Proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Satu Mare nu a fost discutat în ședința de Consiliu Local desfășurată astăzi, joi, 26 martie, de la ora 14:00. Primarul Kereskényi Gábor a declarat, în cadrul ședinței, că domeniul jocurilor de noroc este, în prezent, insuficient reglementat și necesită măsuri clare. Edilul a anunțat că a fost solicitată întocmirea unui regulament care va fi supus dezbaterii publice.
Inițiativa, propusă de consilierul local USR Diana Creț, nu a fost introdusă pe ordinea de zi. Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că, în ultimii ani, au fost inițiate mai multe proiecte de lege la nivel național, însă niciunul nu a dus la o reglementare concretă. Mai mult, potrivit acestuia, niciun inițiator ,,nu a avut curajul” să interzică prin lege aceste activități.
Edilul a reamintit că încă din 2014, pe vremea când era deputat, a propus un proiect legislativ prin care solicita restrângerea aparatelor de tip „păcănele” din ,,cârciumile de cartier” și mutarea acestora în spații special amenajate. Proiectul a fost însă respins la acea vreme.
În prezent, administrația locală analizează cadrul legislativ existent și a constatat că există mai multe lipsuri. Din acest motiv, primarul a anunțat că a fost solicitată întocmirea unui regulament care va fi supus dezbaterii publice, astfel încât sătmărenii să își poată exprima punctul de vedere.
Edilul și-a exprimat speranța că, în cadrul următoarei ședințe, Consiliul Local va putea dezbate și adopta o hotărâre în acest sens, care să aducă mai multă claritate și control asupra jocurilor de noroc din municipiu.
Declarațiile făcute de Kereskenyi Gabor:
,,În ultimii ani au fost inițiate mai multe proiecte de lege. După toate aceste proiecte s-a ajuns în situația în care acest domeniu nu este reglementat și trebuie reglementat. Dintre toți inițiatorii proiectelor legislative, niciunul dintre inițiatori nu a avut curajul să interzică prin lege aceste jocuri de noroc, dacă aceasta este intenția.
În 2014, când eram deputat, am inițiat un proiect de lege prin care am solicitat restrângerea acestor păcănele din toate cârciumile din colț de stradă, posibilitatea organizării în locuri speciale, dar proiectul a fost atunci respins.
Noi am luat act de lege și am citit propunerea, dar am constatat că are lipsuri și am solicitat întocmirea unui regulament care va fi supus dezbaterii publice, ca sătmărenii să își prezinte punctul de vedere. Sper ca în următoarea ședință vom putea dezbate și o hotărâre în acest sens”.

Nu-s destule barurile ? Fara jocuri de niciun fel !!!
AUR nu susține interzicerea totală!
Mai rămâne ca USR să interzică viața
Pentru tine totul se rezuma la un partid sau altul? Oamenii pe ce loc sunt? Minte ingusta si joasa!
La cineva îi e frică să ia decizia pe persoană fizică și se ascunde după regulament??? Și pe această cale transmit primarului că dacă urbea avea PUG nu se întâmpla așa ceva. Dar nu are de 15 ani pe puțin. No la asta să lucre că deja e mai mare jena. Păi cum? Oraș în mișcare??? 😠🤮
De ce sa aiba? Ca Bud sa nu poata construi? Ca primaria prin firmele de casa sa nu poata face ce vor? “MERGESIASA”.
Știu. Deja ce se petrece intră la categoria sfidare nesimțită. Adică cum vine aia că ești ditamai primarul al ditamai orașului în mișcare de mai bine de 2 mandate !!! și tu ca și UAT nu ai PUG valabil??? Adică asta se cheamă pentru neavizați planul de dezvoltare al urbei pe următorii 20-30 de ani??? Ca să nu mai vorbim de viteza de implementare a proiectelor. Pentru că încă nici nu era primar ci deputat si deja era lansat ptoiectul cu parcările etajate, locație cunoscută si dat în proiectare! Adică de mai bine de 10 ani! Și cică era urgența urgențelor!
Sez bland, sa-si faca mendrele toti apoi vine si PUZ-u`.
Tocmai asta e ideea. Dacă e PUG nu mai trebuie PUZ. Dar sunt niște reguli pe care le respecți nu cum a procedat Pop Veronica când a fost șefă la urbanism și a inventat măgăria asta. Ideea ar fi că dacă sunt niște chestii clare poți dezvolta rașul. Așa în schimb tot schimbi regulile din mers că te apucă amețeala. Crede-mă că dacă vine unul și prin absurd are mulți bani poate obține toate actele ca să facă abator în centrul orașului. Tu știi că unul (Kerachit SRL Oradea) a obținut acum 24-25 de ani toate actele, autorizații ca să facă fabrică de cărămidă la noi hăpt în oraș printre case? Noroc că l-au luxat de bani și a picat afacerea. Stai calm, nu noi l-am muls. Noi suntem prea fraieri,
Si la Negresti ar trebui interzise.
Interzise categoric
Polgaru’ se teme ca urmatoru proiect va viza inchiderea crasmelor, ca astea merg mana in mana
Asteapta toti sa mareasca spaga “antreprenorii de pacanele” sa vada daca se merita sau nu sa inchida pacanele🤬🤬 Mie,mi-e mai mare jena mai ales in Micro 17 cand ii vezi pe copii cum ies de la scoala si la nici 50 de metri de scoala,plin de Pacanele,baruri si fast fooduri. Nah cum poate creste un copil intr-un mediu atat de toxic?? Ca is la scoala sau la joaca acolo pe metru patrat gasesti doar pacanele,baruri si fast food 🤬🤬🤬 DAR SI PARINTII DE ACOLO IS DE VINA SA NU PROTESTEZE NIMIC,SA-SI LASE COPII IN ASA MEDIU…
nici urma de pacanele in satmar sa nu vad .ajung migranti plin satmarul…….daca de asta depinde bugetul atunci dl.primar cu parere de rau nu mai vreau sa aud de voi sunt bani murdari cu multa durere in familii !!!!!!!!! mai rumegati ,odata,fusle nesatul si un mare excroc nu vede durerea familiilor distruse numa ei sa fie plini de bani cu patati cu sange cand o sa vina ala cuCOASA o sa fie tarziu sa auzim de bine ……
Pe cei ramasi fara casa cine ii va tine? Tot statul. Pretul final va fi mai mare decat cel castigat acuma. Domnilor consilieri , puteti sa va informati despre asta. Si tineti cont de familiile distruse, pana acuma si care vor fi in viitor distruse. Sunt sigur ca daca interziceti prostiile de jocuri mai salvati cateva vieti si familii. Ganditi-va la copii car sufera din cauza asta. Poate mai e o sansa, nu va uitati numai dupa castiguri.
Victor Constantinovici unde va mai juca și fuma ??? Intreb pentru un prieten !!!
Vad ca toti sunt impotriva, eu nu. Daca unul vrea sa joace neaparat, va juca online! Daca avem pacanele at ei contribuie cu o suma consistenta la vistieria orasului! Online, Satmarul nu ia mai nimic! Poate 80 % din baruri ar da faliment, ar inchide pur si simplu deoarece pacanelele fac acei bani necesari supravietuirii. Barmanii out, angajatii de la toate pariurile sportive out…pt ce? Pt cativa la care primul drum dupa ce le intra banii in cont sunt pacanelele? Vreau o bere cu prietenii, cu prietena, merg la un bar, o bere 8 lei, acceptabil. Se va inchide, voi merge mai des la restaurant si voi da pe o bere mica 12 lei minim. Nu imi convine…
Să-ți explic. Ca să joci online trebuie să ai cont bancar. Acolo nu ține să joci bani consoartei de la cerșit sau mai știu eu ce. Păcanelele tocmai pe resursa asta vizează și e foarte trist.