PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Pastorul Adrian Blaga şi-a omorât fiul şi s-a sinucis. Concluzia procurorilor

pastor adrian blagaParchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a transmis astăzi un comunicat de presă în care anunţă rezultatele anchetei privind decesul pastorului Adrian Blaga şi a fiului său,  Timotei, găsiţi într-o dubă incendiată pe raza localităţii Aciua. Comuna Pomi. Conform procurorilor, rezultă „fără putinţă de tăgadă” faptul că pastorul şi-a omorât fiul.

Redăm în continuare comunicatul:

           Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi, prin ordonanţa din 10.III.2014, în temeiul art. 315 alin.1 lit.b, rap. la art. 16 alin.1 lit.f şi b din Noul Cod de Procedură Penală, au dispus clasarea cauzei privind omorul sesizat la data de 6.VIII.2013, pe raza localităţii Aciua, comuna Pomi, jud. Satu Mare.

          Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că B.A.T. a incendiat autoutilitara, folosind motorina cumpărată în acest scop. În timpul incendiului, acesta i-a aplicat minorului B.T. lovituri la nivelul capului şi gâtului cu ciocanul şi maceta, corpuri delicte identificate la faţa locului, lovituri care i-au cauzat moartea, după care, cu aceeaşi macetă şi-a provocat o leziune la nivelul gâtului, secţionându-şi vasele sangvine. În aceste împrejurări B.A.T. a inhalat importante cantităţi de fum şi monoxid de carbon, care i-au provocat moartea.

Conform raportului medico-legal, moartea acestuia survenea şi din cauza leziunii autoprovocate la nivelul gâtului.

Pe cele două cadavre nu au fost identificate urme de autoapărare.

Expertizarea genetică ADN a corpurilor delicte şi a altor obiecte ridicate de la faţa locului au pus în evidenţă profilul genetic aparţinând celor doi decedaţi şi nu alte profile.

Din analiza şi interpretarea tuturor probelor administrate, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că, în cauză s-a comis infracţiunea de omor calificat, pe raza localităţii Aciua, jud. Satu Mare, în autoutilitară, la data de 6.VIII.2013, omor comis asupra minorului B.T. de către tatăl său, B.A.T., după care acesta   s-a sinucis.

În cursul cercetărilor s-au exclus succesiv variantele privind omorul în scop de jaf sau interes material, omorul în scopul recuperării unor sume de bani sau omorul din răzbunare.

Sursa: Parchetul Satu Mare 

 

 

 

 

Exit mobile version