Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

A furat 3.700 de lei de la un bărbat beat. Acum este în arestul Poliției

arestatUn tânăr de 23 de ani, din localitatea Trip, a fost reţinut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare, pentru comiterea infracţiunii de furt. Azi, 19 noiembrie a.c. suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.

          Ancheta poliţiştilor a pornit în acest caz de la sesizarea unui bărbat de 34 de ani, care reclama că în zona gării din municipiul Satu Mare, i-a fost furată din buzunarul hainei suma de 3.700 lei. Astfel, cazul a fost preluat de îndată de poliţiştii liniei de muncă „furturi din buzunare”, cărora victima le-a relatat că muncise ca îngrijitor de animale într-un sat şi avea asupra lui întreaga sumă primită de la localnici pentru mai multe luni. La un local din zonă bărbatul a consumat însă alcool, iar la ieşire, a fost acostat de un tânăr care i-a furat din buzunar întreaga sumă.

Poliţiştii au aflat însă şi că victima a călătorit cu trenul cu un tânăr despre care a aflat că este din Bixad şi pe care l-a reîntâlnit în localul în care a consumat alcool. Pornind de la aceste informaţii şi colaborând în anchetă şi cu poliţiştii Postului de Poliţie Bixad, în scurt timp s-a ajuns la principalul suspect.

Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat astfel că Nelu V., de 23 de ani, din Trip,  a fost cel care, observând că victima are o sumă importantă de bani asupra sa, şi că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a profitat de moment şi i-a furat din buzunar banii.

Văzându-se cu o asemenea sumă, tânărul a început să cheltuie mare parte din bani, şi-a cumpărat chiar şi un telefon mobil cu peste 900 de lei. La magazin însă a furnizat date false, fiind sigur că astfel nu va fi prins.

Deşi a sperat că nu va răspunde pentru fapta comisă, la numai 23 de ani, tânărul se află în Arestul Poliţiei, iar ofiţerii de cercetare penală au propus arestarea sa şi pentru următoarele 29 de zile.

Sursa: Poliția Satu Mare 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.