Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Laura Bota şi-a lansat candidatura pentru Colegiul 2. EBa şi Elena Udrea au doar cuvinte de laudă (FOTO)

lansare europarlamentari PMP, Elena Udrea, Elena Basescu (35)Preşedintele Partidului Mişcarea Populară Satu Mare, Laura Bota, a intrat oficial în cursa pentru obţinerea postului de deputat în colegiul 2 din Satu Mare. Aceasta şi-a lansat oficial candidatura astăzi, la Filarmonica Dinu Lipatti, participând conducerea centrală a PMP şi liderii din nord-vest. Au fost prezenţi președintele PMP Eugen Tomac, deputatul Elena Udrea, europarlamentarii Elena Băsescu şi Cristian Preda, Siegfried Mureșan, Teodor Baconschi, secretarul general al PMP Cristian Petrescu şi alţii.

Rând pe rând au vorbit invitaţii, toţi având doar cuvinte de laudă la adresa PMP Satu Mare, în special a candidatei Laura Bota. În vreme ce aproape toţi vorbitorii au spus că au emoţii, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a spus: “Nu am emoţii pentru că sunt aici cu o echipă determinată, motivată să meargă în această luptă politică pentru România“.

Noi am venit în număr atât de mare s-o susţinem pe Laura, şi am venit împreună cu Elena Udrea s-o susţinem, pentru că noi, femeile din Mişcarea Populară, ne susţinem una pe cealaltă. Eu am decis să mă alătur echipei Mişcarea Populară deoarece acest partid este singurul care va continua proiectul politic început de tatăl meu, de consolidare şi de reformă a ţării“, a spus Elena Băsescu, fiica preşedintelui.

De asemenea, secretarul general, Cristian Petrescu, a afirmat că PMP Satu Mare este una dintre cele mai performante organizaţii din ţară.

Organizaţia Satu Mare este una din cele mai performante, tocmai de asta am venit s-o susţinem pe Laura Bota pentru candidatura ei, tocmai de asta este pe lista pentru europarlamentare, pentru că apreciem foarte mult efortul care-l face, pentru toată activitatea de până acum“, a Petrescu.

Elena Udrea a vorbit despre misiunea PMP dar şi despre echipa de la Satu Mare, apreciind eforturile depuse până acum.

Sunt convinsă că echipa din Satu Mare este credibilă. Ştiu eforturile pe care le-au făcut în toate acţiunile partidului, strângerea de semnături, înfiinţarea de organizaţii, atragerea colegilor dezamăgiţi de politica făcută în alte partide către echipa Mişcării Populare. Toate acestea n-ar fi fost posibile dacă n-ar fi fost oameni de încredere, de aceea este important ca semnalul să plece din plan local, din comunităţile mici către nivelul naţional”, a afirmat fostul ministru.

Nu au lipsit nici atacurile la adversari, cel mai dur fiind al preşedintelui PMP Sălaj, Radu Cristescu. Acesta a spus că Satu Mare trebuie să scape de USL, precizând că actualul europarlamentar Ovidiu Silaghi ar negocia cu premierul Victor Ponta o posibilă candidatură pentru un nou mandat de parlamentar din partea PSD, pentru a beneficia în continuare de imunitate.

În cuvântul său, Laura Bota a spus că o aşteaptă o bătălie grea şi a promis că dacă va ajunge parlamentar nu va fi o marionetă a lui Victor Ponta.

Mă aşteaptă o bătălie dură, un test al încrederii pe care trebuie să-l trec în data de 25 mai în faţa alegătorilor mei din Colegiul 2. Competiţia mă face să fiu şi mai hotărâtă în proiectele mele. Miza acestei competiţii este de a-i reprezenta pe români cu onoare în Parlamentul României şi de a le recăpăta încrederea. Din luna septembrie a anului trecut 20.262 de cetăţeni nu mai sunt reprezentaţi în Parlamentul României“, a afirmat Laura Bota.

Președintele PMP Satu Mare își propune să reformeze sistemul de sănătate, ca medic stomatolog afirmând că știe foarte bine care sunt problemele acestuia.

Totodată, au avut loc şi scurte momente artistice, cunoscutul interpret Petrică Mureşan reuşind să ridice sala în picioare.

 

64 comentarii

  1. x Răspunde

    partid de pitipoance penale! Or fi astea care o sa ne conduca? oameni buni! Nu Votati pdl2, psd, pnl, udmr, etc. va obositi degeaba de a merge la vot

  2. x factor Răspunde

    Da desigur x ai un x asemenea notariilor cuncursului x factor pentru prestatia opiniei . Pentru Da eu zic sa incerci pmp.

  3. marius Răspunde

    Felicitari, doamna Bota a fost un eveniment reusit. Succes pe mai departe.

  4. ovi Răspunde

    Nu pot decat sa va urez succes in batalia pe care o aveti si la final sa iesiti invingatoare.

  5. covi Răspunde

    Felicitari PMP Satu Mare. Am incredere in voi, voi sunteti salvarea Romaniei.

    • Razvan Răspunde

      auzi la asta, “salvarea Romaniei” :-)))). Mare-i gradina Domnului…

      • gregg Răspunde

        Asta e convingerea omului, si are un pic de dreptate , din 89 tot comunisti vad acuma mascati in PSD

        • Viorel Răspunde

          si pe PDL-isti cum i-ai vazut ? altdel decat comunisti ? pe astia din PMP cum ii vezi ? ca doar sunt fostii PDL. daca pe astia ii vezi altfel, atunci cam ai probleme cu vazul.

    • victor Răspunde

      COVI ESTE NUMELE CELUI MAI MARE CASE DE CINEMATOGRAFIE ,,PORNO” DIN BUDAPESTA

  6. eu Răspunde

    Felicitari Laurei și mult succes, însă pitipoanca de Filomena ce naiba cauta acolo?:))) Ce treaba are ea cu politica și oare ce înțelege ea din toate astea?:))

  7. Lorre Răspunde

    Succes laura,

  8. Greg Răspunde

    Da ce ai si cu aia , lasa-o sa traiasca si ea. Totusi a fost miss romania

  9. gabriel Răspunde

    nu mai inteleg nimic! nu la parlamentare s-a lansat Laura Bota
    cred ca nici ei nu mai stiu pentru ce candideaza, saptamana teecuta era candidat la europarlamentare, azi e candidat pe col 2′? Vad ca-i buna la toate!

  10. pruna vasile Răspunde

    czre e diferenta intre miss si cur-va?????????
    si mis poate fi un rahat basescian”””””’

    • Gregg Răspunde

      Off cred k pe unii ii roade ciuda defapt.
      La asa limbaj e clar ca doar ai visat si tu un miss.

  11. CRISTI Răspunde

    Pe CIORBA NU L-ATI PUS SA TINA UN DISCURS ha,ha,ha,ha

  12. geo Răspunde

    a fost super mio placut pantalonii doamnelor prin care li se intrezareau discret, organele genitale, faine femei si tori care comentati sinteti invidiosi

  13. Ardelean Radu Răspunde

    Felicitari PMP, succes Laura !

  14. PMP-ist Răspunde

    Laura , o sa fii surprinsa cati o sa te votam!
    Am discutat cu multa lume toti te simpatizeaza.

    • Fuctionar public Răspunde

      Pe mine nu mau convins parasutele astea sa le votez,
      hai sa ne aducem aminte ce au facut ele cind au fost la ciolan ………….

      • Gripp Răspunde

        Bine onanistule asa e si mata cum le-ai facut pe ele
        Voteaza tu cu psd , o sa te intrebe nepotii de ce suntem inca in comunism

        • Fuctionar public Răspunde

          eu sunt unul dintre cei 7,5 miloane de oameni care ne-a taiat salaru, la mama i sa taiat pensia,copilului meu i sa taiat indemnizatia , te intreb merita sa votez cu asa parasute ………

  15. Gripp Răspunde

    O sa o voteze femeile, ca barbatii vad ca au devenit misogini

    • Fuctionar public Răspunde

      eu sunt unul dintre cei 7,5 miloane de oameni care ne-a taiat salaru, la mama i sa taiat pensia,copilului meu i sa taiat indemnizatia , te intreb merita sa votez cu asa parasute ………

      • FHM Răspunde

        Voteaza cu cine doresti, dar de ce trebuie sa jignesti, cu o gaina de barbat k tine precis nu votam. Banii d pensii sunt furati de baronii psd. Au dus furtul la perfectiune, am vazut la tv ca au vrut da puna ei oamenii lor la dna

        • Fuctionar public Răspunde

          eu prin comentariul meu am dorit sa aduc aminte ce sa intimplat in perioana in care au fost parasutele la ciolan. Avind in vedere faptul ca sunt Fuctionar Public , am simtit perioada de glorie a acestor parasute.

          • Playboy

            Hai mai putoare angajeaza-te la un privat sa vezi ce e munca, sau fa tu un srl, ca normal ca tu si aici scrii in timpul serviciului si eu daca te caut spune la poarta ca esti pe teren. Da tu defapt esti pe facebook ca ai d lucru mizerio cu PSD u tau

          • Fuctionar public

            Playboy -Bota Adrian , cum asi putea vota un partid care a facut mult bine unor baieti destepti din energie din petrol , regi ai asfaltului, cu dosare penale pe rol etc .

      • FHM Răspunde

        Poi sunt taiate de psd

  16. un cetetatean Răspunde

    Nu ar fi nici o problema,acest partid are dreptul de a functiona. Dar ce cauta Cristescu Radu si inca in conducere? Vai mama masi de politica.Era vorba ca PMP o sa fie format din oameni noi,care nu au facut politica. Adevarat ca acest Cristescu nu a facut politica,dar s-a dat si langa PDL,pana a obtinut o funtie mare la ADS,acum miroase el ceva si hat ,salt la PMP.Sef la Salaj! Dar in tot Salajul ala nu s-a gasit unul mai de doamne ajuta? Eu voi vota PDL!

    • pdl Răspunde

      PDL :))))))))))) o sa aiba soarta PNTCD si PRM , normal ca votezi titanic daca esti in el:)))))

      • satmarean Răspunde

        PDL-ul v-a fi motorul viitorul aliante de CENTRU-DREAPTA! degeaba se agita usl-istii! Va puteti bate de pamant ,usl,aceasta alianta al coruptilor si hotilor a apus. PDL este un partid serios,guvernarea PDL nu se poate compara cu cea a usl, care a fost defapt un circ,o jignire pt. romani!Romanii s-au saturat ca pe spinarea lor ponta sa faca tot felul de experimente. A ajuns cutitul la os! JOS usl(psd+pnl)!!!! SUS PDL!!!!!

  17. Gunoierul de serviciu Răspunde

    Gunoaie …gunoaie ….gunoaie….si eu trebuie sa le string pe toate….va recomand sa vedeti noul film Noe…numai potopul le mai poate stringe….

  18. petru Răspunde

    Este un colegiu foarte greu-draga LAURA DAR CU O CAMPANIE-dor cu dor-incepind din prima secunda si pina la ultima clipa aratind frumoasele tale competente din profesia de doctor intr- un sistem de sanatate in care doar refoma nu se face i-mi doresc si cred ca avem sansa de a cistiga.Te felicit pentu seara de duminica,succes deplin si sintem multi-foarte multi alaturi de tine.

  19. unul din lumea cea mare Răspunde

    Poliţistul Adrian Bota a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul de luare de mită în care este inculpat. Totodată, instanţa a dispus confiscarea cabinetului medical la care lucrează soţia (dr. Laura Bota) inculpatului, instituind de asemenea şi măsura sechestrului asigurator. Pronunţarea în acest caz a avut loc azi, 26 iunie, la Curtea de Apel Oradea. În soluţia dată de către judecătorii Curţii de Apel Oradea se arată că „Condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 86/1 Cod Penal. Dispune confiscarea cabinetului medical şi instituie măsura sechestrului asigurator. Cu cheltuieli judiciare” (Hotărârea nr 94/2013 din 26.06.2013).

    Potrivit articolului 86/1 Cod Penal instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
    a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
    b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
    c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

    Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c). Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2007 comisarul de poliţie Adrian Bota ar fi pretins de la preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean (CJ), Ştefan Szabo, două cabinete medicale, oferindu-i în schimb să-i rezolve dosarele în care acesta era cercetat. Este vorba despre dosarul vânzării Hotelului “Dacia” şi a declaraţiei de avere a fostului şef al judeţului. În acelaşi dosar a fost cercetată şi Laura Bota (soţia poliţistului) pentru fals în înscrisuri oficiale însă faptele de care a fost acuzată s-au prescris. Tot în acelaşi caz a fost cercetat şi fostul jurist al Spitalului Judeţean Satu Mare, Marius Batin însă şi acesta a scăpat de începerea urmăririi penale. Şi Ştefan Szabo a fost scos de sub urmărire penală deoarece nu existau destule dovezi împotriva sa.

  20. unul din lumea cea mare Răspunde

    Bomba sexi a PDL Satu Mare are un trecut dubios si un prezent controversat. Laura Bota, sefa femeilor democrat –liberale si a organizatiei municipal din acest judet, s-a lansat si a evoluat in cariera politica, sprijinita de barbati, cu “state de plata” in dosarele penale ale DNA: sotul sau, Adrian Bota, comisar la IPJ Satu Mare este un cunoscut camatar in zona si cercetat penal in doua dosare de procurorii DNA; prietenul sau intim, Radu Cristescu, fost presedinte ADS, urmarit penal de DNA intr-un dosar de delapidare a bugetului de stat; presedintele PDL Satu Mare, deputatul Ioan Hodis, audiat de procurorii anticoruptie in dosarul spagii de la Vama Halmeu.

    Laura Bota este pasionata de propria imagine: pozeaza sexi ori de cate ori are ocazia. De aceea, pe contul sau de Facebook apar nenumarate fotografii in care ea vrea sa-si scoara in evident formele voluptoase. Constienta ca este o femeie frumoasa, Laura s-a folosit la maximum de calitatile sale fizice pentru a reusi atat in viata profesionala, cat si in cea politica. Plecata din pozitia de simpla infirmiera undeva pe la tara in judetul Satu Mare, ea a fost remarcata, la inceputul anilor ’90 de medicul stomatolog, Francisc Borbely si angajata ca asistenta la cabinetul sau din strada Cuza Voda.

    Cei doi au devenit prieteni foarte apropiati, iar domnul doctor a incurajat-o (unele surse vorbesc, chiar cu bani) sa urmeze cursurile Facultatii de Stomatologie. Dupa ce a devenit medic stomatolog, Laura Bota ar fi preluat cabinetul medicului Francisc Borbely din strada Cuza Voda, unele surse sustinand ca prin metode nu prea ortodoxe, fiind ajutata de un apropiat al ei, Radu Cristescu. Insa, Borbely neaga aceasta informatie, spunand ca relatiile dintre ei au fost si au ramas foarte bune.

    Casatorita cu un politist, anchetat pentru luare de mita

    Intre timp, “bomba sexi” s-a casatorit cu Adrian Bota, un comisar de politie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Economice, din cadrul IPJ Satu Mare. In timpul sau liber, sotul “bombei sexi” are o a doua ocupatie care nu prea are treaba cu domnia legii: este un cunoscut camatar in zona. Potrivit surselor noastre, Bota ar fi intrat pe piata camatariei prin anii 2007-2008, cu o suma cuprinsa intre 50 000-60 000 de euro, tocmai in perioada cand ancheta, in calitate de comisar de Politie, un caz de achizitii de produse intracomunitare.

    Atunci, el ar fi achizitionat prin firma tatului sau, chiar de la societatea pe care o investiga pentru fraude economice, un autoturism Mercedes C clase. I-ar fi trebuit 14 luni lui Adrian Bota ca dosarul penal al acestei firme sa fie trimis spre analiza procurorilor. Un indiciu clar al preocuparilor camataresti a lui Adrian Bota: el a executat silit, la inceputul acestui an o firma de instalatii sanitare. Acest fapt este reliefat de o decizie judecatoreasca in favoarea lui Adrian Bota, potrivit dosarului 55/296/2011, de punere in executare silita pe data de 05.01.2011, a firmei SC Intervest Group, care era debitoare catre creditorul, persoana fizica, Bota Adrian.

    In acelasi timp, dupa cum ne-au declarat sursele citate mai sus, sotul Laurei Bota ar avea la activ doua dosare penale, in lucru, la DNA, unul dintre ele referindu-se la luare de mita. In acest moment, Adrian Bota conduce un BMW M5 din 2009, iar sotia sa un Mercedes C clase 2008, amandoua achizitionate pe firma tatalui lui Bota.

    Vrea cariera politica si diplomatica

    Insa, Laura Bota nu s-a multumit numai cu statutul profesional de medic stomatologic. Ea si-a propus sa faca cariera in viata politica. Intr-o scurta perioada de timp, Bota ajunge presedinte a organizatiei municipale Satu Mare din partea PDL, dar si sefa femeilor democrat-liberale din acest judet.

    Un puternic sprijin il obtine din partea lui Radu Cristescu, fost presedinte al ADS, cu relatii la nivel inalt in cadrul Partidului Democrat Liberal. Surse din cadrul acestui partid spun ca Laura Bota si Radu Cristescu sunt mai mult decat niste simpli prieteni, ei afisadu-se foarte des la intalniri de partid, in special in Bucuresti, dar au fost vazuti impreuna si la diverse evenimente din Satu Mare, Bihor sau Baia Mare. Laura Bota ajunge in fruntea filialei PDL Satu Mare si a organizatiei de femei din acest judet, folosindu-se de relatiile lui Cristescu in PDL: bun prieten cu deputatul Ioan Hodis, seful organizatiei judetene PDL si cu prim-vicepresedintele organizatiei de femei, Andreea Vass, consilier al primului ministru.

    Mai mult, Radu Cristescu ar fi ajutat-o pe Laura Bota sa inceapa in toamna acestui an cursurile Institutului Diplomatic Roman.

    Sustinatorii, clienti ai DNA

    Stalpii de sustinere a carierei politice a “divei” de la Satu Mare au insa picioare de lut. Radu Cristescu este anchetat de procurorii DNA pentru devalizarea bugetului Agentiei Domeniilor Statului, el ocupand aceasta functie timp de 9 luni in acest an, iar deputatul Ioan Hodis se afla in atentia anchetatorilor anticoruptiei, in dosarul vamei de la Halmeu, fiind suspect ca ar fi unul dintre beneficiarii mitei din traficul cu tigari.

    Aventurile lui Radu Cristescu

    De asemenea, trebuie amintit faptul ca Radu Cristescu este prins in multe combinatii amoroase si de afaceri cu diverse femei de bussines. In primul rand, el a fost casatorit cu o femeie din Iasi, pe nume Maria, coproprietara la hotelul Unirea. Surse PDL din Iasi sustin ca Radu Cristescu ar fi “sfatuit-o” pe aceasta sa-si vanda activele, iar apoi a divortat, intrand in posesia a jumatate din bani.

    De asemenea, presa din Satu Mare scrie ca acesta traieste in concubinaj timp de 8 ani cu Aurelia Feher, o femeie de 38 de ani, care si-ar fi vandut un restaurant, iar o parte din bani ar fi intrat in buzunarele lui Cristescu, iar apoi cei doi au fost implicati in falimentarea firmei unui cetatean strain. Totodata, aceleasi metode de “afaceri” le incearca si la Zalau, unde se afla in relatii foarte apropiate cu o puternica femeie din zona, Lia Stanca, proprietara a mai multor hoteluri si care detine active de zeci de milioane de euro.

    • man Răspunde

      acuma la modul foarte sincer , este o poveste aproape normala a unor oamneni activi. Evident ca unora le lasa impresia de a fi ceva extraordinar,
      dar eu insist sa spun ca nu e nimic special.
      in legatura cu dosarele mentionate sa fii cercetat/exista suspiciuni ,…. mai este cale lunga pina o sa puteti acuza de ceva concret.

      oricum laudabila rabdarea de a scrie atitea lucruri despre terti,chiar fiind ele neadevarate 🙂 pacat de energia pierduta

      • unul din lumea cea mare Răspunde

        man urmareste in data de 15.04.2014 la inalta curte de casatie si justitie, pronuntarea solutiei in dosarul 93/35/2012, in care bota adrian, sotul lui laura a fost condamnat la trei ai de inchisoare.

    • Norick Răspunde

      Totusi era mai o.k. cand nr. caracterelor era limitata…

  21. unul din lumea cea mare Răspunde

    EXCLUSIV Afacerile Interne ale Poliției. Comisarul Adi Bota, suspect în dosarul înscenării de la Investigarea Fraudelor

    Comisarul de poliție Adrian Bota, soțul sexy-pedelistei Laura Bota, este principalul suspect în dosarul care vizează o presuspusă înscenare împotriva a doi polițiști, Ioan Păcurar și Ioan Fernea, lucrători în cadrul Serviciul de Investigarea Fraudelor din Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Numele lui este “Mafiot” și are 20 de ani. A tâlhărit o femeie din Dev… Sentinţă definitivă: Ilie Carabulea a fost condamnat la un an şi jumăt… Cum a rămas o octogenară din Iaşi fără agoniseală: a vrut să schimbe v… Cei doi polițiști au primit prin poștă plicuri conținînd câte 300 de euro fiecare și s-au autodenunțat. Concomitent, pe adresa mai multor instituții din Ministerul Administrației și Internelor au ajuns denunțuri, în care cei doi erau acuzați de mită. Cazul este cercetat de Direcția Generală Anticorupție (DGA), sub coordonarea Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Surse din DGA, confirmate de surse din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au confirmat pentru „Adevărul“ că una dintre principalele piste urmărite în cadrul anchetei îl vizează pe comisarul Adrian Bota, lucrător în cadrul aceluiași Serviciu de Investigarea Fraudelor. Adrian Bota a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar de luare de mită anchetat chiar de Serviciul de Investigarea Fraudelor din care face parte. CITEȘTE ȘI <> ADI BOTA, VIZAT DE O ANCHETĂ EFECTUATĂ DE PĂCURAR Ioan Păcuraru a efectuat cercetările în dosarul cabinetelor medicale obținute, prin intermediul lui Adrian Bota, de soția sa, sexy-pedelista Laura Bota. DNA l-a trimis în judecată pe comisar pentru luare de mită în dosarul amintit, în urmă cu aproximativ o lună. DGA suspectează că plicurile și denunțurile sunt „opera” comisarului Bota, care a dorit să se răzbune astfel pe colegii de la Investigarea Fraudelor. Cazul a atras și atenția ofițerilor din Serviciul de Investigații și Protecție Internă (SIPI). Ancheta efectuată de Păcuraru a scos la iveală că în 2007, Adi Bota, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară la I.P.J. Satu Mare – Serviciul de Investigare a Fraudelor, i-a solicitat lui Ștefan Szabo, la vremea aceea președinte al Consiliului Județean Satu Mare, să facă demersurile necesare pentru vânzarea a două cabinete medicale stomatologice către medicul la care soția sa era angajată ca asistentă. Soţia sa, sexy-pedelista Laura Bota, urma să intre ulterior în proprietatea cabinetelor. La instrumentarea dosarului, procurorii DNA au colaborat cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie. Ioan Păcuraru a confirmat, în exclusivitate pentru „Adevărul“, că a participat, ca anchetator, în dosarul cabinetelor medicale. Laura Bota, şefa pedelistelor din Satu Mare, un nou pictorial sexy! Ancheta cu privire la posibila înscenare a fost declanșată în jurul datei de 20 ianuarie, după ce poliițiștii care au primit banii prin poștă, la ei acasă, s-au autodenunțat. Stelian Călugăru, şeful DGA Satu Mare, a declarat că principala pistă urmărită în anchetă este o înscenare, pusă la cale de cineva din interiorul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

    • man Răspunde

      hai mai ca asta numai un militzian batrin ca tine putea sa o gindeasca , asa ai gindit tu ca o sa trimita el plicuri , poi ce nu are ce lucra omu sau ce.

      ce draq de poveste mai e si asta , ah ce meritati voi sa fiti dusi la lucru undeva sa nu mai aveti timp sa ginditi din astea

    • marele maestru international Răspunde

      unul din lume atacat imaginar de alieni,,ce,i mizgaleala asta?iesi din anonimat sa iti explic ca la unul din turma ca esti unul frustat si preocupat de viata altora,urecheatule

      • unul din lumea cea mare Răspunde

        marele maestrz international adica Bota Adrian, se vede ca esti un militian inrait, incepi cu amenintari.

  22. Viorica Răspunde

    Nu am vazut adunatura mai mare de analfabeti la un loc , saraca Laura nu stie lega doua vorbe asa ca nici citind nu a iesit prea bine .
    Ciorba nu a recitat nimic ca nu stie nici macar citi .
    Pacat ca PMP se bazeaza pe asemenea oameni fara experienta , unii dintre ei si cu antecedente penale .

  23. om Răspunde

    Viori ” ca ” fata trista optimista… Desigur nu ai fost la lansarea deoarece spre surprinderea mea a prezidat evenimentul mai bine decat m-am asteptat iar sala a rezonat cu ea. Nici sa nu vrei prezent fiind nu puteai sa nu sesizezi acest lucru.

  24. un cretin Răspunde

    da chiar,acest ADI BOTA de ce nu este la PUSCARIE?? acuma serios……

  25. marcel Răspunde

    Cretan da linbi mai departe, dupa fiecare trece peste Laura.

  26. Cretan Răspunde

    Ce dau io ma , “linbi” :))))))))))) marcel pro(u)st , grea chimia ai:)))))))) asa te invatase mata
    Oricum tot pe laura o votam

  27. marcel Răspunde

    Cretan toată lumea ştie cinei laura, şi foarte muţi au fost deja cu i-a şi nu mai găsesc nici o noutate la i-a aşa că nu te mai agita continuă !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.