Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Campania Poliţiei Rutiere “Verde la educație, pentru circulație!” a demarat la Lidl

campanie politieDuminică, 29 septembrie, s-a dat startul unei noi campanii naționale de prevenire a accidentelor rutiere, în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani.

          Acțiunile, organizate de Poliția Rutieră în parteneriat cu SC LIDL Discount SRL, inițiatorii campaniei, s-au desfășurat simultan în parcările celor 163 de magazine LIDL din țară, duminică, între orele 10-12.

          La Satu Mare, polițiștii din formațiunile rutiere și prevenire au susținut, de asemenea, o astfel de activitate, la care au fost invitați să participe toți copiii aflați în targetul de vârstă al campaniei.

Copiii au învățat de la polițiști semnificația indicatoarelor rutiere și reguli de circulație pietonală. În final, cei mici au fost invitați să-și demonstreze cunoștințele acumulate parcurgând un traseu construit special pentru acest eveniment, pe un poliplan înfățișând un cartier în miniatură.

          Activitatea s-a bucurat de interes deosebit din partea celor peste 70 de copii care au participat la eveniment, efortul lor fiind, în final, răsplătit de organizatori, care le-au oferit premii tuturor celor prezenți și premii speciale celor mai buni concurenți.

          Sursa: Poliţia Satu Mare

 campanie politie2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.