Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

3.000 de pocnitori şi 2.000 de ţigări confiscate de poliţiştii sătmăreni

petardePoliţiştii sătmăreni sunt angrenaţi în această perioadă, premergătoare Sărbătorilor de iarnă, într-o serie de acţiuni, derulate, de altfel, la nivel naţional, şi care au ca scop combaterea infracţionalităţii silvice, a evaziunii fiscale şi a ilegalităţilor în domeniul operaţiunilor cu materiale pirotehnice.

În contextul acestor acţiuni au fost depistaţi mai mulţi sătmăreni ce au încălcat reglementările legale, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional sau chiar anchetaţi în dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni.

Este şi cazul unui tânăr de 17 ani, din Santău, care oferea spre vânzare obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, din categoria celor interzise. Minorul a fost depistat joi de poliţiştii Compartimentului de Proximitate şi de cei ai Formaţiunii de Investigaţii Criminale din Tăşnad, care au ridicat în vederea confiscării 3.000 de pocnitori.

Acum tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere fără drept de obiecte pirotehnice.

Pentru combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu ţigări au acţionat joi poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi cei ai Secţiei 8 Gherţa Mică Poliţie Rurală, întocmind două dosare penale şi confiscând peste 2.000 de fire de ţigări.

Gheorghe L., de 43 de ani şi Ioan T., de 41 de ani, deţineau în scopul comercializării ţigări de proveninţă duty free, fiind anchetaţi acum pentru evaziune fiscală şi contrabandă.

Poliţiştii vor continua aceste acţiuni până la finalul anului pentru ca sătmărenii să petreacă în condiţii de siguranţă Sărbătorile de iarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.