Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

A reclamat furtul autoturismului deşi acesta se afla la proprietar

amenda_politistUn bărbat a reclamat furtul unui autoturism , ulterior poliţiştii au stabilit că autoturismul se afla la proprietar.

            Vineri seara, Attila M.  a sesizat faptul că autoturismul marca Audi pe care cu puţin timp în urmă îl parcase în apropierea zonei în care acesta locuieşte a fost furat. Poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că bărbatul nu este proprietarul autoturismului şi că proprietara acestuia este mătuşa bărbatului Ana M. , care a lăsat în folosinţa reclamantului autoturismul în urmă cu 7 luni.

 In momentul sesizării furtului i s-a recomandat bărbatului să o contacteze pe mătuşa sa dar acesta a refuzat, gest care i-a pus pe gânduri pe anchetatori.  În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au stabilit că autoturismul nu a fost furat ci  a se află la proprietara de drept , respectiv mătuşa reclamantului, care a luat autoturismul întrucât între ea şi reclamant s-au iscat neînţelegeri, despre care bărbatul le-a spus anchetatorilor abia după ce aceştia au stabilit situaţia de fapt.

   Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61/1991r cu amenda de 1000 lei pentru alarmarea autorităţii de menţinere a ordinii publice fără un motiv întemeiat.

            Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.