Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Contrabandist prins ca-n filme. Urmărire, accident, focuri de armă

accident tigari satu mare 2În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile. În cadrul acţiunilor, a fost depistat un cetăţean român, care încerca să transporte şi ulterior să comercializeze pe piaţa neagră de desfacere din România, 2.000 pachete de ţigări în valoare de peste 9.000 de lei. Pentru reţinerea celui implicat în activitatea infracţională, poliţiştii au executat în plan vertical 12 focuri de avertisment, cu respectarea prevederilor legale.

* În data de 20 martie 2014, la nivelul S.T.P.F. Satu Mare s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Volvo, care se deplasa pe comunicaţia Satu Mare – Zalău.

În momentul în care conducătorul auto a observat echipajul poliţiei de frontieră, a virat brusc şi a demarat în trombă spre localitatea Satu Mare.

Poliţiştii de frontieră au pornit la urmărirea acestuia, având semnalele acustice şi luminoase în funcțiune.

La scurt timp persoana în cauză a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un autoturism parcat în faţa unui imobil din localitatea Mădăras.

În acel moment bărbatul a abandonat maşina, încercând să fugă.

Poliţiştii au procedat la urmărirea şi somarea prin voce a celui în cauză şi deoarece acesta nu s-a supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase 12 focuri de avertisment, în plan vertical.

După aproximativ 300 m, bărbatul a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră şi identificat ca fiind Marcel F., de 47 ani, domiciliat pe raza judeţului Satu Mare.

La controlul efectuat asupra maşinii, au fost descoperite patru colete ce conţineau cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări fără timbru fiscal, în valoare de 9.000 de lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi urmează a fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 Sursa: Poliţia de Frontieră

accident tigari satu mare

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.