Ultima actualizare: azi, 09:33

Locale

Olimpia a fost învinsă de ASA Târgu Mureş

Olimpia Satu Mare-Metalul Resita (1)Olimpia Satu Mare a fost învinsă sâmbătă, de ASA Târgu Mureș, în meciul etapei a XIV –a a Ligii a II –a la fotbal, cu scorul de 1-0.

„Galben-albaștrii” s-au descurcat în prima parte a jocului, Bujor, Feier, Zsiga, Iuhas, i-au dat emoții portarului echipei gazdă, însă balonul nu a vrut să intre în poartă. Scorul la pauză a rămas egal, 0-0.

În partea a doua a jocului, gazdele de la Mureș au avut mai mult noroc, iar în minutul 52 au deschis scorul prin Huiban care a pătrus în careu pe partea dreaptă, a șutat la colțul lung, Miron a atins mingea însă insuficient. Până la finalul partidei, elevii antrenorului Tiberiu Csik nu au reușit să învingă sau să restabilească egalitatea și au lăsat toate cele trei puncte la Târgu Mureș. Scor final, 1-0.

„Am pregătit acest joc în aşa fel încât să încheiem anul cu un rezultat pozitiv. Din păcate nu am reuşit acest lucru, chiar dacă am prestat un joc bun după părerea mea şi puteam spera la mai mult. Ne-am creat ocazii, dar acesta este fotbalul, şi ratările fac parte din joc. Ne aşteaptă acum o vacanţă cam lungă după părerea mea, de care nu prea mă bucur, cu pregătiri în zăpadă, dar, din păcate, acesta este fotbalul în România, în loc să ne ocupăm cu altceva, luăm vacanţă. Sperăm totuşi să prindem unul din primele şase locuri, timp mai este şi campionatul este echilibrat. Din start obiectivul era rămânerea în Liga a II-a, dar acum ne dorim mai mult şi consider că este un obiectiv realizabil, se pot întâmpla multe în cele opt meciuri rămase”, a declarat antrenorul Olimpiei Tiberiu Csik.

Olimpia Satu Mare: Miron – D. Muntean, C. Ene, Bălău (55 Mureșan), Iuhas (cpt.) – Lemac, Villand, Svarczkopf, Zsiga – Bujor, Feier (67 Dragoș).

 Sursa: FC Olimpia 2010 Satu Mare  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.