Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Cele două secții ale Teatrului de Nord vor să se despartă

teatru3Conducerea Teatrului de Nord Satu Mare a început demersurile oficiale în privința înființării a două teatre cu personalitate juridică distinctă a celor două secții ale Teatrului de Nord Satu Mare.

Cererea a fost înaintată deja Primăriei Municipiului Satu Mare, fiind semnată de marea majoritate (70%) a angajaților Teatrului de Nord, printre care se află directorul interimar Sorin Oros, directorul artistic al Trupei Harag György, Bessenyei István, directorul administrativ, Stier Péter și contabilul șef al instituției, Doina Coleff.

Instituţia Teatrului de Nord Satu Mare funcţionează de 45 de ani cu două trupe (secţii). Secţia română a teatrului şi secţia maghiară, anume Trupa Harag György, funcţionează cu gestionare administrativă şi economică comună (înţelegând aici ateliere, contabilitate, director general, director administrativ şi altele), dar cu management artistic propriu (director artistic, consiliu artistic). Managementul comun încearcă să compatibilizeze şi să coordoneze concepţiile artistice şi profesionale diferite, dar şi cele la nivelul politicii de programe ale celor două trupe, însă aceasta devine o sarcină tot mai dificilă din cauza nevoilor la nivel structural, tradiţional, la nivelul publicului, al oportunităţilor de dezvoltare ale celor două trupe.

În cei 45 de ani, această structură  comună a constituit, la început, o plasă de siguranţă şi a creat o infrastructură puternică pentru a asigura celor două trupe posibilitatea consolidării şi dezvoltării. După revoluţie, însă, odată cu consolidarea şi dezvoltarea celor două trupe, a devenit tot mai accentuată ideea instituţionalizării independente ale celor două trupe.

Azi, în 2014, această idee se transformă într-o cerinţă din ce în ce mai accentuată, semnalată şi de faptul că, această propunere este inclusă în planurile manageriale ale doi manageri interimari consecutivi: cererile lui Stier Péter şi Sorin Oros au subliniat, independent, faptul că singura soluţie a dezvoltării continue a celor două trupe este instituţionalizarea individuală, însoţită de întocmirea cu responsabilitate a unor planuri pe termen lung. Realizarea acestui punct se poate materializa doar în condiţiile unui management separat,  adecvat.

Astăzi, în România, Teatrul de Nord a rămas singura instituţie cu două secţii (română şi maghiară) administrată de autorităţi publice locale. În prezent, secţia română a Teatrului de Nord concurează cu teatre româneşti cu management propriu, iar la rândul ei, Trupa Harag György cu teatre maghiare devenite instituţii de sine stătătoare. Este un fenomen aproape general formarea ca instituţii independente ale trupelor de teatru româneşti şi cele minoritare.

Funcţionarea celor două trupe ca instituţii cu personalitate juridică distinctă este o opţiune favorabilă atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, atât pentru public, cât şi pentru finanţator, în cazul în care se adoptă un plan managerial pentru fiecare. Totodată nu are implicaţii financiare semnificative, însă ajută finanţatorul să îşi formeze o imagine mult mai clară asupra problemelor administrative, dar şi asupra celor legate de strategiile de management şi de marketing.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.