Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Daniel Bran a fost trimis în judecată. A intermediat o mită de 400.000 de euro

branProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului Bran Daniel Marin, director general adjunct al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, informează un comunicat de presă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În data de 6 septembrie 2013, inculpatul Bran Daniel Marin a acceptat promisiunea remiterii unei sume de 400.000 euro de către un denunțător, lăsând să se creadă că are influență asupra unui magistrat din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, pentru a-l determina pe acesta să dispună o soluție favorabilă într-o cauză penală, respectiv scoaterea de sub urmărire penală a denunțătorului.
Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: 
În perioada 23.07.2012-11.09.2013, denunțătorul a ocupat o funcție de conducere în cadrul A.N.R.P., fiind coleg de partid cu inculpatul Bran Daniel Marin, pe care l-a și cunoscut cu ocazia unor ședințe, acesta din urmă fiind consilier „de fapt” al președintelui partidului.
În toamna anului 2012, numitul Bran Daniel Marin s-ar fi deplasat la biroul denunțătorului, situat în București, ocazie cu care i-ar fi relatat că are nevoie de sprijin într-un dosar de restituire a unui imobil obținut în baza unei hotărâri judecătorești. Potrivit relatărilor denunțătorului, întrucât la acel moment activitatea A.N.R.P. era suspendată, recomandarea pe care i-a adresat-o lui Bran Daniel Marin a fost de a solicita ajutorul unei case de avocatură, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
În intervalul iulie-august 2013, denunțătorul, în calitatea sa de funcționar cu funcție de conducere la A.N.R.P, ar fi fost apelat telefonic de un magistrat din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, care i-ar fi cerut înaintarea cu celeritate a unor înscrisuri pe care le solicitase anterior într-o adresă trimisă către instituție. După aproximativ două zile, același magistrat l-ar fi contactat din nou telefonic și i-a pus în vedere că trebuie să se deplaseze la sediul D.N.A. – Biroul Satu Mare, în vederea audierii.
După finalizarea activităților judiciare, denunțătorul a revenit în municipiul București și la un interval de câteva zile ar fi fost căutat la locuința pe care o deține în capitală de inculpatul Bran Daniel Marin, care ar fi promis că îl poate ajuta să-și rezolve problema.
Ulterior, în data de 6.09.2013, inculpatul Bran Daniel Marin și denunțătorul s-ar fi întâlnit în municipiul București, subiectul discuției fiind în esență găsirea unei modalități de „rezolvare a problemei penale a denunțătorului”.
Pe parcursul acestei discuții, inculpatul Bran Daniel Marin, în mod constant, și-ar fi asumat rolul de intermediar în presupusa relație denunțător – procuror, acceptând totodată promisiunea sumei de 400.000 euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București. 

8 comentarii

  1. maxx Răspunde

    Dar cui coptil asta ca deja a treia oara apara pe portal sm si tot nu este retinut?

  2. Satmarean Răspunde

    Ce gluma mai este si asta . Satmarenii stiu alta poveste .

  3. Ca sa vezi ! Răspunde

    Ce-i tampenia asta! Povestea era cu totul alta!Relatata tot pe acest portal!!!! Pe cine incearca sa spele procuratura ? Oare ?

  4. griga Răspunde

    este o vrajitoare : salacabula magicadula damdiridam diribu , cam asta fac astia cu noi.

    si ciupac denuntatorul , michael denuntatorul , ce naiba numa bran nu e denuntator ca nu mai inteleg nimik

  5. vandam Răspunde

    d-lor de ce nu scrieti adevarul , de ce dezinformati opinia publica .
    in articolul din 11.12.2013 scrieti total altceva privind faptele comise de Dani Bran

  6. turnator oficial Răspunde

    pe bran l-o aranjat PORCUL SI EXCROCUL DE MICAEL MURESAN,acest fost mare violator impreuna cu CIUPAC NICOLAE,ALIS DRAGOS ALT FOST MARE VIOLATOR.,de bran imi pare rau……

  7. ioana Răspunde

    dar despre avocatul din satu mare nu se pomeneste nimic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.