Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Dosare penale pentru violare de domiciliu şi ameninţare

politia-localaPoliţiştii au fost solicitaţi în două cazuri de ameninţare, în unul dintre ele fiind vorba şi despre violare de domiciliu.

Aseară poliţiştii din Sanislău au fost sesizaţi prin 112 de către Ştefan H., despre faptul că , cu puţin timp în urmă vecinul său , în vârstă de 37 de ani a pătruns fără drept în locuinţa sa şi a refuzat să părăsească imobilul la cererea proprietarului. Oamenii legii au constatat că reclamatul a pătruns în locuinţa acestuia pe uşa neasigurată şi l-a ameninţat cu acte de violenţă întrucât reclamantul nu i-a plătit o datorie mai veche.

Acum reclamatul este cercetat în stare de libertate pentru violare de domiciliu şi ameninţare.

Şi poliţiştii din Păuleşti au fost sesizaţi de un cetăţean despre faptul că în timp ce se afla pe un drum comunal din localitatea Ruşeni, împreună cu doi cunoscuţi, a  fost ameninţat cu acte de violenţă de trei localnici. Oamenii legii au stabilit identitatea celor trei persoane, care l-ar fi ameninţat pe reclamant, între acesta şi săteni existând conflicte cu privire la zona de păşunat.

Celor trei le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.