Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Adrian Ştef îndeamnă toţi locuitorii judeţului să voteze PSD-UNPR-PC

adrian-stefPreşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a Partidului Naţional Liberal şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, îi îndeamnă pe toţi locuitorii judeţului Satu Mare să voteze Alianţa PSD-UNPR-PC şi, implicit, pe candidatul Ovidiu Silaghi în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor la alegerile de duminică, 25 mai, şi pentru alegerile europarlamentare.

Adrian Ştef a precizat în cadrul unei emisiuni la postul local de televiziune ITV că doar prin candidatura europarlamentarului Ovidiu Silaghi din partea Alianţei PSD-UNPR-PC se poate reface din punct de vedere juridic Uniunea Social Liberală. “Vreau să mă adresez locuitorilor judeţului Satu Mare, sătmărenilor şi membrilor PNL. În momentul de faţă suntem într-un moment crucial la nivel de ţară, pentru că la nivel de judeţ este clar cum stau lucrurile. Iar decizia PNL la nivel de judeţ, indiferent de cine ce povesteşte, este să continuăm USL. În momentul de faţă, juridic, aşa s-a putut realiza, prin această candidatură, de pe Alianţa PSD-UNPR-PC. Semnalul pe care vrem să îl dăm în ţară este că această alianţă funcţionează şi este de viitor nu doar pentru locuitorii judeţului Satu Mare, ci şi pentru toată România”, a declarat Adrian Ştef.

Preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a Partidului Naţional Liberal şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, este sigur că sătmărenii vor da semnalul renaşterii Uniunii Social Liberale, care reprezintă, în viziunea sa, singura construcţie politică viabilă pentru România în prezent şi în viitor. “Deci, trebuie să votăm Ovidiu Silaghi, candidatul din Colegiul 2 al Alianţei PSD-UNPR-PC, şi rog toţi membrii PNL să dăm acest semnal prin care USL trăieşte şi în judeţ. Asta înseamnă că trebuie să ne concentrăm ca să convingem că USL, iar acum juridic se poate prin PSD-UNPR-PC, există şi să convingem ţara, pe toţi din ţară, că asta este viitorul României. Am promis de altfel românilor, am promis de altfel sătmărenilor. Sunt foarte mulţi sătmăreni care m-au oprit pe stradă, sătmăreni care mi-au scris pe Facebook, sunt sătmăreni care m-au sunat şi m-au întrebat ce se întâmplă cu USL, ce se întâmplă cu noi mai departe. Noi am crezut în acest proiect, noi am crezut că vom merge mai departe şi chiar am crezut că ceea ce ne-aţi spus se realizează. Vedem că şi la municipiu şi la judeţ se întâmplă lucrurile, dar mai departe ce se va întâmpla?! Datoria noastră este să îi convingem pe sătmăreni că au siguranţa acestor proiecte, că au siguranţa lui 2016, că noi uniţi mergem mai departe: PNL, PSD, UNPR şi PC. Pentru că noi împreună am construit USL şi împreună vrem să mergem mai departe”, a conchis Adrian Ştef.

40 comentarii

  1. Griga Răspunde

    Si eu tin cu neamurile:)))))))))

    Mizerio logic ca asta urma sa ne spui

  2. Bálint Răspunde

    JOS HOTIIII!!!! HAJRÁ RMDSZ!!! B-a-sszatok nekik oda!!

  3. ccc Răspunde

    Macar, daca si-ar da jos cravata aia galbena.

  4. LIBERal Răspunde

    Stef a uitat ca e liberal! Demisia -STEF!

  5. Liberal Răspunde

    Stef nu uita ca proaspatului pesedist Silaghi ii datoreaza ascensiunea politica. Nu pot fi de acord cu STEF. USL , fara PNL, nu exista! NU il votati pe traseistul politic SILAGHI!

  6. Leo Răspunde

    DEMISIA STEF! Antonescu trebuie sa te demita! Nu meriti sa fii liberal!

  7. SATMAREAN Răspunde

    NU-L VOTATI PE SILAGHI! LASATI JUSTITIA SA-SI FACA TREABA!

  8. Mircea Răspunde

    Ce faci tu Adi draga e prostitutie curata . Speram sa iti dai demisia in cazul in care nu te vor demite mai marii PNL .

  9. Saracu'... Răspunde

    Mars ma, retardatule, tu chiar nu realizezi cat de penibil esti?!!! Intrebarea era retorica. Sa-ti explice cineva ce inseamna asta, mai “zona napolitana”!

  10. Casciano Răspunde

    La satu mare, USL merge mai departe. Mult succes în continuare!

  11. psd Răspunde

    JOS SILAGHI JOS STEF si clica lor de jeguriiiii

  12. Zoltan Răspunde

    Nu am crezut vreodată ca Stef va susține PSD ul. Îmi pare rău ca in 2012 nu a câștigat Csehi alegerile pt ca era un om cu caracter si nu își vindea pielea pt nimic in lume. Se pare ca Stef a îngenuncheat in fata PSD uluit si este in stare sa facă orice ca sa rămână președintele CJ dar se pare ca cariera sa politica e la sfârșit.

  13. Totti Răspunde

    Buna poza si-o tras Stef asta – pe cine nu mai indemni sa votam mai desteptule, tu care numai in lumina reflectoarelor doresti sa fii vazut?

  14. tractorista Răspunde

    Silaghi,singurul candidat care merita votul in colegiul 2.

  15. CRISTI Răspunde

    MIZERABILULEEEEEEEEEEEEE,,,, DUPA ALEGERI VEI FI TERMINAT POLITIC

  16. satmarean Răspunde

    Adica presedintele pnl ne indeamna sa votam cu psd? Si inca e presedinte pnl?

  17. maidan Răspunde

    USL inseamna pe langa cele enumerate si PNL.Daca se vrea mentinerea USL de ce PSD Satu Mare nu accepta tricourile galbene cu insemnul PNL? ce googorite sunt astea? daca psd vrea candidat liberal pentru mentinerea USL sa vedem si galben ca sa nu suspectam psd de rea credinta si ura impotriva PNL>
    USL a fost formata si a castigat si datorita voturilor PNL>Unde sunt acum insemnele PNL daca tot vreti USL? pew cine vreti sa prostiti?

  18. alava Răspunde

    oameni buni ! asta nu-i PNList ?
    ce se-ntampla in tara asta !!!!!! aloooo!! se aude !!

  19. dac Răspunde

    Ce jegos ai ajuns domnule ……..

  20. Titi Răspunde

    Sa nu uitam ca acesti mizerabili au ajuns in aceste functii cu ajutorul unor oameni cu gandire modesta (sa nu zic “prosti”).Ei au mers la vot, au convins si pe alti prosti sa mearga si sa voteze pe ei.Cei care au fost cat de cat “ganditori” mai aprofundati au stat acasa si nu au participat la vot, .Iata cum nu reusim sa ne luam destinul in mana de mai bine de 23 de ani.

  21. "insifiant" Răspunde

    O fi si asta vreo somitate?! Logic, invatat de altii, doar forteaza demiterea din PNL doar ca sa nu-si piarda functia. Inseamna ca, cumnateii au pus ochii pe PSD. Cu cap de pod Petric, nu le va fi greu. Sa-i vad atunci pe Govor si Coica in lupta politica.

  22. usl Răspunde

    PSD+PNL=cea mai puternica forta politica din Satu Mare,degeaba comentati fiindca este absurd!

  23. darius Răspunde

    Ar trebui sa-i votam pe acei ce fac ceva pt. Jud nostru fara sa jignim pe nimeni.In momentul de fata PSD-UNPR-PC merita voturile noastre.FELICITARI PSD.
    VA ROG SA CONTINUATI MODERNIZAREA ORASULUI.

    • Titi Răspunde

      Nu te supara dar astia nu au facut nimic BUN acestui oras, si nici locuitorilor. Este usor sa te lauzi cu proiecte incepute inca de Anderco, continuand cu proiectele lui Ilyes.Aceste proiecte zac la diferite ministere, pe care le scot precum iepurele din caciula. Oricum privesti, acestea sunt proiecte si realizari pentru care ei nu au muncit. Dar de laudat se lauda.Nu ar fi problema daca ar recunoaste ca aceste proiecte incepute de x le-au terminat ei. Dar exclusivitatea in lauda e tot exclusivitate, nu-i asa? O sa merg la vot, dar precum in anii precedenti nu o sa votez pe PSD isti, si nici clica lor. Credeti-ma pe astia ii cunosc personal, nu le intereseaza nimic in afara partidului si al buzunarelor proprii (nu in aceasta ordine).

  24. jalnic Răspunde

    draga usl,nu am vazut banere cu PNL ci numai cu PSD,deci la cine este absurdul? de ce va e ste frica de PNL si le interziceti sa apara in tricourile lor si cu materialele lor? acel + pentru cine este pus ca noi nu vedem decat rosu prin oras.vreti alianta dar sa fie numai psd…chiar asa frica va este de liberali ?

  25. Horea Răspunde

    Asta e prostitutie politica, domnule Stef! Onorabil ar fi sa va dati demisia!

  26. Traian Răspunde

    Stef nu e penelist! De dragul puterii ar trece alaturi de scumpul sau cumnat in PSD. Oare nu a vandut asta PNL Satu Mare?! Demisia Stef!

  27. Rodica Răspunde

    Tradatorii nu au ce cauta in partidul Bratienilor!Daca pana acum nu am crezut ca Silaghi si Stef doreau sa treaca cu toate organizatiile la PSD,acum nu mai am nicio indoiala!

    • sstttt! Răspunde

      Rodicaaaa,noi cand spuneam asta acum vreo 2 ani ca sisi negocia cu psd,dar si stef, eram injurati ca la usa cazinoului. Acum v-ati desteptat ….dar tarziu…pnl nu mai exista …in scurt timp,din cauza multor ca tine care nu au luat masuri la momentul potrivit! Dar sa uitam totusi ca v-a placut la guvernare alaturi de ponta si psd! Mai ti minte aroganta pnl? pnl, partid format tot din oameni,din romani alunecosi,care stiu ca fericirea trece prin mat! Halal partid!

  28. bogdan Răspunde

    Bai Coica poponar imputit si spurcat duci PSD in jos.

    • satmarean 2020 Răspunde

      @ bogdan – Un satmarean dragut si civilizat nu se exprima ca o maimuta cazuta recent din copac, nu-i asa ?! Te-a luat “valul”, pt ca un barbat dragut nu face referiri la datele fizice/orienare sexuala/religioasa ale altui barbat,indiferent cine ar fi el ! Tie ti-ar placea sa ti se spuna ce esti mic si maruntel, dolofan si clapaug,prost-crescut si repezit, batut in cap si idiot ?!…Fii dragut, te rog, si injura inteligent si frumos, ca un satmarean istet si destept !…

      • satmarean 2020 Răspunde

        P.S. Ce-ar fi sa ne gandim, pragmatic, ca niste satmareni isteti, fara patima si resentimente, ura si dusmanie,CE AR FI BINE pt Satu Mare ?! Cum ar fi mai bine pt noi, oamenii obisnuiti, simpli- salariati la privati ori la stat si robi la banci straine pt cativa m/p de spatiu imobiliar ori o masina care dupa 1 an isi pierde 10 % din valoarea sa ?! Sa facem abstractie de un anume domn si sa ne gandim la noi, la binele orasului si oamenilor, cum ar trebui sa votam pt Colegiul 2 sa fim “tinuti in brate” de Bucuresti ?!…Cum si in ce conditii oraselul nostru cenusiu si uitat de politicieni de 25 de ani ar fi recompensat si favorizat de Guvernul Ponta , de guvernul care are puterea si dorinta de a face lucruri bune in Satu Mare si in toata tara ?! Va rog sa nu va ganditi la un anume om, ci la voi, la binele vostru, personal, de satmareni confruntati de griji, probleme si la nevoile imense ale acestui loc,sarac si saracit de vremuri si la nevoia imensa de bani, fonduri multe/multe …

    • sstttt! Răspunde

      bogdaneleeeee,de aceea nu poti tu sa dormi ca merge psd in jos? Ce vei face ,colo peste 4-5 luni cand psd o sa ajunga la 13-15%? Dormi linistit,psd se stinge! JOS psd!

  29. Liberal Răspunde

    M-ai convins sa ies la vot desi nu aveam de gand. Cum cu cine? cu PNL…

  30. sstttt! Răspunde

    Ce **** mea de liberal,inca si sef si pe la tineret este acest avortat? Cum mata ma indemni tu pe mine sa votez cu dusmanii poporului,cu cei care orienteza ROMANIA spre rusia? A, ca sa-ti fie tie si lui sisi bine? Nu tov. stef,voi astia 2 trebuie sa raspundeti in fata legii,apoi in fata ADEVARATILOR LIBERALI ,de care voi v-ati batut joc! Eu ca simplu cetatean ,indemn oamenii civilizati sa nu te asculte,ba unde te prind sa-ti dea niste mici “atentii “cu niste flegme,gunoiuleeeee!

  31. Bálint Răspunde

    CSAK AZ RMDSZ!!!! HAJRÁ MAGYAROK!!!

  32. sandor Răspunde

    UDMR=PSD… pe fata..la afaceri!

  33. păstorel Răspunde

    bravo! un lider liberal indeamna lumea sa voteze cu o reminiscenta comunista. cred ca se invart in mormant toti liberalii morti in lagarele bolsevice, cand vad ce ”somitate” a ajuns sa conduca destinele unui partid istoric.

  34. Groza Răspunde

    Seful pnl ne indeamna sa votam psd?

    Doaaaamne

  35. Vasile Bagosi Răspunde

    Vai de capul vostru! Ce bine ca afla satmareni cine este acest individ. Cei sapte ani de acasa le lipseste multor politicieni din pacate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.