Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Silaghi, despre cererea DNA: O recunoaştere a caracterului vădit ilegal al demersurilor de până acum

silaghi dnaEuroparlamentarul PNL Ovidiu Silaghi spune, legat de cererea de ridicare a imunităţii sale, că ia acest demers “ca fiind şi o recunoaştere clară a caracterului vădit ilegal al demersurilor întreprinse până acum”, de DNA prin începerea anchetei şi de Preşedinţie prin “emiterea nelegală a autorizării”.
“Observ că DNA înţelege să intre în legalitate potrivit principiului mai bine mai târziu decât niciodată. Precizez faptul că, în cauza pentru care se cere abia acum de la Parlamentul European ridicarea imunităţii mele, au fost efectuate acte de urmărire penală de mai bine de trei luni (4 septembrie 2013). Iau acest demers ca fiind şi o recunoaştere clară a caracterului vădit ilegal al demersurilor întreprinse până acum, atât de către DNA prin începerea acestei anchete, cât şi de către Preşedinţia României prin emiterea nelegală a autorizării pentru aceste demersuri ale DNA. Atrag atenţia mass-media asupra acestor derapaje de la legalitate care sunt mai degrabă de natură să servească scopurilor politice şi nu celor legitime pentru care ar trebui să fie făcute. Reiterez şi aspectele susţinute anterior cu privire la nevinovăţia mea şi la şirul de coincidenţe care poate trimite cu gândul la o veritabilă vendetă politică declanşată împotriva mea prin utilizarea unor instituţii ale statului cum ar fi DNA şi ANI, aspect care ar trebui să dea de gândit oricărui cetăţean responsabil”, susţine Ovidiu Silaghi, într-un comunicat transmis miercuri de PNL.
DNA cere Parlamentului European, prin intermediul Parchetului ICCJ, ridicarea imunităţii lui Ovidiu Silaghi, în vederea urmăririi penale a acestuia, pentru trafic de influenţă, în dosarul de corupţie al lui Nelu Iordache, fostul ministru al Transporturilor fiind acuzat că a cerut şi primit mită.
“În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, doamna Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitarea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Parlamentului European pentru transmiterea unei opinii şi formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Silaghi Ovidiu Ioan, membru al Parlamentului European, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Transporturilor”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Sursa: Mediafax

10 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Domnule Silaghi! Aveti in vila dvs o camera in care se bruiaza semnalele de telefon si de microfoane-spion. Om nevinovat nu se ocupa asa ceva! Blue Air a efectuat cursele in minus? Da. Ati fugit de responsabilitate in Bruxelles? Da. Cred ca sunt dovezi clare despre “nevinovatia” dumneavoastra.

  2. flacara violeta Răspunde

    Bai sisi,termina cu prostiile si cu manipularea opiniei publice! Noi satmarenii stim cu ce te ocupi inca din ’89 incoace,de pe vremea cand vindeai otteri prin crasme! La tine banul este pe primul loc ,obtinerea lui prin oricemijloace, iar cum prin cai cinstite nu se pot face MULTI bani intr-un timp SCURT nu te dai la o parte sa-i faci ILEGAL! Asa ca bravo DNA! La puscarie si confiscarea averilor care nu pot fi justificate! RUSINE tie si clicii tale de asa zisi PNL-isti,eu nu cred ca asta si-au dorit Bratienii ,cei pe care-i comemorati an de an, dar numai pt. poze! RUSINE!

  3. Colindul anului Răspunde

    Ne-ati furat Satmaru’
    Voi si Florisalu !

  4. matei Răspunde

    Alta figura hidoasa al Satmarului, datorita prostilor de satmareni care l-au votat.Va tergiversa 5 luni anchetele si va candida din nou la europarlamentare, iar voi prostilor sa-l mai votati odata, sa mai ia si alte spagi grase pentru avocatii care sa-l scape de temnita.

  5. ZSOLTI Răspunde

    Eu, neînsemnatul, ăla admirat doar atunci când scriu despre inamicul politic, sunt absolut convins că, atunci când aţi votat schimbarea Codului Penal aţi făcut-o nu din imbecilitate, ci în cunoştiinţă de cauză. Pentru binele poporului, v-aţi făcut super imuni. Aţi scos traficul de influenţă, nu le mai daţi voie să vă se asculte telefoanele decât după ce vă anunţă. Pentru binele poporului aţi votat ca cei care mai scriu şi vorbesc liber să facă luni de puşcărie. Pentru binele poporului ne faceţi de căcat zilnic prin orice stat civilizat la cap.
    Eu, neînsemnatul, vă mulţumesc. Mereu am visat o Românie europeană, modernă, democratică,

    • flacara violeta Răspunde

      Zsolti te felicit si ma bucura faptul ca suntem tot mai multi care gandim asa! Sa le fie rusine!

  6. ptzsolti Răspunde

    Zsolti, nu se poate mai frumos si bine spus!!!!!!!!!!!!!!!!

  7. dorel Răspunde

    ACEST OMULET SFIDEAZA INTELIGENTA ROMANILOR A TRANSFORMAT PNL SATU MARE INTR-O CLOACA INFRACTIONALA EL CUMNATUSAU ,PAPICI ,ZETEA ,ETC,,FOLOSESC BANI PUBLICI PENTRU ASI PROMOVA ROPRIILE AFACERI

    • pnl-ist Răspunde

      PNL a ajuns din pacate srl-ul familiei silaghi si gastii lui… demult! Noi am stat ca fraierii si am asistat neputinciosi,altii au plecat la alte partide. Ar fi cazul sa ne facem ordine in organizatie, sa-i dam afara pe acesti corupti(pana nu e tarziu)sa ne alegem democratic alti conducatori si sa ducem PNL acolo unde ne cere lunea, alaturi de partidele de pe dreapta!

  8. caso Răspunde

    Eu votez confiscarea averilor nejustificate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.