O familie din Satu Mare a trecut prin momente de groază după ce chiar copiii au descoperit un piton în garaj. Familia Csik de pe str. Avram Iancu a avut neplăcuta surpriză de a se trezi luni, 2 septembrie, cu şarpele lung de aproximativ trei metri care cântăreşte circa 50 de kg. Aceştia au făcut un filmuleţ şi l-au postat pe facebook.
Pitonul neveninos aparţine familiei Pașca, care are locuinţa chiar dincolo de grădina familiei Csik. Duminică după amiaza pitonul a fost scos în curte de unde a dispărut. Se pare că a trecut gardul în curtea familiei Csik, ascunzându-se în garaj. Evenimentul a fost cu atât mai neplăcut cu cât marele piton a fost descoperit chiar de către copii. Imediat au fost anunțați polițiștii, care au încercat să descopere de unde a apărut pitonul. În cele din urmă și-a făcut apariția vecinul care deține pitonul, l-a luat în spate şi l-a dus acasă. Acesta a fost cumpărat din Ungaria.
Poliţiştii l-au amendat pe proprietarul pitonului cu 100 de lei, în vreme ce familia Csik s-a ales cu o sperietură groaznică.