Ultima actualizare: azi, 11:25
Locale

FOTO. Ordinul Arhitecților din România marchează 25 de ani de activitate, la Satu Mare

Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Satu Mare participă, în aceste momente, la evenimentul aniversar OAR25 Satu Mare, dedicat împlinirii a 25 de ani de activitate a Ordinului Arhitecților din România.

Manifestările au loc astăzi, și reunesc arhitecți, reprezentanți ai administrației locale, ai mediului academic, organizații profesionale și reprezentanți ai societății civile. Programul a început la Consiliul Județean Satu Mare, cu primirea și înregistrarea participanților, urmate de conferința de presă și vizitarea expoziției amenajate în incinta Palatului Administrativ. De la ora 10:30 este programată deschiderea oficială a evenimentului, în Sala Mare a Consiliului Județean.

Expoziția cuprinde proiecte realizate de membrii Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Satu Mare și pune în prim-plan activitatea arhitecților și contribuția acestora la dezvoltarea comunităților.

Programul aniversar continuă apoi în mai multe puncte din județ. De la ora 13:00, participanții vor ajunge la Cetatea Ardud, unde este programată o vizită și o prezentare a istoriei cetății și a orașului Ardud, urmate de un prânz și de momente de socializare.

După ora 15:30, delegația va pleca spre Carei, unde, de la ora 16:30, este programat un tur ghidat al Centrului Vechi. De la ora 18:00, evenimentul continuă la Castelul Károlyi, cu discursuri de deschidere, prezentarea evenimentului, vizitarea castelului, o prezentare istorică, momente muzicale și o expoziție.

Seara se va încheia cu o masă festivă și socializare la Castelul Károlyi, întoarcerea spre Satu Mare fiind programată în jurul orei 22:00.

OAR25 Satu Mare marchează 25 de ani de activitate a Ordinului Arhitecților din România prin conferințe, expoziții, întâlniri profesionale și vizite la obiective reprezentative din județ.

Un comentariu

  1. LaMircea Răspunde

    Ordinul Arhitecților mai ales cu PUG blocat avem un ordin de toata jena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.