Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Rețea de hoți de tractoare, destructurată. Percheziţii şi la Satu Mare. Furturi de 3.000.000 euro!

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPoliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în colaborare cu autorităţile franceze, au destructurat o grupare infracţională, suspectată că ar fi comis zeci de furturi de tractoare, de pe teritoriul Franţei, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat.

La data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Maramureş, Mureş, Satu Mare, Alba şi Braşov şi două controale la societăţi comerciale, pentru destructurarea unei grupări infracţionale cu legături în Spania şi Ungaria, specializată în furturi de tractoare, de pe teritoriul Franţei.

Totodată, au fost puse în executare 4 mandate europene de arestare, emise de autorităţile franceze.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor serviciilor de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Maramureş, I.P.J. Mureş, I.P.J. Alba şi I.P.J. Braşov.

La activităţi au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor judiciare din Franţa, însoţiţi de ofiţerul de legătură al jandarmeriei Franceze la Bucureşti.

În urma investigaţiilor, a reieşit faptul că, membrii grupării ar fi comis, începând din luna august 2012, 39 de furturi de tractoare de la societăţi de vânzare utilaje agricole din Franţa. Prin activitatea infracţională, suspecţii ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 3.000.000 de euro.

Membrii reţelei, cetăţeni români, domiciliaţi în Spania, s-ar fi deplasat în Franţa, unde ar fi comis furturile de tractoare, care erau transportate cu tiruri în Spania. De aici, tractoarele erau transportate în estul Europei, în special în Ungaria, unde erau vândute în baza unor documente falsificate.

În urma cercetărilor, au fost descoperite în România, Germania şi Ungaria, mai multe tractoare furate din Franţa.

Au fost identificaţi 15 membri ai grupării, 12 cetăţeni români şi 3 maghiari (2 dintre aceştia fiind arestaţi în Ungaria).

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.

3 comentarii

  1. otto Răspunde

    pe cand si destructurarea retelei mafiote a famigliei tulipanecareiene care aduce orasul la mana bancilor dar averile lor personale imn top 300????
    numai marea asfaltare a gaurit orasu de 15 miliarde si de alte derapaje de legealitate nici nu mai vorbim….unii calici au ajuns peste noapte camatari si chiaburi!

  2. fermier Răspunde

    In urma cu 2 ani s-au gasit in lazuri la un fermier 2 tractoare furate! Ce s-a intamplat intre timp,cum s-a rezolvat cazul?Ce s-a intamplat cu tractoarele,daca au fost confiscate de ce nu se scot la licitatie( ma intereseaza).Se zice ca un italian din zona vindea asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.