Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Olimpia Satu Mare a luat bătaie de la SC Bacău

olimpia bacauOlimpia Satu Mare a disputat vineri dimineață, pe teren propriu, un meci amical în compania formației SC Bacău. Sătmărenii au pierdut această partidă cu scorul de 2-0.

Prima repriză a fost una echilibrată, ambele echipe au avut câteva ocazii, dar scorul la pauză a rămas 0 -0.

În repriza secundă, Dragoș, Bujor și Prodan și-au încercat norocul la poarta adversarilor, însă totul fără succes. „Galben – albaștrii” nu le-au mai putut face față băcăuanilor, iar în minutul 83 aceștia au deschis scorul prin Șchiopu. În minutul 94 al jocului, Miron a reușit să treacă ușor de jucătorii Olimpiei și a trimis balonul în poarta apărată de Anca, stabilind de altfel și scorul final al partidei, 2-0.

Pentru Olimpia Satu Mare au evoluat Șuta – Munteanu, Ene, Iuhas, Hanus, Gavrilescu, Micaș, Scvarzkopf, Zsiga, Negruț, Bujor. Au mai intrat Anca, Moș, Mureșan, Molnar, Villand, Dragoș, Feier.

Sport Club Bacău Petrariu- Mihalachioaie, Adascăliței, Lozneanu, Luncanu, Întuneric, Dumitriu, Husein, Rusu, Hurdubei, Predoiu. Au mai evoluat Medeșan, Sascău, Strugariu, Miron, Ungureanu, Curiliuc.

Următorul meci de verificare al Olimpiei va avea loc, sâmbătă, de la ora 18.00, în compania formației FC Bihor.

 

Sursa: CS FC Olimpia 2010 Satu Mare               

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.