Ultima actualizare: ieri, 22:15
DRM
Locale

Mircea Govor despre alegerile din Colegiul 2: Noi susţinem candidatul de sub sigla cu trei trandafiri!

mircea-govorPreşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a afirmat astăzi, într-o conferință de presă, că luni, 14 aprilie, va fi anunțat candidatul pentru postul de deputat în colegiul 2, acesta fiind membru de partid.

Govor a făcut această declarație pentru a clarifica unele zvonuri care circulă în ultimele zile, potrivit cărora PSD Satu Mare ar urma să susţină candidatul altui partid.

„Luni o să fac conferinţă de presă şi o să anunţăm candidatul pentru Colegiul 2 la Camera Deputaţilor. Doresc să înţeleagă, pentru cei care n-au înţeles până acum, că partidul nostru nu este un partid de binefacere, este un partid care-şi promovează propriile valori şi candidaţii noştri. Se vehicula în stânga în dreapta că noi susţinem pe nu ştiu cine. Noi susţinem candidatul care candidează pe sigla asta mare cu trei trandafiri. Ăştia îmi plac mie. Eu n-am altceva. Deci, cine va candida pe trei trandafiri va fi candidatul nostru”, a declarat Govor.

În cadrul conferinţei, Mircea Govor a ţinut să facă unele comentarii cu privire la PDL şi PMP.

„Am văzut că în ultimul timp se agită viaţa politică din Satu Mare, sunt unele partide care acum înfloresc ca şi ciupercile după ploaie. S-o spart PDL-ul, s-a împărţit în două. PDL-ul a început să facă pui şi a făcut pui tot Băsiști. Ce se naște din pisică șoareci mănâncă. Am văzut lansarea cu surle și trâmbițe la un partid care și-a schimbat culoarea. Să nu uite populația din Satu Mare că sunt aceiași oameni care au tăiat salariile, care au tăiat pensiile și care și-au bătut joc de populație”, a mai spus Govor.

110 comentarii

  1. Vasile Răspunde

    Eu votez Sergiu Babasan!

  2. x Răspunde

    Daca candideaza Babasan clar il votez pe el! pe mizerabilii astea de la psd-pnl-pdl intr-un niciun caz. Govor sa te savureze viermii in puscarie de om corupt si talhar ce esti!

    • x Răspunde

      era sa uit de PiMP. partidul pitipoancelor. am vazut ca s-a alaturat de acest partid din floare si hipsterita de filomena. halal partid….

  3. ba basina Răspunde

    In nebunia asta, exact sergiulica ne mai lipsea. Si ce o sa promită? Diazepame la toți? Păi nu-i ajung nici lui!
    E grav domle: Laura Bota, Sergiu Babasan. Rău am mai ajuns!

    • x Răspunde

      pai, ramai tu cu penalii de la pnl-psd. nu vad un om mai calumea decat Babasan. sa fim seriosi. toti sunt urmariti penal dna etc. Babasan macar e curat, si nu asta e singurul motiv pe care l-as vota. ar avea votul meu pt ca se vede ca vrea sa faca treaba nu ca penalii vostrii comunisti!

      • Cozma Răspunde

        sergiu a contestat in instanta si a castigat, pentru tot orasul, anularea taxei de vizitare in spital si anularea blocatului de roti. toti banii astea erau jefuite de pe cetateni si mergeau in buzunarul lui Stef si Govor.

    • nico_pop Răspunde

      fara sa vreau sa fac publicitate pentru IZ, da asta e articol din 10 martie. Ciprian Ardelean candidat PSD – http://www.info

  4. Ciprian Răspunde

    Govor sa nu mai comenteze, ciocul mic, el zice de Basisti, cand primarul PSD Coica a facut pe binevoitorul cu partidul lui Basescu si tot o pupa in cur pe Bota ca ii da el sediu de partid. Iar Govor sa taca ca pana si cosul de Paste pe care il da la televiziunea lui Razvanel sunt cu bani publici de la CJ, ca pe Razvanel nu prea il duce mintea sa faca atraga bani numa de la tata-sau. In rest, daca PSD castiga Cotroceniul, furtul banilor publici va deveni sport national.

    • Ciprian esti cam taran Răspunde

      Bai fc/wc-istule ai tras si tu pe nas ca si colegii tai inainte sa comentezi? gasca de drogati infecti.vezi sa nu faci o pustea de la atata lins in fund. mai las-o tu pe laura in pace

  5. medic psihiatru Răspunde

    Au sacpat pacientii,Sergiu este dus,un mincinos om fara caracter,ce sa caute infectul asta in Satu Mare el sta in Cluj,numai el lipsea PRM,PDL si acumF.C in decurs de 1 an .omul este dus rau.

  6. reality Răspunde

    Ovi Silaghi candida astept pozitia lui Govor .

  7. Ciprian Răspunde

    Asta atat de idiot e Govor, adica face conferinta de presa ca sa anunte ca va face o conferinta de presa in care va spune cine va candida, pai o spun eu acuma, ca daca candida avocatul ala de la PSD, se spunea si azi, inseamna ca s-au sucit si vor sa il sprijine pe coruptul de Silaghi ca sa ii dea imunitate. Deci Silaghi va candida pe sigla cu trei trandafiri dar va fi USD, ca asa e acuma parca. Numai Govor putea sa il sprijine pe hotul de Sisi, ce s afaci hot la hot trage, iar prin asta face jocurile lui Ponta de a destrama PNL-ul, sa il indeparteze de Crin, ala care l-a pus ministru. Ce sa te astepti de la taranul de Govor, care l-a pus pe Babtan sef la tineret care atunci cand tine un discurs ca un taran o face nici sa lege doua cuvinte nu stie. Govor crede ca daca are tupeu si ridica vocea si face pe seful, toti tremura in fata lui, probabil aia care nu le duce mintea numa sa stea in banul public de bugetar, mai sunt care nu depinde de asta, nu toti sunt ca cersetorul de Govor, care s-ar prostitua numai sa aiba ce sa le dea de mancare lui Razvanel si nepoteilor!!

  8. laur Răspunde

    Si care este candidatu vostru? Ovidiu Silaghi? :)) hai sa fim seriosi,pe alcineva nu ati gasit sa sustineti? :))

  9. marius Răspunde

    Macar PMP a reusit sa umple sala Filarmonicii si sa vazut si dovedit ca sunt multi oameni care sustin PMP pentru ca s-au saturat de PSD care nu face nimic numai sa promita asta stiu.

    • x Răspunde

      mda….jumate erau din alte judete. of of….

      • cornel Răspunde

        s-a umplut sala filarmonicii:)). voi chiar aveti tupeu. pai au venit mafiotii de la bucuresti plus oameni adusi din alte judete… si aia stransi cu mare greu. sunteti penibili,pmp=p.i.m.p.. partid plin de curve penale. deja ma ingrijoreaza situatia panaramelor din pnl.. din pacate au fost intrecute de acest partid mirific. aceeasi marie cu alta palarie. pe cine credeti ca mai pacaliti voi?cu basescu,amanta lui de lux,elenica,inculta si analfabeta de fiica-sa in frunte sunteti egali cu zero. merita sa fie impuscati.merita o soarta mai cruda decat a lui Ceausescu!

  10. radu, za mazar and fazar of finance Răspunde

    PMP=PSD. Cat de naivi sunteti. O poza face cat 1000 de cuvinte http://politicata.files.wordpress.com/2014/02/udrea-ponta-olteanu_resize.jpg

  11. Grida Răspunde

    Hua comunistii cu hotu de govor, cu tehnic assist u lui , si cu stelian,oricine cistiga licitatia tot ai lui sunt.
    O sa va blesteme copii daca mai votati acesti conunisti periculosu , adusi la putere de pnl.

  12. Doru Răspunde

    Eu sigur voi vota PMP, este un partid promitator!

    • x Răspunde

      ramasitele pdl-ului. iti vor promite reducerea taxelor la tocuri posete si alte accesorii. pitipoancele la putere!!!!!

  13. EUdoarEU Răspunde

    PMP este partidul care chiar merita votul nostru! Nu hotii astia!

  14. Pmpistinrait Răspunde

    Sincer sunt satul de guvernul asta care ne fura! Chiar imi pare rau ca i-am votat! Laura Bota m-a convins sa votez PMP!

  15. VotezPMP Răspunde

    Hai PMP! Hai Laura Bota! Hai Basescu!

  16. Unu Răspunde

    Daca ei sustin candidatul de sub semnul celor 3 trandafiri eu sustin candidatul de sub semnul marului! PMP la putere!

  17. Grigore Răspunde

    Daca va place sa fiti mintiti atunci votati cu ei! Eu sigur o sustin pe Laura Bota!

  18. SecretDiscret! Răspunde

    nu-mi mai pasa de mincinosii astia! nici de vorbele lor! ne-au promis marea cu sarea si ne-au dat mai mult accize si mai multe taxe! rusine!

  19. medic psihiatru Răspunde

    Sunt sigur ca nu i-am dat medicamentele bune lui babasina putreda,a scapat de la balamuc ,incidetil inapoi printe nebuni,in idiot de. DOI LEI,UN CRETIN…

  20. portar Răspunde

    Alo,alo,alo-spitalul de nebuni si excroci?
    Da va rog ,spuneti.
    Va scapat un diliu,l-am prins se numeste BABASINA-SINA.

  21. medic psihiatru Răspunde

    D-le baba-sina stati linistit va reveniti dupa ce va luati medicamentele.,.
    PRM,PDL,FC si urmeaza alte partide nu peste mult timp,omul are o problema la mansarda,studiati-l atent dupa gesturi si mimica.
    Multumim d-le doctor,santeti ruda cu desteptul de RATIU???????

  22. ma scapa o baba-sina Răspunde

    Candidat pe colegiul 2 : surpriza babasina S din partea FC sm sa traiasca nasu mare si toti idiotiii ca el..

  23. Griga Răspunde

    Oameni buni o sa vavintrebe copii si nepotii de ce tot votati cu comunistii din 89 , cu psd , acuma cu acest delapidator de bugete , care da asfaltarile numai la tehnic assist si stelian.

    Care a reusit sa opreasca dosarele la dna , a reusit sa-l mituiasca si pe iancu prin av nistor

    …..daca dna nu ia facut nimic macar voi oamenii nu il mai votati

  24. Griga Răspunde

    Un analfabet . Un ciocan de la oras , asta ma reprezinta pe mine ,asta trage sfirile in CJ , adus la putere de pnl .puahhhhh

  25. Adi Cozma Răspunde

    PDL voteaza cu Psdul!!!!!

  26. mbledea Răspunde

    Ciprian tu asta care esti atat de destept si te duce mintea sa scrii aberatiile astea pe cine ai sustine?

  27. griga Răspunde

    Pe oricine doar pe comunistii astia nu, oricum la oras nu prea se voteaza cu PSD , doar in mediul rural unde ii cumpara primarii care sper ca se cam saturara de maniera asta.
    PSD a fost votat doar din cauza USL , o da vedeti la vot

  28. Govoras baronas de Satu Mare Răspunde

    Pacat ca, in Satu Mare DNA doarme in papucii statului ori se face ca doarme Mircea Govor trebuia arestat demult pentru evaziune fiscala, coruptie, trafic de influentza, contrabanda cu alcool, frauda, furt, etc. Poate va veni o zi si e aproape cand Mircea Govor va ajunge dupa gratii !!! Ce se naste din DNA baroni pesedisti, corupti mananca !!

    • Kalaman Răspunde

      Vorbești fara rost! Govor the best! Cel mai tare politician din 89 incoace la Satu Mare!

  29. mbledea Răspunde

    Ultimi doi postaci ce vreti sa spuneti? sunteti. Slabi

  30. Griga Răspunde

    Exact asa ne simtim slabi, nu mergem la ziar k ne e frica, ne e scirba de voi comunistilor,
    Ne e scirba si de iancu ca a luat plasa cu bani ca sa nu-l mai ancheteze cu faza cu Dacia si olimpia ,
    Dar suntem majoritatea amaritilor si o sa -l sanctionam la vot ,
    Altfel nu putem ca nu avem puterea voastrA

  31. votant special si fraier Răspunde

    Majoritatea dintre postaci suntet evazionisti fiscali,taceti drecu din gura,garantat,daca erati in locul lui govor voi nu furati? Falitilo

    • griga Răspunde

      deci oricine e in locul lui govor sigur fura :)))))))))))))))))))))))))))

      ba dute tu dracu cu logica ta

  32. votant special si fraier Răspunde

    Pe miine o sa dau adresele voastre cu nume si firme inchise facturi la greu, atentie FALITILOR

  33. sorin Răspunde

    Sincer va spun ca,Govor e super tare!!!

  34. Ghita Răspunde

    Laura bâta(Bota) candidata perfecta pentru judetul Satu Mare. Va spun eu ca de aia a trecut la PMP ca sa-l salveze pe sotul ei, care are sentinta de condamnare. Pe astia ii votam noi?

  35. Kalaman Răspunde

    Fratilor eu nu am sa votez cu Laura Bota! Nu pot vota o femeie a carui sot este cercetat penal! Nu pot vota o incompetenta, care nu stie nimic despre politica!

  36. marius Răspunde

    Condamnat penal bărbatul Laurei..,vrea sa-l scape de puşcărie.Să o votăm?

  37. Mihai Răspunde

    Ba-ba-ba-san ce vrei?Traseist penbil ce esti!!! Pamant pe tine fraiere!!!!!!!!!!

  38. Sergiu Babasian Răspunde

    sunt sergiu babasiian,penibilul satmnarului.stiu ca sunt un traseist,nu aruncati cu pietre in mine ca ma enervez si va atac si mai tare pe pagina investigatii satu mare si apoi sa vedeti voi… si ce daca sunt un nimeni?macar si cei din jurul meu sunt la fel. la fel de penibili si de mojici. doar cine se aseamana se aduna. ce? forta civica e partid?NU,tocmai! Mru,comunistu sub acoperire e idolul meu.are si fata aia de psihopat,numa bine. din pmp ce sa va spun? laura e…. se stie bine cum e.din cate am inteles stie sa faca treaba buuuna acolo unde trebuie… mai vreti? sa va mai spun ca si valer marian e idolul meu? da da!! de asta ma si comport asa pt ca atunci cand o sa fiu mare,vreau sa ajung ca si el!!!

  39. Andrei M. Răspunde

    Bai fratilor,sunteti nebuni? Ce aveti cu Govor?va roade invidia!e singurul care tine in frau judetul asta! sunt apolitic nu am nici o treaba dar calitatea lui se observa cu ochiul liber. in loc sa apreciati ce face pentru judet va pierdeti vremea aiurea,anonimilor! Govor,tine-o tot asa!

    • x Răspunde

      ce a facut? da-ne 3 exemple!

      • Andrei M. Răspunde

        modernizarea spitalului judetean,banii care s-au alocat acum de la Guvern.n-a pupat Satu mare atatia bani. in 2007 s-a facut drumul spre babta,de la jorocuta,hodisa etc,sate uitate de lume pana atunci. mai vrei? sau nu are rost sa ma complic sa ti le insir ca tu oricum ai un scop precis si anume de a nu aprecia nimic din ce face el sau psd-ul pentru judet! esti ca o masinarie. refuzi sa vezi adevarul asa ca de acum inainte n-o sa-ti mai raspund

        • el plagiatore Răspunde

          Dezinformezi grosolan.Modernizarea spitalului s-a facut datorita lui Csehi.Fie ca ne place sau nu,asta e adevarul.Si asta datorita faptului ca UDMR-ul au avut ministerul sanatatii in timpul guvernului Boc.

          • Andrei M.

            dezinformez?? nu zau! ce faci tu e denigrare si nerecunostinta! Lasa-l tu pe cehi. mai documenteaza-te inainte

  40. Ileana Răspunde

    Andrei M,invidia e mare.ce te astepti?toti cei care comenteaza impotriva sunt in opozitie,speriati ca pierd teren. doar sunt constienti ca nu au nicio sansa!!Dumnezeule,treziti-va! timpul vostru a expirat!!!

  41. elena pop Răspunde

    cat il pot iubi pe omul asta. eu sunt o pensionara nu ma intereseaza certurile politice. mai copii domnul govor are un caracter tare frumos.nu exista sa treaca pe langa o cunostinta si sa nu se opreasca sa zica o vorba buna. pe toata lumea ajuta.eu nu stiu ce ii cu generatia asta de nerecunoscatori

  42. Ionica Răspunde

    Andrei M.,ce te complici cu astia x,y,z? is ori basisti,ori wc-isti,ori pln-isti! lasa-i in lumea si culorile lor!ce te apuci sa-i spui tu de realizari? pe el nu-l intereseaza. ii indoctrinat.asa-s sectantii astia! orice ar face psd,nu e de-ajuns.lasa ca au facut ei pana acuma! foarte multe… ne-au adus in pragul apocalipsei!

  43. sergiulica bibilica mica Răspunde

    sunt un boschetar,de mine n-aveti habar! dar sa aveti va rog frumos sa mai pot fura si eu un os!!!!

  44. Maria Răspunde

    :)))babasan a ajuns la fc? ce mai urmeaza?ii un penibil. defapt ce ma mir cine sa il mai vrea? s-o inhaitat cu drogatii aia din fc acolo-i locu lui

  45. eleonora Răspunde

    Domnule Govor va felicit! nu plecati urechea la rautati! judetul are nevoie de oameni ca si dumneavoastra. va multumim ca ati modernizat spitalul judetean. In sfarsit ne simtim si noi in siguranta! Sa va dea Dumnezeu sanatate si intelepciune!sa-i dea Dumnezeu sanatate si domnului Ponta,sa invinga ciuma asta de care nu mai scapam odata!

    • Lorand Răspunde

      Eleonora ma bucur sa aud aceste aprecieri si din partea altora, eu sunt asistent medical la spital si pot sa va confirm faptul ca acest Govor sa implicat activ in modernizarea sectiilor la spital.Felicitari!

      • eleonora Răspunde

        Da Lorand e un om minunat.o matusa a avut probleme de sanatate si nu am dus o la cluj pe considerentul ca acuma avem conditii si acasa.sa ii dea Dumnezeu sanatate si ani multi in politica

        • Lorand Răspunde

          Eu am fost acuzat pe nedrept de aliatii lui Stef si domnul Govor a luat problema in mana si a rezolvato!!! O sa ii multumesc toata viata si o sa ma rog sa-i ajute Dumnezeu sa poate ajuta inzecit!

          • eleonora

            roaga-te lorand draga…nu vezi ca astia-s plini de ura si de blesteme?Dumnezeu nu doarme… la toti le vine randul. Urmeaza saptamana mare si astia nu au frica!blestemele si gandurile negre nu se prind de oamenii buni precum ii domnul Govor

      • Realizare Răspunde

        :))))))))
        Am auzit ca sa dublat productia de porumb la hectar de cind e govor. Vice:))))))

    • griga Răspunde

      :))))) cine draq are nevoie de hoti ca el , mare lucru sa truchezi licitatii ,

      asta e text de psd ist comunist

  46. Pestele Răspunde

    laura bota…. panarama sefa… in cardasie cu miss univers paralel- fiiiiiiilomena. ba serios?atata puteti da?

  47. boldor Răspunde

    Poate aflam cat este comisionul pe care-l incaseaza acest Govor de la firma de drumuri Tehnic Assist, firma abonata la toate lucrarile primariei si consiliului judetean.
    Vad ca sunt unii pe aici care ii ridica osanale acestui penal.Cat adevar exista in vorbele lui Petre Tutea cand spunea ca a facut 13 ani de temnita pentru un popor de idioti.

    • Euripide Răspunde

      ce-i doresti tu lui iti doresc eu tie!defapt nu,sa ti se intoarca inzecit! si nu stiu de ce am impresia ca temnita pe voi va asteapta! masinarie ce esti.atata stii..tehnic asist,in rest esti pe spate

      • Calul troian Răspunde

        Euripide,fiecare pasare pe limba lui piere. lasa-i sa se agite putin.PSD-ul a fost,este si va fi o forta la nivel national. cei din pmp,fc,partidele astea fantoma sunt setati ,programati,invatati sa atace. ei nu au informatii,ei se bazeaza pe speculatii. ei nu sunt dresati sa aprecieze,sa spuna cuvinte de lauda,n-au cum. caracterele infecte cu mizerie se intretin. Martorii lui babasan,martorii laurei,n-au alte arme

        • griga Răspunde

          comisionul e de minim 5 % dar pacaleala e ca mai da si la stelian dar defapt si ala e omul lui intelegi 🙂

          jmecher rau ne face pe toti

        • Pcr Răspunde

          Asa e, se trage din pcr, a luat mai multe forme doar ca sa fie la guvernare inclusuv acest usl contra naturii adica liberalii cu socialistii. Dar la nivel european dreapta unita a invins, daca se uneste dreapta si in ro adio psd

  48. cornelus Răspunde

    candidat pe colegiul 2 din partea Kfc sergiuuuu ba-ba-ba-ba-ba…cum il cheama ba?imi scapa numele..e atat de important incat am uitat. staaai ba e ala care le da diazepame colegilor din Kfc ca doar aia sunt amatori de senzatii tari.. basaban? banbasan?

  49. marius Răspunde

    Nu pot să cred că există asemenea oameni care ştiu doar să critice.Ne-am lămurit cu basistii care nu au făcut nimic ba mai mult au distrus ţara.PMP-ul şi basistii de ăştia avem nevoie…În ceea cel priveşte pe Govor,bravo lui că nici un politician din SM nu a avut realizări precum el.Ce mă interesează cine face drumuri,reţele de apă/canal etc atâta timp cât se fac intradevar!

    • griga Răspunde

      da super realizari , fabrici si uzine

      :))))))) parca esti de pe vremea lui ceasca,

      ce draq mai fraiere e vorba de buget de banii nostrii adica

    • Realizare Răspunde

      Cea mai mare realizare pentru judetul nost( vorba lui ciocan) a fost mazilirea lui Valer Marian, deoarece sa luat de razvanel, ca asta era motivarea lui govor la nv tv.
      Mai oameni buni ce logica comunisto-mafiota sa ai ca dupa un an de zile tot mai baga in ziar zilnic castorica in sus castorica in jos.
      Mizerabil de mafiot de carton comunist adus la putere de saracii pnl isti

  50. mbledea Răspunde

    Babasan,micul sunt niste ratati,escroci,evazionisti,tepari,bolnavi,gainari si cel mai important doi complexati.ma baieti voi sunteti tare odihniti hai la munca cu voi produceti ceva ptr. societate nu doar blamati si comentati sunteti mai rai ca si cei pe care ii calomniati.

  51. griga Răspunde

    asta ultimul comment pare a fi govor:))))))))))) atita de aiurea e

  52. mbledea Răspunde

    Da sigur daca nu imi plac infractori is govor.ma baiete esti sub nivelul unei gaini!clar ca esti ori babasan ori micul .sunteti penibili!nu suportati sa va critice lumea sau ce credeti ca va place cineva?va zic eu …nu va suporta nimeni.medicamente baietasilor.

    • Babasan Răspunde

      Nu dear? Deci nici s govor ca doar el e cel mai mare infractor in viata. A reusit sa-si opreasca si dosarele

  53. Gingis Han Răspunde

    Mai dar Govor asta e pervers rau !!!! L-a implantat in PDL pe mongoloidul de Claudiu Ardelean care i o sluga perfecta pentru Govor!!!!
    Se pare insa ca cei din PDL s-au prins de figura si l-au luat la suturi pe Ardelean.
    Tot panarama asta de Ardelean , care-i o coada de topor , l-a adus in PDL pe Babasan care apoi a vrut sa-i ia locul si sa candideze el la Primarie. Si uite asa s-a inceput curatenia de primavara in PDL !!!!

  54. florin Răspunde

    am citit atent toate comentariile si se pare ca singura persoana de care se tem toti, mici si mari politicieni satmareni, e acest Babasan!

  55. marin Răspunde

    se pare ca surpriza pentru Col 2 va fi criminalul-chestor Ciocan ! sau asteapta inca sa ajunga Prefect?

  56. Grozza Răspunde

    Viitorul este Laura Bota

  57. dorin Răspunde

    înafara de laura bota care-i candidata universala , si la Col 2 si la Europarlamentare,nimeni nu si-a nominalizat inca candidatul . Asa ca surprize mai pot sa apara inca.

  58. Gingis Han Răspunde

    Ardelean Claudiu nu vrea sa candideze pe Colegiul 2 pentru ca i-a zis Govor care e seful lui la groapa de gunoi ca il lasa fara jucarie ( a se citi gunoaie )daca nu joaca asa cum ii canta ( ca la Supur )!!!
    Claudiu Ardelean e o aschimodie care se vrea mare sef , dar el e de fapt calul troian in curtea PDL !!!!

  59. Kalaman Răspunde

    Laura Bota = Doua bete infipte-n cur aparat de mers pe drum :))

  60. cucuveaua Răspunde

    se stie ceva de recensamintul bufnitelor???

  61. observator Răspunde

    Oameni buni,sunt alegeri?Hop si Babasan!Traseistul acesta politic,nu are nicio treaba cu politica si,cu atat mai putin cu interesele cetatenilor.In tupeul lui gretos,crede ca oamenii sunt prosti si il vor vota pe el,VESNICUL ABSENT din viata urbei.Daca data trecuta, din tot ce insemna Satu Mare,el nu a auzit decat de Florisal,sunt curios cu ce va veni sa abureasca acum.
    Sergiucule,la gara!!!!!!!!

  62. gyuri Răspunde

    ce ar raspunde unii despre inavutirea in anii 90 din contrabanda cu alcool? mai apoi inundarea cu tehnic asist

  63. Govrig Răspunde

    Ce moaca de mafiot batrin are govor asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Jurnalistul Iosif Țiproc, comemorat la Colegiul Doamna Stanca

Manifestarea memorială de evocare a personalităţii scriitorului și ziaristului Iosif Ţiproc precum şi decernarea premiilor concursului de reportaj, ediţia a...

Închide