Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Primarul Dorel Coica felicită firmele care au sprijinit magazinul social Somaro

somano beneficiarPrimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica transmite felicitări şi mulţumiri tuturor firmelor care au acordat sprijin şi au dat dovadă de bună colaborare în anul 2013 cu Magazinul Social SOMARO.

Fondată în 2010, SOMARO este o organizaţie nonprofit care comercializează produse la preţuri simbolice, în magazine proprii, pentru persoane cu venituri mici. Aceste produse sunt donate de distribuitori, producători sau angrosişti.

În anul 2013 numărul firmelor care au colaborat cu Magazinul Social SOMARO Satu Mare a fost în uşoară creştere faţă de anul de debut al magazinului 2012. 

Edilul şef a trimis tuturor firmelor câte o diplomă pentru buna colaborare avută pe parcursul anului 2013, firmelor care au donat produse (colaborarea se face în baza Legii nr 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificări şi completări  aduse de legea 105/24 iunie 1997, respectiv de Ord.nr 36 din 30 ianuarie 1998).

 

  • Sc Alcorom Srl                                                           Sc   Mueller şi Prietenii Srl             
  • Sc Ardealul SA                                                           Sc Derşidan Srl
  • Sc Billa SM                                                                 Sc Nyari Srl
  • Sc Fastus Backerei Srl                                               Sc Hutton Srl
  • Sc Carom Srl (jud. MM)                                           Sc Florei Com Srl
  • Sc Sam Mills SA                                                         Sc Varga Quattro Srl
  • Sc Oti Cluj

De asemenea, lista ar putea continua, dar unele firme au preferat să rămănă anonime!

Sursa: Primăria Satu Mare

 

Un comentariu

  1. polgar Răspunde

    Noi am felicitaDANA daca am scapa odata de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.