Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați sâmbătă, 28 iunie, la ora 03:10, prin apel 112, cu privire la un incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe stradă din cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare. La fața locului au intervenit și pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare, iar în urma verificărilor s-a stabilit că incendiul ar fi fost provocat, fiind afectate două autoturisme.
Ce spune Poliția:
La data de 28 iunie, în jurul orei 03:10, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la un autoturism parcat pe strada Jean Louis Calderon din municipiul Satu Mare.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare, care au intervenit pentru lichidarea incendiului.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul aparținând unui bărbat de 63 de ani, din municipiul Satu Mare, ar fi fost incendiat.
De asemenea, incendiul s-ar fi propagat și la un alt autoturism aparținând unui bărbat de 74 de ani, din aceeași localitate, care se afla parcat în proximitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru identificarea eventualelor persoane responsabile.
,

Ce să povestesc! Știre de importanță galactică. Foarte posibil un mafiot a încheiat socoteala cu altul așa că posibil altfel nu putea. Zic foarte posibil, nu știu detalii și nici nu mă tare interesează de fapt. Dar sesizez în toate totuși un lucru bun. Mai e unul fără BMW!!! 😉 Înainte de a saliva careva pe această afirmație de-a mea, eu de aia nu am nu că nu-mi permit dar pur și simplu nu am nevoie de una ca asta. Și nici nu înțeleg obsesia unora mai ales că de fapt nu-și permit. Nu de alta dar de prea multe ori am văzut posesori de BMW alimentând de 10-20 de RON numai ca să facă două ture. Ca să vadă lumea ce bine le este, mă gândesc? 🤔😮 O seară frumoasă la toți și hai Japonia!
Da e musai ca un bemveist sa aiba bani de se enerveaza? Are cati are! Atata ia iesit combinatia sau atata a castigat la pariuri, cand ii vine nevasta acasa de la produs o sa alimenteze mai mult, nici o problema!
Tu vorbesti de obsesie? 🤣
Tu când umbli pe stradă mai și deschizi ochii? În accepțiunea mea omul când achiziționeaza ceva cumpără ce are nevoie și nu cumpără ca să se fălească ca un copil tembel iar apoi se uită la achiziție că nu poate să-l întrețină. Cam cum e și cu casele oșenești care stau goale, neîncălzite cu anii. Dar are turnuri mai multe decât ale vecinului! Când îți externalizezi reușita și ai nevoie de asfel de achiziții materiale peste posibilitățile tale devii sclavul ei și nu te bucuri de ce ai. Hai pa, nefericitule. PS. Vezi că te bârfește scara de bloc dacá nu te duci în Dubai sau Maldive anul ăsta! Sau măcar Bali. Neăparat la super all inclusiv ca sa tw îngrași 20 kile într-o săptămână. Și să nu cumva să ieși din resort că ‘riști’ să vezi lumea de acolo!!! 🤔😵💫🤒🤪
Eu nu am nevoie să demonstrez mie sau altuia/altora ceva. Alții în schimb numai de asta trăiesc. O zi bună să ai. Eu sigur o să am. Și vezi să te hidratezi temeinic.😉
Vad asta 🤣
E bine. Mă bucur. Mă doare lateral undeva de toți frustrații p@lii. Nu asta ma xefinwște. Si știi de xe? Pentru că am învățat că tot timpul va fi careva care va avea o mașină mai grozavă, o casă cu mai multe turnulețe, va pleca în excursii extravagante numai ca să arate ce fericit este etc. Dar de fapt nu este. Aleargă după dovezi pentru a se păcăli singur. Știi am un vecin care are un BMW numai ca să-i oftice pe consătenii săi. Bineînțeles la țară numai cu BMW merge dar în rest nu pentru că nu are bani. Iar în concediu de 7-8 ani merge în Egipt în exact același resort. Și acolo stă ca să nu cumva să vadă țara în care este! Si în atâta vreme nici mâncarea de acolo nu a încercat, el consumă numai ce cunoaște. Dar să te duci 8 ani la rând în Egipt si să nici nu vrei să vezi piramidele, frate e o.performanță! Așa că da, puțin îmi pasă de ce crezi tu.
Vezi ca de nervi sau de nepasarea ta, ai tastat pe langa..🙂
Eu de felul meu pot dormi liniștit din cauza asta dar văd că tu nu. O întrebare mă încearcă totuși. Ce ai face fără mine, sărăcie de sărac ce ești? 🤔😱🥴🖕
Vad asta 🤣🤣🤣🤣
Mă bucur că recunoști că ești o sărăcie de om. E primul pas întru reabilitarea ta.🥴😉🫣🫨
Și încă atât mai adaug că cine își permite o așa mașină să facă bine și să-și achiziționeze un garaj mai de Doamne ajută. Asta dacă ține la jucărie. Că nu-ți ții bogăția ta așa aiurea-n tramvai pe stradă! Nu-i așa?
Caldura mare,caldura mare monser!!Au iesit aurolacii sa-si arunce mucii.Nebunii fac nebunii si prostii fac prostii.Cata minte sa aprinzi masina cand de fapt omu era vina sau poate e invers?Nu se stie de aceea supozitiile sunt inutile.Daca ai coaie pune-te cu stapanu,fii gentelman nu tufa,carpa si aurolac piroman.Adica dupa cum spunea badea Sive vecinu pe cand traia,,ma hii barbat,hii barbat,baliga nu cacat”.
@Gheorghe, mi s-a părut că ești un om mai citit, educat. Știi și tu că înainte de grevele de la Detroit de 1 mai 1889 (că de acolo se trage treaba cu 1 Mai muncitoresc liber) oamenii nu aveau sindicate, nici în visele cele mai îndrăznețe. Și de supărare distrugeau uneltele cu care munceau când nu puteau discuta nicicum cu patronii pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. Că lucrau până crăpau, fără concedii, fără asigurare de sănătate ori pensie! Pe respectivul supărat care a vrut să se răzbune pe celălalt atâta l-a dus capul bleg. Asta este. Dar nu e ceva normal ce s-a petrecut.
Dar oare de cazul cu incendierea mașinii fostului șef de la poliția Carei nici o vorbă nu se mai zice. Că aia chiar că e caz superdubios! Eee, ziariștii lui pește prăjit, de asta ce ziceți? 🤔. Știu-știu, am așteptări prea mari. O seară bună să aveți. Și hai Coasta de Fildeș!