Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

CRPDRP vine în sprijinul primăriilor care întâmpină probleme în derularea proiectelor

Gabriel Mihaly, Eugeniu Avram, Mihaela Mahalean, Sorin Radu (2)Conducerea Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Regională şi Pescuit (CRPDRP) 6 Nord Vest s-a întâlnit astăzi cu primarii care întâmpină probleme în implementarea proiectelor europene implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru a discuta punctual despre greutăţi, întâlnirea având loc la iniţiativa prefectului Eugeniu Avram.

La întâlnire au participat primarii însoţiţi de echipa de implementare a proiectului – proiectanţi, consultanţi, executanţi – precum şi reprezentanţi ai centrului regional şi ai centrului judeţean al APDRP, ai Consiliului Judeţean şi ai serviciilor publice deconcentrate cu competenţe în avizarea sau autorizarea proiectelor şi lucrărilor executate.

Încă de la bun început, prefectul a afirmat că scopul acestei întâlniri nu este de a-i lua la rost pe edili pentru proiecte ci de a-şi impulsiona şi a-i ajuta în ce priveşte implementarea proiectelor.

Directorul adjunct al CRPDRP Satu Mare, Mihalea Măhălean, a spus că întârzierile sunt cauzate cel mai frecvent din cauza procedurii anevoioasă de achiziţii.

Scopul întâlnirii este impulsionarea beneficiarilor publici de pe raza judeţului cu privire la finalizarea proiectelor. Ştim bine că programarea 2007-2013 are ca şi termen de finalizare septembrie 2015. Din păcate în cadrul judeţului Satu Mare avem destul de mulţi beneficiari care sunt încă în achiziţii. Din totalul proiectelor contractate până la ora actuală doar şase sunt finalizate“, a declarat Mihaela Măhălean.

evaluare PNDR (1)

Reprezentanţii APDRP au prezentat sinteza principalelor probleme comune apărute în implementare precum şi o informare privind acţiunile şi documentele necesare pentru finalizarea proiectelor (actualizarea inventarului public al primăriilor, actualizarea şi aprobarea PUG, obţinerea avizelor şi certificatelor necesare-aviz OAR, audit energetic, autorizaţie de mediu, acreditarea serviciilor sociale).

Dorim să facem un apel ferm şi răspicat către primari şi responsabilii legali să se organizeze astfel încât până în septembrie 2015 să reuşească să finalizeze proiectele. Cei care nu reuşesc să se încadreze în termen se expun riscului de reziliere. plata ţintă pentru noi în acest an este de 30 milioane euro, din care o pondere specială o au proiectele publice“, a afirmat Sorin Radu, director în cadrul CRPDRP.

În continuare s-a analizat individual fiecare proiect şi s-au detaliat etapele de urmat în vederea finalizării cu succes a acestora pentru a oferi cetăţenilor din mediul rural un standard  de viaţă mai ridicat.

Prefectul Eugeniu Avram a solicitat sinteza problemelor identificate care exced competenţelor locale sau ale Instituţiei Prefectului, pentru a fi transmise autorităţilor centrale competente (de exemplu urgentarea  elaborării procedurilor privind scutirea de la plata TVA aferente ultimei tranşe din proiect de către UAT).

În acelaşi timp se va solicita Consiliului de Administraţie a SC Electrica SA o revizuire a termenelor de valabilitate a documentelor care avizează proiecte ale autorităţilor locale.

În finalul întâlnirii,  prefectul Eugeniu Avram a asigurat reprezentanţii autorităţilor locale şi ai instituţiilor publice despre iniţierea demersurilor privind simplificarea procedurilor de accesare şi de implementare a  proiectelor finanţate din fonduri europene, în perspectiva noului exerciţiu financiar 2014 -2020 al Uniunii Europene.  

În judeţ, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, au fost depuse proiecte pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale” (17 proiecte) şi Măsura 125 “Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii” (6 proiecte).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.