Ultima actualizare: ieri, 22:49
DRM
Adrian Cosma, Andreea Paul, Petre Muresan
Locale

Andreea Paul consideră că USL Satu Mare nu mai are voce

Adrian Cosma, Andreea Paul, Petre Muresan

Adrian Cosma, Andreea Paul, Petre Muresan

La sediul PDL Satu Mare a avut loc astăzi o conferință de presă susținută de către prim vicepreședintele partidului la nivel național, Andreea Paul, președintele organizației județene Satu Mare, Petre Mureșan și președintele organizației județene de tineret, Adrian Cozma.

Deputatul Țării Oașului, Andreea Paul, a început conferința prin a declara că PDL Satu Mare face o opoziție adevărată și că USL-ul din Sătmar nu mai are voce. Apoi Andreea Paul s-a întrebat de ce scad veniturile bugetare și rectificările sunt iarăși negative?

Finanțele unei țări și credibilitatea nu sunt chewing gum. Avem o mare cădere la veniturile bugetare, cu aproximativ 3,8 miliarde lei față de nivelul estimat la începutul anului. Este un paradox marca USL în condițiile unei creșteri economice estimate aproape de 2% și în condițiile extinderii bazei de impozitare în acest an. Avem 30 de taxe noi și impozite majorate în acest an”, a spus Paul.

Prim vicepreședintele PDL a identificat 5 factori responsabili de căderea veniturilor bugetare: estimările au fost mult prea optimiste pentru acest an, proasta colectare a taxelor și explozia evaziunii fiscale, diminuarea semnificativă a investițiilor publice și creșterea cheltuielilor cu personalul bugetar, ineficiența investițiilor publice și sufocarea politică a companiilor de stat și faptul că USL a cerut românului să susțină risipa cheltuielilor publice și o mafie politică, nu un set de măsuri reformatoare.

Adrian Cosma, Andreea Paul, Petre Muresan

Adrian Cosma, Andreea Paul, Petre Muresan

Andreea Paul consideră că în aceste condiții, deficitul bugetar riscă să fie ratat fără reducerea cheltuielilor proporțională cu căderea veniturilor bugetare. Opțiunea creșterii taxelor, a cotei unice la 22% în paralel cu TVA de 22%, ar avea un efect devastator: investițiile și consumul ar scădea și mai tare, puterea de cumpărare la fel, iar România ar fi mai săracă.

FMI-ul, cred, în ciuda criticilor primite, este un factor educativ într-un haos permanent. Ponta nu ascultă de Opoziție, dar îi este de frică de Merkel, de America, de FMI. Sigur, ține să păcălească pe toată lumea, dar de fiecare dată a dat înapoi, la fel cred că se va întâmpla şi cu cota unică şi cu tva-ul”, a mai spus Paul.

Președintele PDL Satu Mare, Petre Mureșan a declarat că Guvernul USL este un guvern ostil românilor dar în special mediului de afaceri. Apoi președintele TDL Satu Mare, Adrian Cozma a precizat că la Mișcarea Populară nu a plecat nimeni din conducerea formațiunii de tineret. „Este fals, au plecat 3 tineri de la organizația municipală de tineret dar niciunul nu făcea parte din conducere. Eu sfătuiesc tinerii să se împlice în politică. PDL este un partid viu, drept dovadă chiar astăzi ni s-au alăturat 3 colegi noi”, a declarat Adrian Cozma.

 

37 comentarii

  1. tadeus Răspunde

    asa este domnule Cozma. tinerii care au plecat nu conteaza, nu erau importanti. asa vei spune de toti care vor pleca. dar sa ne intrebam retoric OARE CINE E IMPORTANT SI CINE CONTEAZA?

    • Cosmin Răspunde

      Sigur cum sa nu domnule Cozma asa-i cum spui tu de aia astazi la depunerea de coroane cu ocazia Zilei Armatei ati avut un singur memebru de la organizatia de tineret. Pe cine crezi ca duci cu zaharelu? Ca ati mai ramas in PDL 5 persoane.Muriti pe zi ce trece.

    • Luminita Răspunde

      Nu stiu unde ai citit tu ca scrie ca nu erau importanti. Eu din articol am inteles ca scria “nu faceau parte din conducere”, dar tot timpul interpretam cum vrem. Probabil acesta a fost doar un raspuns la atacurile facute de ei in ultima vreme.

  2. adevar Răspunde

    Bravo Petre Muresan, faci ultima conferinta de presa inainte sa pleci la PNL.Sincer nu ma mir ca mergi acolo ca esti un om fara “coloana vertebrala” si la alegerile de primar ai votat cu Coica si daca erai in PDL.

    • adevar=minciuna Răspunde

      Da da … Si eu am fost in cabina cu tine si petre cand a votat petre cu coica… Da daaaammm

  3. eus Răspunde

    Cozma esti un frustrat ca nu te-a chemat si pe tine la Miscarea Populara de aia tot ataci conducerea de acolo.

  4. Coyote ugly Răspunde

    Aia si-au pierdut vocea da’ le-a crescut nasu de cat au mintit,iar voi aveti voce sa urlati la luna.

  5. Andrei Răspunde

    Adrian Cozma: – “Eu sfătuiesc tinerii să se împlice în politică. PDL este un partid viu, drept dovadă” filmul The Walking Dead, unde toti sunt PDL-isti.

  6. babasan Răspunde

    Au fost azi multi de la pmp la depunere, dar asta e prima lor actiune. Astept cu sufletul la gura sa vedem in cate actiuni se vor implica. Cand vor avea atatea actiuni sau vor ajunge din urma pe tinerii de la PDL mai vorbim. Am incredere in tinerii portocalii ca vor renaste ca pasarea Pheonix.

    • satmarean Răspunde

      Haha actiunea de depunere! :))) mai copii apucati-va si mai si lucrati ca nu de depunatori are nevoie biata tara

      • cetăţean Răspunde

        satmarean tu de ce spui asta?, deoarece mai demult oameni pe 25 octombrie ieşeaau în strada.

  7. Mircea Răspunde

    De-a lungul timpului am vazut ca OTPDL a avut multe actiuni, unele foarte bune. Frustratii care se ascund in spatele unui nume se pun sa arunce cu noroi, oameni fara caracter. Sustin si votez in continuare PDL!

  8. Marius Răspunde

    Tinerilor din PDL nu va lasati intimidati de niste prosti pe care doar atat ii duce capul! PDL este un partid cu multi oameni de valoare

  9. Sara Răspunde

    Eu cred ca PDL-ul este un partid de dreapta, care va reprezenta cu brio interesele oamenilor si in special a tinerilor. E bine ca au curajul sa spuna lucrurilor pe nume.

    • cetăţean Răspunde

      dacă spui asta de ce doar tineri ieşeau la acţiuni iar cei de mai sus stăteau acasă si aşteptau sa iasă rezultate pozitive pentru ei

  10. Liliana Răspunde

    “Opozitia puternica” se va trezi peste 1-2 ani “la putere” si nu vor stii asta! Traiesc toti, si putere si opozitie, in alte dimensiuni! Vai si amar de acest popor cu asemenea conducatori!

  11. ioan Răspunde

    Daca acesti cativa tineri au plecat din OT-Pdl,nu inseamna ca Pdl ‘moare’ dimpotriva,acolo sunt multi tineri cu valoare si harnici care au facut si vor face treaba si de acum incolo.

    • cetăţean Răspunde

      atunci la acţiunea de depuneri de coroane unde au fost?, dacă sunt aşa mulţi probabil puteau venii câţiva nu cred ca au avut toţi treabă!

  12. Maria Răspunde

    Abia acum incepem sa ne dam seama cat de mult ne-au mintit cei din USL. Ne-au impachetat minciunile frumos si ni le-au servit pe tava ca sa ne faca sa ii votam. Regret enorm ca i-am crezut la vremea respectiva si le-am acordat votul meu. Nu voi mai repeta aceasta greseala.

  13. flacara violeta Răspunde

    Adriane,invata un lucru,mai ales ca esti avocat,aici e politica si inca la nival ridicat,in fata presei,in fata alegatorilor,cand faci declaratii oficiale NU poti sa spui ca acei oameni sunt neinsemnati,ca n-au valoare,ca N-AU fost importanti bla-bla! TOTI oamenii sunt importanti,au fost importanti,vor fi importanti(pt.PMP).Dar intreb,PDL ce a facut in ultima perioada(2ani) ca sa-i tina pe NEMULTUMITI?Sunt sigur ca vor mai fi plecari(nu dezertari)laPMP,!

  14. CRISTI Răspunde

    Muresan va pierde alegerile interne ,Babasan il va bate la scor.,veti avea o mare surpriza d.le Muresan!

  15. basinean Răspunde

    V-a trebuit vouă Basinean asta, un mic valer marian dar de 1000 de ori mai rău și mai periculos, ahtiat mereu dupa functii, sluga nemernica a lui horea anderco si a unui grup de interese extrem de nociv care prin zurliul ăsta vrea să pună mâna pe partid.

    Domnule Muresan dati afara basina asta politica, altfel ăsta-i in stare sa va dea foc la toată șandramaua!

    • cetăţean Răspunde

      de ce nu este bun domnul babasan?, pentru ca vede si interesele oamenilor?, pentru ca vede ca firma florisal ca a câştigat si a furat foarte mult din bani cetatenilor.

  16. FLAVIU Răspunde

    lasa domnule MURESAN nu mai posta pe opozantul ca nu esti decit un executat fidel a lui GOVOR impreuna cu ADELEAN nu mai postati aci de parca ati fi niste sfinti iar avocatelul ala de COSMA e un om fara vlaga si fara nici un potential ,e normal ca tineri sa se indrepte spre alte forte politice unde pot sa se exprime ca la voi mai mult decit sa traiti nu ai voie sa spuna si cred ca tineretul din ziua de azi a evoluat destul sa nu mai creada iintr-un fat frumas ca MURESAN care iar vinde pe toti pt un contract oferit a de GOVOR ,a ramas in PDL doar pleava politici ,,MURESAN,ARDELEAN ,GHILEA,ce reprezinta astia tepe de milioane de euro date satmarului

  17. petre Răspunde

    domnule MURESAN versus ARDELEAN mi-ar fi rusine sa mai ies in presa dupa tradarea care iati dato lui Babasan cu florisalul lai vindut ca IUDA pt 60000 euro si mai ai tupeu sa iesi in presa sa spui ca lai ajutat pe coica sa se distruga politic cine dracu te mai crede ,dati demisia si nu mai aparea in presa ca faci numai rau cred ca locul tau ar fi pe MILENIULUI

  18. pdl nu mai e Răspunde

    Pdl da linistea mai tare,membri migreaza, sediul dispare, mare adunatura se destrama,se stinge lumina eventual daca castiga Babasan poate 1 % sanse se revigoreaza partidul.

  19. marian Răspunde

    Babasan sa stea in banca lui sau sa mearga in partid la Vadim,seamana foarte bine cu el oricum,atat la caracter cat si prin comportament.Este un mic Stalin!Gura mare si cam atat!Realizari zero!

  20. Galiano Răspunde

    CIND POLITICIENI O SA INTELEAGA CA POLITICA SERVESTE POPORUL SI NU INVERS,POATE ATUNCI O SA SE SCIMBE CEVA IN TARA ACEASTA…
    DEOCAMDATA ACELEASI VORBE GOALE DIN PARTEA MULTOR POLITICIENI..

    • gafa Răspunde

      SUNT DE ACORD CU TINE 100%.
      ASTA E DIN PACATE ROMANIA 2013, SI ASA VA FI SI PESTE 100 DE ANI.
      VIN ALEGERILE , IAR OAMNEII VOR VOTA IARASI PENTRU 1KG DE FAINA SI 1L DE ULEI.

  21. Florin Răspunde

    PDL a fost, este si va fi o forta politica importanta in Romania! Un partid cu oameni de calitate, asta se si vede prin actiunile pe care le fac si discutiile pe care le abordeaza! Iar voi frustratilor care comentati mergeti la somn.

  22. sergiugiulitu Răspunde

    Mare grijă cu Babasan ăsta! Este un individ extrem de periculos. Cei care îl știu mai bine, pot povesti cine e cu adevărat acest individ.
    El poate păcăli prostimea cu sloganuri populiste si dacă PDL nu-l da urgent afară, atunci o să fie bai mare!

  23. Lorand Răspunde

    PDL este un partid cu oameni de calitate si bun simt! USL ingroapa Romania, USL=COMUNISM

  24. radu Răspunde

    Adevar spui, mare grija la babasan! Le cam ia fata la toti liderii pdlului: scoala la zi, bun la scris, citire si vorbire, harnic in politica, stie sasi apere convingerile,vertical iar de adus pentru PDL no adus decat vreo 5000 de voturi! Asa ca mare grije la el, asazisi lideri pdl.

  25. Baba Ana Răspunde

    Giurcă, Holdiș,Breban, Nistor au făcut bani pe seama PDL. Nu au nici o treabă cu politica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Elevi din Wolfenbuttel şi Rzeszow în Satu Mare

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Dr. Roca Radu a întâmpinat, astăzi, în sala de şedinţe a Consiliului Local, elevii din oraşele înfrăţite...

Închide