Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmăreanul care a jucat împotriva lui Klinsmann, Del Piero sau Raul. Vezi cine este!

vedete fotbalDacă ai jucat în carieră alături de fotbaliști precum Marius Lăcătuș, Dan Petrescu sau Adrian Ilie și împotriva unora precum Jurgen Klinsmann, Alessandro Del Piero sau Raul, înseamnă cu siguranță că ai evoluat la cel mai înalt nivel posibil. Este vorba despre fostul fundaș sătmărean, actualmente antrenor al Olimpiei, Tiberiu Csik. Într-un exercițiu imaginativ, Csik a alcătuit cel mai bun prim 11 din țară dar și din străinătate, format din jucători care i-au fost colegi dar și împotriva cărora a jucat în carieră.  Cu cei mai mulți dintre jucătorii străini s-a întâlnit în cupele europene, acolo unde a evoluat în tricoul echipei Poli Timișoara și cel al formației Steaua București. În urma exercițiului rezultă două echipe cu adevărat de vis.

 

Dream Team Tibi Csik România:

 Bogdan Stelea – Dan Petrescu, Belodedici, Prodan,  Titi Varga –  Gâlcă, Sabău, Dorinel Munteanu, Hagi  – Lăcătuș, Adrian Ilie

Rezerve: Ritli, Doboș, Lupu, Vlădoiu, Filipescu, V. Moldovan, Panduru, Dănciulescu

Antrenori: Mihai Stoichiță, Jackie Ionescu

 „Ar fi mirific dacă am avea așa o linie de mijloc astăzi. Sunt jucători valoroși care puteau să decidă singuri un meci. Îi felicit pe toți pe această cale pentru ceea ce au făcut pentrut fotbalul românesc”, spune Tiberiu Csik.

Jucătorii acestei echipe au împreună 7378 de meciuri și au marcat la un loc 1503 goluri.  

 Csik Prodan Steaua

Dream Team Tibi Csik Cupele Europene:

 Peruzzi – Lombardo, C. Ferrara, Sammer, Torricelli – Conte, Del Piero, Deschamps – Di Livio, Vialli, Ravanelli

Rezerve: S. Klos, S. Reuter, Klinsmann, Raul, Hierro, L. Detari, Seedorf, A. Moller, Riedl, Gascoigne

Antrenori: M. Lippi, O. Hitzfeld

 

csik

„Erau jucători de naţională care au câştigat Liga Campionilor şi care şi-au lăsat amprenta asupra fotbalului internaţional. Rezervele pe care le-am ales sunt la acelaşi nivel cu cei care se află in primul 11. Cei mai grei jucători pe care a trebuit să-i marchez au fost Ravanelli, Vialli, Del Piero, Klinsmann şi Raul ”, declară Tiberiu Csik.

Jucătorii acestei echipe au împreună 10298 de meciuri și au marcat la un loc 2198 goluri.

 

 Sătmăreanul Tiberiu Csik a jucat fotbal între anii 1991 – 2005. A căștigat 6 titluri de campion național, 2 cupe și 2 supercupe ale României, toate în tricoul Stelei. De asemenea a evoluat în cupele europene de 30 de ori, 24 de meciuri fiind jucate în Liga Campionilor.

 

Radu DĂRĂBAN

2 comentarii

  1. darida Răspunde

    satmareanul cu cele MAI MULTE GRUPE DE JUNIORI DIN UE,asata era titlul bun LINGAILORRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR

  2. Florin Ursan Răspunde

    E un antrenor extraordinar din punctul meu de vedere,il vad un antrenor foarte bun in viitor,e un antrenor cu multe calitati care ceilalti antrenori nu au..din acest moment este cel mai bun antrenor din judetul satu mare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.