Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Înjunghiaţi în abdomen de un prieten de pahar

cutit_injunghiereUn bărbat a sesizat prin Serviciu Unic de Apel de Urgenţă 112 faptul că în timp ce se afla cu un prieten al său au fost înjunghiaţi în zona abdomenului de un alt bărbat.

Poliţiştii Secţiei 3 s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, în zona parcului fotovoltaic din localitatea Medieş Vii iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că Adrian S., de 37 de ani şi Gheorghe S., de 36 de ani, au consumat băuturi alcoolice împreună cu Petre B, de 45 de ani, în timp ce se aflau într-o rulotă în incinta parcului. Apoi, pe fondul consumului de alcool între cei trei s-au iscat discuţii contradictorii iar cel de –al treilea le-a aplicat celorlalți doi lovituri cu un obiect tăietor înţepător în zona abdomenului după care a părăsit locaţia. Poliţia precizează faptul că cei 3 erau prieteni.

Cele 2 victime au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru a li se acorda îngrijiri medicale. Poliţiştii l-au depistat pe cel care a comis fapta.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, cercetările continuă.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.