Ultima actualizare: azi, 07:59

Locale

Teatrul de Nord sărbătorește vineri, 45 de ani. Programul oficial

AFIS BALUL ACTORILORVineri 24 ianuarie, Teatrul de Nord Satu Mare sărbătorește 45 de ani de existență a secției române.

La ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala Mare, va avea loc premiera spectacolului „Woyzeck Transylvania”, adaptare după Georg Büchner, în regia lui Marcel Țop, scenografia Anca Cernea.

Premiera va fi urmată de o prezentare a actualei trupe şi a invitaţilor la aniversare. Printre invitații pe care avem bucuria de a-i avea alături la aniversare îl amintim în primul rând pe domnul Mihai Raicu, membru fondator al secției române și regizorul care a montat în 1969 ”Haiducii”, primul spectacol al secției române; apoi: Violeta Berbiuc, Anca Pandrea, Petre Panait, Alexandru Bălan, Virginia Rogin, Petre Moraru, Corneliu Jipa, Cristian Ioan, Daniel Vulcu, Emanuel Petran, Ioan Ardelean, Marina Procopie, Olimpia Mălai, Paula Chirilă și mulți alții, actori, regizori, scenografi și tehnicieni care au slujit scena sătmăreană de-a lungul timpului.

De la ora 21.00, la restaurantul Esedra, oaspeții Teatrului de Nord și sătmărenii doritori sunt invitați la Balul Actorilor, ediția I.  Participanților li s-au pregătit momente actoriceşti și muzicale. Invitaţi speciali: Horaţiu Mălăele şi Pavel Bartoş, trupa XXL, Aldo Blaga&Tzika Sax, Maria Tripon, Petrică Mureşan, Cvartetul ”Dinu Lipatti”.

Teatrul de Nord Satu Mare, secția română
După anii de activitate teatrală ai secţiei maghiare, (începând cu 1956) şi spectacolele prezentate de artiştii amatori cu un nucleu pe lângă Şcoala populară de Artă, îndrumaţi de regizorul şi directorul şcolii George Matache, în 1968, septembrie ia fiinţă secţia română de teatru la Satu Mare, care va forma, împreună cu secţia maghiară noua instituţie de cultură – Teatrul de Nord.

Proaspăt înfiinţata secţie română a teatrului sătmărean îşi deschide prima stagiune la 24 ianuarie 1969, cu spectacolul cu piesa “Haiducii” de Victor Eftimiu, în regia lui Mihai Raicu şi în prezenţa autorului.

Cei 45 de ani de teatru ai secţiei române sunt semnul maturităţii în fapt şi în concept, personalităţile pentru care scena Teatrului de Nord a fost martora talentului şi dăruirii au adus sătmărenilor un loc stabil şi onorant în perimetrul artei teatrale româneşti. În pofida dificultăţilor mai vechi ori mai noi, secţia română a Teatrului de Nord rămâne un post înaintat al expresiei scenice naţionale şi locale.

Repertoriul teatrului este unul deosebit de echilibrat reuşind să acopere toate categoriile de public, pe afişul stagiunii găsindu-se mereu titluri care se adresează în mod concret adolescenţilor – o parte semnificativă a publicului constant sătmărean.

Manifestările culturale adiacente spectacolelor de teatru se bucură de prezenţa dramaturgilor, criticilor teatrali, invitaţi de peste hotare şi a unor actori de excepţie. “Săptămâna teatrală sătmăreană”, “Arta actorului contemporan în dialog direct cu publicul” sau “Gala spectacolelor de teatru pentru tineret”, începând cu 1992, cele 7 ediţii ale inovatorului Festival Internaţional “Teatru Imagine”, Săptămâna Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER” (în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare, 9-18 iunie 2006) şi, din 2007, Festivalul Multicultural Internaţional „FĂRĂ BARIERE” au făcut ca teatrul sătmărean să intre în circuitul artistic naţional şi internaţional. Toate aceste manifestări s-au bucurat de participări artistice dintre cele mai marcante, de un aflux de public deosebit şi simpatie din partea acestuia.

 

Premieră

WOYZECK TRANSYLVANIA

Adaptare după Georg Büchner

Regia artistică: Marcel Țop

Scenografia: Anca Cernea                

Spectacolul este realizat în colaborare cu Casa Orășenească de Cultură Negrești Oaș și Muzeul Satului Negrești Oaș, cu participarea extraordinară a solistei de muzică populară Maria Tripon. Din distribuție fac parte actrorii: Radu Botar, Dorin C. Zachei, Tibor Székely, Vasile Blaga, Vlad Mureșan, Cristian Iorga, Vlad Chico, Cosmin Domnișan, Sergiu Tăbăcaru, Andrei Stan, Alexandra Odoroagă, Carol Erdos, Valeriu Doran, Rora Demeter, Ioana Cheregi, Andreea Mocan, Anca Dogaru, Sorin Oros, Lidia Cuteanu, Dorina Nemeș, Alina Negrău, Pfeiffer Lászlo, Ioan Danciu. Muzicanți: Vasile Solomon, Ioan Rus, Szabo Vincze, Ghereben Ioan

 Afis Woyzeck net

”Woyzeck-ul meu este un personaj situat între Mashkin, Meșterul Manole și ciobanul din Miorița. Un personaj ce sălășluiește fatidic, între binecuvântare și blestem. Un om în esență bun care atunci când își pierde iubirea sau obiectul iubirii lui, pierde tot. Un fatalist care dansează când se naște, când moare, când iubește. Un Zorba pe cât de încrâncenat, pe atât curat, de Nord.

În Nordul României expresiile folosite foarte frecvent sunt “Om, Omu’, Omule sau Omu’ lui Dumnezău”. Woyzeck-ul Teatrului de Nord s-ar putea intitula foarte bine Woyzeck – Un studiu despre Om sau pur și simplu Omu’.

Woyzeck-ul nostru, de Nord, poate fi caracterizat pe scurt de o zicală străvechi-oșenească: ”A hi domn nu-i de mirare, a hi om îi lucru mare”.

Marcel Țop

La spectacolul ”Woyzeck Transylvania” este valabil abonamentul de premieră ”Ștefan Mareș”.

2 comentarii

  1. actor Răspunde

    cind ma gindesc cum o sa se bage in seama azi renumita CARMEN FRATILA, imi vine sa nu mai merg la spectacol. ,va rog sa nu-mi stergeti comentariu,cine este aceasta penibila CARMEN FRATILA??? se ne lase drecului odata in pace.,ce legatura are cu actoria aceasta bagatoare in seama??/ huuuuuuuuuuu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.