Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Beneficiarii de locuinţe sociale au curăţat acoperişul blocului nr.4 de pe Ostrovului

curatenie ostrovuluiLuni, 23 septembrie, au continuat lucrările de curăţare a resturilor provenite în urma incendiului care a avut loc la acoperişul blocului nr.4 situat pe str.Ostrovului în municipiul Satu Mare.

Aceste lucrări au fost executate cu sprijinul unui număr de 15 persoane beneficiare de locuinţe de necesitate situate pe str. Ostrovului bl. D2, 8  beneficiari ai Asociaţiei Stea şi 2 persoane beneficiare de locuinţe sociale pe str. Crângului.

Reamintim faptul că în cursul nopţii de vineri spre sâmbăta a izbucnit un incendiu de proporţii la acoperişul blocului nr.4 situat pe strada Ostrovului din municipiul Satu Mare. Pagubele materiale se ridică la suma de aproximativ 50.000 lei.

Edilul şef împreună cu viceprimarul Radu Roca au dispus, în cursul dimineţii, luarea  unor măsuri urgente de îndepărtare a tablei zincate de pe acoperişul blocului urmând să fie îndepărtată cenuşa provenită în urma incendiului. Molozurile vor fi transportate în cursul zilei de azi de către  SC Florisal SA urmând ca SA Apaserv SA să treacă la reabilitarea conductelor de evacuare a apelor pluviale.

Poliţia locală a primit dispoziţie ca în această perioadă să monitorizeze zona cu mare atenţie pentru a preveni eventualele furturi din locuinţele din blocul afectat de incendiu.

 

Sursa: Poliţia Satu Mare 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.