Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Coroane în memoria sătmărenilor decedaţi la Revoluţie (FOTO)

depuneri coroane 22 decembrie (94)Sătmărenii decedaţi la Revoluţia din decembrie 1989 au fost cinstiţi astăzi în Piața 25 Octombrie. Familiile acestora, alături de oficialitățile locale, au depus coroane de flori în fața plăcii pe care este inscripționat numele tinerilor căzuți în lupta pentru libertate.

Ceremonia s-a desfășurat după scenariul de anii trecuți. A fost oficiat un serviciu religios după care a fost ridicat un paos în memoria tinerilor sătmăreni. Familiile îndurerate nu și-au putut stăpânii emoțiile, vărsând lacrimi pentru copii plecați mult prea devreme.

Cercetătorul Viorel Câmpean de la Biblioteca Judeţeană a rostit câteva cuvinte despre semnificaţia Revoluției și jertfa sătmărenilor.

Au depus coroane de flori părinţii celor şapte sătmăreni decedaţi la Revoluţie, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria Satu Mare, unităţile Ministerului Afacerilor Interne, asociaţiile revoluţionarilor şi cadrelor militare în rezervă şi retragere dar şi partidele politice.

În încheierea manifestării a avut loc defilarea gărzii de onoare.

Cei şapte sătmăreni care şi-au pierdut viaţa sunt: Ioan Marinel Ciul, Grigore Zimbru, Raluca Sălăjan, Szabo Antal, Sofalvi Gyorgy, Kiraly Mihali şi Csaba Gergely.

11 comentarii

  1. un participant la eveniment Răspunde

    Domnule Presedinte al Consiliului Judetean,
    Era dovada bunului simt sa apareti la ora stabilita ( 13.00), avand in vedere ca era comemorarea unor tineri martiri,care prin jertfa lor au facut posibil ca, printre altele, Dumneavoastra sa ocupati astazi aceasta functie. Sau macar sa va cereti scuze fata de parintii acestora.

    Poate cineva, din anturajul Dumneavoastra, va citi aceasta observatie si are sa va transmita acest lucru !

  2. alt participant Răspunde

    Dacă nu ai fi rău intenționat domnule participant și ai fi citit programul manifestarilor, ai fi observat că ora fixata era 13,15 si nu 13, așa că despre ce vorbim? Numai de dragul unui atac prostesc?

  3. caso Răspunde

    Oameni cu mentalitate socialista-post comunista , care si la ora actuala apartin unor partide.. (va urma)

  4. ZSOLTI Răspunde

    PE MORMANTUL LUI Csaba Gergely. NU AM VAZUT NICI O COROANA DIN PARTEA CJ SAU ALTII ACOLO ERA MAI GREU DE FILMAT NU AVEATI LOC SA VA EXPUNETI POATE ERA SI UN PIC DE NOROI

  5. zvonimir Răspunde

    @ZSOLTI – du-te ma si ia-ti medicamentele ca nici tu nu stii ce vorbesti.

  6. flacara violeta Răspunde

    Aceea sunt eroii judetului,cei care au numele pe aceea placuta de pe cladirea cj.!Familiile acestor eroi trebuie mai mult respect, deoarece acestia au murit in ’89 pt. ca noi sa traim mai bine! TRAIM? Este pacat ca au murit ,iar la 24 de ani distanta tara este RUSINEA europei,iar fostii fsn-isti, pdsr,psd(usl)este in continuare inamicul 1 al poporului! Ceilalti ,,revolutionari” sunt niste IMPOSTORI,iau bani degeaba ,fara jena. Si noi ceilalti satmareni am fost atunci pe strazi sau aparam fabricile, uzinele, institutiile de acsa zisi TERORISTI si nu am cerut indemnizatii! SA SE CEARA ANULAREA ACESTOR INDEMNIZATII. Sa primeasca doar familiile celor morti!

    • mutu Răspunde

      @flacara vio-stinsa:dar de cine le-ati aparat maicuta?De voi,care erati principalul pericol,ca in rest nu avea nimeni treaba cu voi„revulutionarii”
      In rest ai dreptate ,prea multi,prea mincinosi si prea hoti.Din pacate familiile celor morti sufera mai mult pierderea copiilor.Adevarul despre cei plecati in eternitate trebuie pastrat asa cum ni s-a spus…!Din fericire istoria pastreaza si adevaruri!Ea trebuie doar citita!

    • marele maestru international Răspunde

      @flacara..in 89 unde zici ca erai mai urecheatule?te visezi un rambo cu o bazooka?ai merita o maciuca pe spinarea aia de mincinos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.