Ultima actualizare: azi, 20:18
DRM
Locale

Administratorul unei case de copii, reţinut. A confiscat alocaţiile şi a vândut lemnele copiilor

DUBLU ASASINAT - ARESTAREPoliţiştii de Investigaţii Criminale din Tăşnad, au reţinut miercuri, 11 decembrie un bărbat de 42 de ani, suspectat de comiterea infracţiunilor de delapidare şi gestiune frauduloasă.

Dan C. era administrator al unei case de tip familial din Tăşnad şi, profitând de această calitate, şi-a însuşit timp de aproape 2 ani, sumele de bani virate lunar pentru copiii asistaţi social, cu titlu de alocaţie, de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare. Suspectul era desemnat prin hotărâre judecătorească şi reprezentat legal cu drepturi şi obligaţii părinteşti pentru cei 8 copii, însă acesta nu s-a comportat ca un părinte, folosind doar în interes personal cei peste 15.000 lei, ce s-ar fi cuvenit copiilor.

Mai mult, după ce a primit şi lemnele ce urmau să fie folosite la încălzirea clădirii pe timp de iarnă, administratorul, având complicitatea unui alt suspect în acest caz, Cornel I., a vândut 7,8 mc de material lemnos, în valoare de aproape 2.000 lei.

Dan C. se află acum în Arestul Inspectoratului, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de delapidare şi gestiune frauduloasă.

Sursa: Poliţia Satu Mare

4 comentarii

  1. caso Răspunde

    sa furi de la o casa de copii !!!

  2. Eu. Răspunde

    Ar fi interesant de stiut si motivul pentru care nu se gaseste in aceeasi camera cu el si presedintele si contabila Avps Carei,care ani la rand au jegmanit pescarii cu taxe ilegale,iar banii s-au evaporat.

  3. X Răspunde

    De ce nu specificati ca e popa??? Toti sunt la fel….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Silaghi, despre cererea DNA: O recunoaştere a caracterului vădit ilegal al demersurilor de până acum

Europarlamentarul PNL Ovidiu Silaghi spune, legat de cererea de ridicare a imunităţii sale, că ia acest demers "ca fiind şi...

Închide