Demersurile constante şi susţinute ale poliţiştilor din ultimii 2 ani pe linia prevenirii, precum şi a combaterii eficiente a furturilor din locuinţe, încep să aibă rezultate. În primele 6 luni ale anului 2013 s-a înregistrat prima tendinţă de scădere a acestui gen de infracţiuni din ultimii 3 ani, cu aproximativ 6 % a infracţiunilor sesizate, respectiv cu 16% a infracţiunilor constatate, fapt ce indică o mai mare preocupare în ultima perioadă a cetăţenilor pentru securitatea caselor şi, implicit, un comportament mai responsabil.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Un comentariu

  1. Liliana Răspunde

    Pentru “civili” campania se numeste “NU ITI SCAPA CASA DIN OCHI”, pentru “militari” se numeste “NU ITI SCAPA CASCA DE PE CAP”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.